INTERVIU Câștigătorul premiului pentru „Cel mai bun actor în rol principal” la Festivalul Național de Comedie Galați. Actorul Ciprian Brașoveanu – despre rigoare, libertate artistică și sensul teatrului astăzi

Actor format într-o generație pentru care meseria nu a venit la pachet cu garanții, Ciprian Brașoveanu vorbește despre actorie fără emfază și fără mitologizări inutile.

Pentru el, drumul profesional nu a început cu o revelație spectaculoasă, ci cu o curiozitate concretă: fascinația pentru actori care puteau fi persoane complet diferite de la un film la altul. Acea descoperire timpurie a deschis o direcție care s-a consolidat ulterior prin studiu, muncă și alegeri pragmatice.

După terminarea facultății, Ciprian revine la Galați și devine, din 2008, actor al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

Nu vorbește despre această etapă în termeni de compromis, ci ca despre o soluție realistă într-un sistem în care continuitatea profesională contează.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

De aici se construiește un parcurs marcat de consecvență și de o atenție constantă la calitatea muncii, indiferent de tipul rolului primit. Refuză ideea unui „stil” personal fix și mizează, în schimb, pe adaptare și pe tratarea fiecărui personaj ca pe un exercițiu distinct.

În interviul de față, am încercat să surprindem fix această abordare directă a meseriei: relația cu rolurile, limitele libertății de alegere într-un teatru de stat, diferențele dintre ritmul teatrului și cel al filmului, dar și experiența realizării filmului Cafe Journal, proiect asumat integral, fără idealizări.

El discută, de asemenea, inclusiv despre lucrul în echipă, despre importanța disciplinei profesionale și despre riscurile inerente ale sistemului teatral, atât în zona independentă, cât și în cea instituționalizată.

Fără a căuta concluzii spectaculoase, dialogul cu el a deschis o discuție necesară despre publicul de teatru de astăzi, despre schimbarea modului de receptare și despre rolul real al teatrului în comunitate.

INTERVIU cu actorul Ciprian Brașoveanu / Foto: Andrada Pavel

INTERVIU cu actorul Ciprian Brașoveanu: „Unele care mi-au oferit o oportunitate mai mare pentru a face performanță artistică”

Iulia Kelt (Playtech): Cum arată, pentru tine, începutul drumului în actorie? A existat vreun moment decisiv care te-a convins că acesta este destinul tău?

Ciprian Brașoveanu: Aș putea spune că momentul decisiv care m-a îndreptat către actorie a fost întâlnirea la o vârstă fragedă cu un video-player și casetele VHS. Acea cutie magică prin care pătrundeam în diferite lumi și vedeam uneori același actor jucând diferite personaje, ceea ce pentru mine era fascinant pentru că mi se părea că actorii pot trăi mai multe vieți într-una singură. Mi-am zis că asta vreau să fac și eu.

Iulia Kelt (Playtech): Cum ai ajuns la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” și ce te-a făcut să rămâi aici atâția ani?

Ciprian Brașoveanu: După ce am terminat facultatea, în 2007, am încercat să rămân în București dar nu mi-a reușit acest plan așa că m-am întors în Galați, ca-ntr-o retragere tactică în care să-mi planuiesc contraofensiva. Cam în același timp, în 2008, mai exact, s-a organizat la Teatrul Dramatic un concurs pentru actori la care m-am prezentat și pe care l-am luat alături de alți patru tineri actori. Contractul meu a început pe 1 aprilie 2008, dar n-a fost deloc o glumă. Ca și acum, și atunci era la fel de important să profiți de orice sanșă prin care poți să-ți faci meseria, altfel riscai să te rupi cu totul de ea.

Iulia Kelt (Playtech): Privind înapoi, ce roluri consideri că ți-au definit cel mai mult stilul?

