Imagini spectaculoase de la Astrophotography Prize Photographer of the Year 2025
O „tornadă în spațiu”, Aurora Boreală peste Islanda și imagini unice cu Stația Spațială Internațională se numără printre fotografiile remarcate la competiția Astrophotography Prize Photographer of the Year 2025.
Concursul a adunat 545 de lucrări, realizate de 155 de fotografi din 35 de țări, confirmând statutul său de una dintre cele mai importante competiții de astrofotografie la nivel global, scrie Popular Science.
Nebuloasa Squid, imaginea anului la concursul Astrophotography Prize 2025
Trofeul cel mare a fost obținut de fotograful american Ani Shastri, pentru „Deep Field Squid Nebula (Ou4)”, o imagine impresionantă a unei nebuloase de șase ori mai mare decât Luna plină.
Lucrarea a fost realizată la Sierra Remote Observatories din California, printr-un efort de captare de 51 de ore cu un telescop PlaneWave CDK350 și o cameră ZWOASI6200MM.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/09/Deep-Field-Squid-Nebula-concurs-foto.jpg)
„Deep Field Squid Nebula (Ou4)” / Foto: Ani Shastry / Concursul Astrophotography Prize 2025
Juriul, format din 20 de astrofotografi din opt țări, a lăudat compoziția și profunzimea lucrării. Alyssa Pagan, reprezentantă a Space Telescope Science Institute, a descris imaginea drept o „tornadă în spațiu”.
Alte categorii au adus în prim-plan cadre deloc ușor de uitat, precum o panoramă de 360° cu Calea Lactee deasupra vulcanilor din Tenerife, realizată de Matteo Strassera, câștigător la secțiunea „Astro Landscape”.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/09/Matteo-Strassera-concurs-foto-astrofotografie.jpg)
Panoramă de 360° cu Calea Lactee / Foto: Matteo Strassera / Concursul Astrophotography Prize 2025
Soare, galaxii și alte imagini minunate
Premiul Celestron 2025 a fost acordat lui Alessandro Ravagnin, pentru „Magnetic Shadow, AR370”, o fotografie spectaculoasă a unui grup de pete solare considerate printre cele mai frumoase din actualul ciclu solar.
Imaginea a fost premiată și în categoria „Sistem Solar”, impresionând prin nivelul de detaliu și senzația de energie pură.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/09/Magnetic-Shadow-AR370-concurs-foto.jpg)
Magnetic Shadow, AR370 / Foto: Alessandro Ravagnin / Concursul Astrophotography Prize 2025
La secțiunea „Deep Space”, fotograful Paul Milvain a câștigat cu „The Southern Cross Aflame”, o compoziție din nouă panouri RGB și hidrogen-alfa care dezvăluie detalii ascunse în constelația Crucea Sudului, după peste 80 de ore de expunere.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/09/The-Southern-Cross-Aflame-CONCURS-FOTO-ASTRO.jpg)
The Southern Cross Aflame / Foto: Paul Milvain / Concursul Astrophotography Prize 2025
De asemenea, Rodney Watters a intrat în top 5 cu o fotografie amplă a Marelui Nor al lui Magellan, galaxie-satelit a Căii Lactee aflată la 158.200 de ani-lumină.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/09/marele-nor-al-lui-magellan.jpg)
Marelui Nor al lui Magellan / Foto: Rodney Watters / Concursul Astrophotography Prize 2025
Categoria „Sistem Solar” a inclus și momente rare: cometa 12P/Pons-Brooks surprinsă în aprilie 2024 de Dan Bartlett și tranzitul Stației Spațiale Internaționale peste Lună, fotografiat de Damir Maksan în doar jumătate de secundă, la viteza de 26.000 km/h.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/09/cometa-concurs-foto-Dan-Bartlett.jpg)
Categoria „Sistem Solar” a inclus și momente rare: cometa 12P/Pons-Brooks / Foto: Dan Bartlett / Concursul Astrophotography Prize 2025
Nu în ultimul rând, la „Remote Imaging”, Steeve Body a fost apreciat pentru un cadru naturalist al nebuloasei Vela, cu culori obținute prin cartografiere spectrală.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/09/Remote-Imaging-concurs-foto-astro.jpg)
Remote Imaging / Foto: Steeve Body / Concursul Astrophotography Prize 2025
Concursul Astrophotography Prize 2025 a demonstrat încă o dată cum știința și arta se pot întâlni în imagini care inspiră și ne dezvăluie frumusețea ascunsă a cosmosului.
De la nebuloase spectaculoase până la detalii ale Soarelui și trecerea rapidă a ISS, fotografiile câștigătoare arată diversitatea și complexitatea universului.