O cântăreaţă, lovită pe scenă de o dronă care filma. Fanii au privit bulversaţi momentul. Video
Un incident neașteptat a întrerupt pentru scurt timp un concert din Peru al unei trupe foarte populare. Una dintre soliste a fost lovită de o dronă care filma spectacolul de sus.
Cântăreață lovită de o dronă în timpul concertului
Așadar, incident șocant la un concert al trupei Corazón Serrano din Peru! Fanii au rămas șocați atunci când o dronă care filma concertul de sus a aterizat direct deasupra solistei Susana Alvarado. Femeia a fost lovită prima dată în față de aparatul zburător, după care acesta s-a prins de părul artistei.
Cântăreața a tras o sperietură zdravănă, sub privirile spectatorilor îngroziți. Imaginile surprinse au devenit rapid virale pe rețelele sociale, surprinzând clipa în care Susana își duce mâna la față, în timp ce colegele ei se grăbesc să o ajute. Spectatorii s-au temut ca aceasta să nu fi fost rănită de elicele dronei.
„Putea fi mult mai grav”
Din fericire, solista nu a suferit nicio leziune și, după câteva clipe de confuzie, a reușit să continue spectacolul. „Sunt lucruri care se întâmplă în direct”, a spus artista cu un zâmbet, gest care i-a adus ropote de aplauze pentru profesionalismul arătat.
Reacțiile online nu au întârziat să apară. În timp ce unii internauți au apreciat calmul și atitudinea vedetei, alții au criticat organizatorii pentru lipsa măsurilor de siguranță. „Putea fi mult mai grav”, a comentat cineva. Alt utilizator a adăugat: „Foarte profesionistă, dar responsabilitatea le revine organizatorilor. Situația e periculoasă”.