Ciprian Brașoveanu: În primul rând n-aș vrea să-mi dezvolt un stil anume, deși sunt conștient că fiecare actor are setul lui de date personale, de caracteristici proprii și într-o anumită măsură e dificil să le ștergi din interpretările tale dar încerc pe cât pot de mult să-mi mențin o elasticitate artistică și îmi place să abordez fiecare rol într-un mod diferit, unic. Nu-mi place să mă repet, nu-mi place să folosesc ceva din ceea ce am folosit și în alte roluri. Eu cred am reușit să fac asta până acum, dar spectatorii pot cel mai bine să-mi confirme sau nu și chiar îi invit să facă asta. Ceea ce pot spune despre roluri e că sunt unele care mi-au oferit o oportunitate mai mare pentru a face performanță artistică (Valentin Ionescu – „Viața, moartea și învierea domnului Valentin Ionescu”, Haralambie – „Regina nopții” (n.r. interviul cu Oana Mogoș, câștigătoarea premiului Uniter pentru „Cea mai bună actriță în rol principal” poate fi citit aici), Tătăl Beta/Ionuț – „Bujor”, Bărbatul – „Liselotte în mai”, Tom – „Fat Pig”, Fredrik – „Pelicanul”, Agamemnon/Atena – „Orestia”).

Iulia Kelt (Playtech): Cum îți alegi rolurile?

Ciprian Brașoveanu: Ca angajat într-un teatru de stat nu prea am această opțiune de a-mi alege rolurile. Joc ce mi se oferă și mă implic cu același profesionalism și dăruire în fiecare rol pe care îl primesc.

Iulia Kelt (Playtech): Ai vreun rol care te-a urmărit mult timp după ce ai coborât de pe scenă?

Ciprian Brașoveanu: Nu. Îmi place să păstrez distanța între viața personală și cea profesională. Chiar cred că e parte din farmecul actorului să-l vezi pe scenă într-un mod care te impresionează, apoi în viața lui civilă la cinci minute dupa ce spectacolul s-a terminat și pare că nu mai are nimic din universul actorului în care părea atât de cufundat cu doar câteva minute înainte. Ba mai mult, chiar cred că e chiar sănătos să nu te lași urmărit de personaj odată ce s-a lăsat cortina de final. Aici putem începe o discuție destul de amplă despre sănătatea mintală a actorului, dar nu e momentul acum.

INTERVIU cu actorul Ciprian Brașoveanu / Foto: Kelemen Kinga (imagine din spectacolul „Regina Nopții”, în regia Letei Popescu)

INTERVIU cu actorul Ciprian Brașoveanu: „Una din temele care mă preocupă în acest moment este desensibilizarea și însingurarea individului. Parcă am uitat cum să fim oameni”

Iulia Kelt (Playtech): Care este cea mai grea parte a profesiei de actor în România?

Ciprian Brașoveanu: Cred că întrebarea necesită un răspuns un pic mai elaborat sau chiar o discuție separată. Avem dificultăți diferite în funcție de sectorul în care activezi ca actor și mă refer la sectorul de stat și la cel independent. Cel mai greu cred că e în sectorul independent unde există o luptă grea de supraviețuire, unde trebuie să faci alegeri dificile legate de tipul producțiilor, adică joc într-un spectacol de o calitate artistică care mă va împlini sufletește și profesional dar care riscă să moară după câteva reprezentații din lipsă de spectatori sau joc în ceva ușor, ultra-comercial care o să umple sălile de fiecare dată ceea ce înseamnă o stabilitate financiară care de altfel nu e absolut deloc de neglijat? Sau reușesc să împac ambele extreme? Pe de altă parte susținerea sectorului cultural, în general, din partea statului e într-o poziție firavă care nu face decât să adâncească problemele deja existente. În sectorul de stat problemele sunt de altă natură. Banii sunt la fel de puțini, dar exită totuși o stabilitate financiară a actorilor ceea ce de multe ori tocmai asta creează anumite probleme de natură profesională. Cum îți păstrezi căutările, evoluția, prospețimea într-un sistem în care actorul care sare din spectacol în spectacol primește același salariu sau, după caz, chiar mai puțin, decât un actor care scoate o premieră o dată la dou ani de exemplu? Există pericolul blazării, al deprofesionalizării sau pur și simplu al nepăsării. Și ține de fiecare actor în parte să nu cadă în aceste păcate.

Iulia Kelt (Playtech): Lucrul în echipă este esențial în teatru, cum reușești să creezi chimie cu partenerii de scenă?

Ciprian Brașoveanu: Cred că etica și disciplina profesională te impinge către asta. Exista și chimii naturale între actori, dar nu e musai o condiție pentru a reuși să ai o echipă unită. Chimia se mai crează și din același crez profesional, din aceeași dorință ca spectacolul să iasă bine și din respectul de bun-simț pe care ar trebui să-l avem în general față de cel de lângă noi.

