13 iul. 2025 | 20:36

Limba străină care le schimbă viața românilor. Cei care o cunosc pot avea un viitor strălucit într-o țară puternică

Social
Share
Limba străină care le schimbă viața românilor. Cei care o cunosc pot avea un viitor strălucit într-o țară puternică

Cunoașterea limbii franceze poate fi un real avantaj pentru români, nu doar din punct de vedere cultural, ci și economic. Excelența Sa Nicolas Warnery, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Franceze în România, a vorbit într-un interviu recent despre relația strânsă dintre cele două țări, dar și despre cum francofonia aduce oportunități concrete pentru România.

Opertunități de angajare pentru sute de români vorbitori de limba franceză

Ambasadorul Franței a subliniat că una dintre prioritățile diplomatice ale Franței este sprijinul activ pentru aderarea României la OCDE, un pas esențial pentru modernizarea și dezvoltarea economică a țării.

Totodată, francofonia României reprezintă un atu strategic, nu doar o moștenire istorică. Companii franceze importante aleg România pentru a dezvolta centre de servicii datorită numărului mare de vorbitori de franceză.

Ambasadorul Franței a vorbit despre legătura tot mai strânsă dintre Franța și România

„România este una dintre cele mai francofone țări din Europa, și cu siguranță cea mai francofonă din Europa de Est. Acest lucru contează enorm. Am discutat cu reprezentanții mai multor companii franceze care vor să deschidă centre de servicii cu 300-400 de angajați vorbitori de franceză. România a fost preferată în fața altor opțiuni, tocmai pentru acest avantaj lingvistic și cultural”, a declarat ambasadorul Nicolas Warnery.

El a explicat că alegerea României s-a datorat și poveștilor de succes ale altor firme franceze deja prezente aici, dar și apropierii culturale și intelectuale dintre cele două națiuni.

Pe lângă componenta economică, Franța și România colaborează intens în domenii precum educație, cercetare, sănătate, urbanism, artă și muzică. Exemplele nu lipsesc: de la co-producții cinematografice prezentate recent la Cluj-Napoca, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, unde prezența franceză a fost consistentă.

Cooperarea juridică, foarte importantă

Ambasadorul a amintit și importanța cooperării juridice, subliniind nevoia de a proteja dreptul continental românesc, diferit de cel anglo-saxon, ca parte a interesului economic comun.

În concluzie, vorbirea limbii franceze deschide românilor uși către job-uri bine plătite, fie în România, fie în spațiul francofon. Francofonia pare că nu este doar un simbol cultural, ci este o punte reală către dezvoltare și oportunități internaționale.