Medicamentele pentru ADHD nu funcționează așa cum credeam. Ce arată noile studii despre Ritalin și Adderall

Medicamentele stimulante folosite pentru tratarea ADHD, precum Ritalin sau Adderall, sunt prescrise de zeci de ani copiilor și adulților din întreaga lume.

Ele sunt considerate un pilon central al tratamentului, iar explicația clasică a eficienței lor a fost relativ simplă: aceste substanțe ar acționa direct asupra regiunilor din creier responsabile de atenție, ajutând pacienții să se concentreze mai bine, se arată într-un studiu publicat în Cell.

Un nou studiu amplu realizat în Statele Unite pune însă sub semnul întrebării această ipoteză. Datele sugerează că aceste medicamente nu influențează în mod direct „centrele atenției”, ci acționează în principal asupra zonelor cerebrale legate de starea de veghe și de recompensă.

Ce au descoperit cercetătorii despre mecanismul real al stimulantelor

Cercetarea a fost coordonată de o echipă de la Washington University School of Medicine din St. Louis și s-a bazat pe date provenite din Adolescent Brain Cognitive Development (ABCD) Study, unul dintre cele mai mari studii longitudinale despre dezvoltarea creierului copiilor. Aproape 6.000 de copii au fost incluși în analiză, folosindu-se imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI).

Cercetătorii au comparat conectivitatea cerebrală a copiilor care luaseră un medicament stimulant în ziua scanării cu cea a copiilor care nu luaseră astfel de medicamente.

Rezultatele au fost apoi confirmate printr-un experiment separat, desfășurat pe cinci adulți fără ADHD, care au fost scanați înainte și după administrarea unei doze de metilfenidat, substanța activă din Ritalin.

Surpriza majoră a fost că modificările semnificative nu apăreau în zonele asociate tradițional cu controlul atenției, ci în regiunile implicate în starea de alertă și în procesarea recompensei. Cu alte cuvinte, creierul devenea mai „treaz” și mai motivat, nu neapărat mai concentrat în mod direct.

Unul dintre autorii studiului explică faptul că îmbunătățirea atenției pare a fi un efect secundar: atunci când o persoană este mai alertă și percepe sarcinile ca fiind mai atractive sau mai „recompensante”, concentrarea vine de la sine.

De ce funcționează diferit la persoanele cu ADHD

Descoperirile oferă și o explicație pentru un paradox cunoscut de mult timp. Medicamentele stimulante pot face persoanele fără ADHD agitate, suprastimulate și mai greu de concentrat, în timp ce la pacienții cu ADHD efectul este adesea opus.

Conform cercetătorilor, multe dintre comportamentele asociate cu hiperactivitatea apar atunci când sarcinile sunt percepute ca plictisitoare sau lipsite de valoare. Prin stimularea circuitelor de recompensă, medicamentele îi ajută pe copii și adulți cu ADHD să tolereze mai bine activitățile monotone, reducând nevoia constantă de a căuta ceva mai interesant de făcut.

Studiul a mai arătat că pacienții cu simptome mai severe de ADHD au înregistrat cele mai mari îmbunătățiri la testele cognitive după administrarea medicamentelor.

Mai mult decât atât, stimulantele au părut să contracareze efectele lipsei de somn la copiii cu ADHD, un aspect relevant, având în vedere că tulburările de somn sunt frecvente în această categorie.

Un semnal de alarmă legat de somn și tratament

Deși acest efect poate părea benefic, cercetătorii avertizează că el ascunde un risc. Medicamentele pot masca semnele de privare de somn, fără a elimina efectele negative ale acesteia asupra sănătății pe termen lung.

Cu alte cuvinte, un copil poate părea funcțional datorită medicației, chiar dacă organismul său suferă în continuare din cauza lipsei de odihnă.

Specialiștii sunt de părere că aceste rezultate nu contestă utilitatea medicamentelor pentru ADHD, ci invită la o înțelegere mai nuanțată a modului în care ele funcționează.

Pe măsură ce tot mai mulți copii și adulți caută diagnostic și tratament, o abordare care ia în calcul somnul, motivația și contextul de viață devine la fel de importantă ca prescripția în sine.

De altfel, noile descoperiri nu schimbă doar manualele de neuroștiință, ci și felul în care medicii și pacienții ar putea privi tratamentul ADHD în anii următori.