Iulia Kelt (Playtech): Ce ai descoperit despre actori abia după ce ai început să-i regizezi?

Ciprian Brașoveanu: Fiind eu însumi actor nu cred că am descoperit ceva nou dar mi-am dat seama cât de important e limbajul comun în relația actor-regizor, să fii pe aceeași lungime de undă, să te asiguri că actorul înțelege ce vrei tu să transmiți. Dacă nu înțelege nu poate livra ce trebuie. Deci trebuie investit în discuții despre rol, personaj, stilul de joc.

Iulia Kelt (Playtech): Ce tip de povești te atrag cel mai mult ca regizor?

Ciprian Brașoveanu: Vreau totuși să lămurim că nu mă consider regizor și nici nu sunt, doar m-am jucat puțin și cu acest „rol”. Dar ce-i drept mă atrage și această ipostază la care nu cred că voi reveni prea curând. Dacă aș fi regizor (dar și ca actor) aș putea spune că mă atrag poveștile în care putem vedea complexitatea sufletului uman, mă fascinează tăcerile, privirile, gândurile nerostite, mă interesează să descopăr limitele moralității, rezistența omului în fața provocărilor de orice fel și cam tot ce ne dă nopți albe.

Iulia Kelt (Playtech): Dacă ar fi să regizezi un spectacol „ideal”, ce temă ai alege?

Ciprian Brașoveanu: Una din temele care mă preocupă în acest moment este desensibilizarea și însingurarea individului. Parcă am uitat cum să fim oameni. E un monolog faimos al unui prezentator de televiziune în filmul „Network” (1976) a lui Sidney Lumet care mi se pare că se potrivește de minune vremurilor actuale. Nu știu foarte multe detalii despre problemele societății americane din acei ani, dar monologul ăla e la fel de relevant și acum. Monologul se poate găsi pe YouTube.

Iulia Kelt (Playtech): Ai realizat „Cafe Journal” nu doar ca actor, ci și ca regizor și scenarist. Ce te-a împins să faci un film propriu?

Ciprian Brașoveanu: Încă din facultate am făcut exercițiul de a scrie scenarii de film de scurt-metraj și, mai apoi, am scris și un scenariu de lung-metraj cu gândul că poate, printr-un miracol, cineva ar fi interesat să-l producă. Evident, nu s-a întâmplat minunea, dar asta m-a ambiționat să scriu următorul scenariu de lung-metraj cu gândul de a-l regiza eu și care să nu necesite un buget mare căci urma să-l produc din buzunarul propriu. Așa că am scris scenariul de la „Cafe Journal”, o poveste onirică, fantastică, cu ceva influențe din atmosfera filmelor lui Lynch și a nuvelelor fantastice ale lui Eliade.

INTERVIU cu actorul Ciprian Brașoveanu / Foto: Gabriel Lungu (imagine din spectacolul „Viața, moartea și învierea domnului Valentin Ionescu”, în regia lui Adi Iclenzan)

INTERVIU cu actorul Ciprian Brașoveanu, despre diferența dintre film și teatru

Iulia Kelt (Playtech): Cum diferă ritmul și presiunea din film față de cele din teatru?

Ciprian Brașoveanu: În film e o presiune mai mare dată de faptul că timpul pentru a reuși să faci scena așa cum trebuie e mult mai scurt. Dar asta naște și un avantaj față de teatru. Totul e mai proaspăt, mai spontan, mai intens și așa va rămâne capturat pe ecran. În teatru această etapă se petrece aproape exclusiv la repetiții și apoi începe efortul de a reface acel traseu și la al nu-știu-câtelea spectacol ca și cum atunci ai născut acea emoție. Dar totodată faptul că ai posibilitatea să joci din nou și din nou același spectacol îți lasă loc și la încercări care pot fi spontane ca în film, nerepetate și chiar e indicat să existe o ușoară flexibilitate în acest sens, evident fără a te abate de la stilul și estetica în care s-a lucrat spectacolul. Eu de regulă sunt destul de matematic în abordare și o dată ce am stabilit o anumită formă a unei scene nu prea mă abat de la ea.

Iulia Kelt (Playtech): Ai în plan un al doilea film sau un proiect hibrid teatru–film?

