Gaming Marathon 2025: prima ediție a anului dedicată femeilor în gaming
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/03/gaming-marathon-800x450.jpg)
Gaming Marathon, cel mai mare festival online de gaming din România, revine pe 16 martie cu o ediție specială care pune în prim-plan fetele și femeile pasionate de jocuri video. Evenimentul își propune să inspire și să sprijine tinerele care vor să își construiască o carieră în industria gaming-ului, fie că este vorba despre streaming, esports sau dezvoltarea de jocuri.
Pe parcursul a peste 15 ore de live streaming, 30 de creatori de conținut vor oferi interviuri inspiraționale, experiențe interactive și concursuri cu premii, aducând în fața comunității exemple de succes feminine din industria jocurilor video. Printre temele abordate se numără combaterea hărțuirii online, promovarea diversității și crearea unui mediu de joc incluziv, care să încurajeze femeile să se implice activ în această industrie.
Tudor Dăescu, co-organizator al evenimentului, subliniază necesitatea unei reprezentări mai echilibrate în gaming: „În România, femeile reprezintă doar 12% dintre game designeri și 15% dintre producătorii de jocuri. Vrem să le oferim oportunități reale și să creștem interesul lor pentru acest domeniu”.
Raiffeisen Bank și Omen by HP susțin femeile în gaming
Începând cu această ediție, Gaming Marathon primește sprijin din partea unor parteneri puternici, precum Omen by HP și Raiffeisen Bank România.
Raiffeisen Bank își reafirmă angajamentul față de comunitatea de gaming, venind cu acțiuni relevante care combină experiențele de joc cu educația financiară. În cadrul evenimentului, streamerii Lectură și Bercea vor organiza meciuri de Counter-Strike 2, ajutându-i pe participanți să învețe strategii economice utile atât în gaming, cât și în viața reală. Gamerii vor învăța cum să-și gestioneze resursele, când să facă achiziții strategice și cum să își maximizeze avantajele financiare în joc. Cel mai eficient jucător va fi recompensat cu un skin de Counter-Strike 2 în valoare de 200 de euro.
Laura Mihăilă, Director de Marketing Comunicare & CX la Raiffeisen Bank, subliniază importanța diversității de gen în gaming: „Mai multe femei în gaming înseamnă mai multă creativitate și inovație pentru industrie, la fel ca în banking.”
Pe lângă educația financiară, competițiile intense nu vor lipsi din program. Werty și iSilent vor organiza turnee de tip battle royale în Counter-Strike 2 și Minecraft, unde ultimii jucători rămași pe hartă vor câștiga un laptop OMEN by HP și periferice de gaming HyperX.
Provocări și premii pentru toți gamerii
Gaming Marathon nu este doar despre competiție, ci și despre provocări inedite care testează creativitatea și spiritul de aventură al participanților.
Nocivanu îi va provoca pe gameri să exploreze Ranch Simulator, căutând indicii ascunse care îi vor ghida către alte streamuri din maraton, unde trebuie să descifreze cuvinte-cheie pentru a câștiga periferice de gaming.
Marius Costin le va lansa o provocare celor pasionați de GTA V: să găsească cât mai multe monitoare Philips EVNIA ascunse în joc. La final, un quiz interactiv va desemna marele câștigător.
Pentru cei care doresc să se bucure de întregul line-up al evenimentului, programul complet al Gaming Marathon și detalii despre concursuri sunt disponibile pe www.gaming-marathon.ro.