Ciprian Brașoveanu: Un proiect hibrid de teatru-film nu am și nici nu prea găsesc că ar fi interesant pentru mine această formulă. Sunt două limbaje destul de diferite și nu prea se împăcă unul cu celălalt zic eu. Evident că acum folosim în teatru foarte des proiecțiile, atât înregistrate cât și live, camerele video, video mapping-ul și alte tehnologii care complementeză și extind limbajul teatral dar nu cred că aparțin filmului neapărat. Cât despre un al doilea film, da, îl am în plan, dar cel mult în calitate de scenarist și actor. Și spun scenarist pentru că am idei de film pe care probabil nu le va face nimeni în afară de mine. Dacă aș găsi un scenarist dispus să lucreze pe o idee propusă de altcineva m-aș bucura. Iar dacă aș experimenta din nou cu regia de film aș rămâne strict în spatele camerei de filmat însă prefer în fața ei.

INTERVIU cu actorul Ciprian Brașoveanu / Foto: Cornel Gingărașu / imagine din spectacolul „Vrabia”, în regia Letei Popescu)

INTERVIU cu actorul Ciprian Brașoveanu: „Teatrul nu produce profit financiar însă poate produce schimbări în societate”

Iulia Kelt (Playtech): Ce a însemnat pentru tine premiul pentru „Cel mai bun actor în rol principal” la Festivalul Național de Comedie Galați?

Ciprian Brașoveanu: A fost o mare bucurie. Simțeam o oarece presiune pe mine – colegii tot vorbeau despre premiu încă de dinaintea festivalului și că sigur îl iau. M-a bucurat susținerea, dar am făcut tot posibilul să nu mă gândesc prea mult la asta. Ținta era să fac rolul așa cum știam că trebuie să fie și până la urmă asta e cel mai important. Premiile au și o latură subiectivă, pot veni sau nu, dar dacă nu vin nu înseamnă musai că nu e bine ce faci. De altfel privesc premiile ca pe niște efecte secundare ale unei munci susținute pe termen lung, ele nu trebuie să devină un scop în sine. M-am bucurat mult, fiindcă e primul premiu luat acasă pentru un rol la care am muncit cu mult drag și în care mă simt foarte bine.

Iulia Kelt (Playtech): Cum simți publicul de teatru din România în 2025? S-a schimbat raportarea lui la spectacole?

Ciprian Brașoveanu: Din câte am observat eu, s-au schimbat niște lucruri în viețile noastre și se reflectă și în comportamentul spectatorului de teatru. În mod clar răbdarea noastră de a digera un spectacol mai lung de o oră și jumătate, o oră și trei sferturi, a scăzut, la fel și capacitatea de a ne lua timpul necesar să fim atenți la o poveste care se dezvoltă într-un ritm mai lent. Există, din fericire, și un nucleu de public iubitor de teatru, care se bucură de el în variatele lui forme și viteze. Mai avem și dependența de telefon, care e o problemă mai mare decât manifestarea ei strict în sălile de teatru însă ar fi un bun exercițiu să lăsăm deoparte telefon pe durata spectacolului. De multe ori observ cum spectatorii, cu prima ocazie cu care spectacolul scade puțin în intensitate și nu mai ține atenția trează, își deschid telefoanele strict ca să facă un scroll sau să își verifice news-feed-ul. Asta te rupe din poveste, te scoate din tot ce s-a construit pe scenă până în momentul ăla. Mai bine nu mai vii la teatru.

Iulia Kelt (Playtech): Ce ai schimba în sistemul teatral românesc dacă ai avea libertate totală pentru o zi?

Ciprian Brașoveanu: Cred că aș accentua faptul că teatrul are un rol mult mai important în comunitate și în societate și că acest rol nu se manifestă strict pe scenă și doar sub forma spectacolului de teatru. Teatrul trebuie să devină un far, un loc de întâlnire, de descoperire, de implicare în diversele probleme și provocări ale comunității locale și nu numai. Și pe aceeași direcție aș încerca să schimb și atitudinea autorităților față de sistemul teatral și față de cultură și educație în general. Viitorul echilibrat, sănătos și liber se construiește în acele locuri care par că doar înghit banii statului. Perspectiva capitalistă nu cred că funcționează în orice segment al societății. Teatrul nu produce profit financiar însă poate produce schimbări în societate, în individ, poate provoca, propune teme, dezbateri, poate deranja, poate bucura. Și așa și trebuie să fie.