Fiscul pune lupa pe apartamentele închiriate online. Ce obligații noi au proprietarii
După ani întregi în care închirierea apartamentelor în regim hotelier a funcționat cu multe scăpări fiscale, autoritățile române – presate de noile reguli europene – încep să facă ordine. Fiscul vizează acum în mod direct proprietarii care obțin venituri din închirieri turistice, dar nu declară nimic. Platformele online sunt obligate să transmită către ANAF lista celor care oferă cazare prin intermediul lor.
Platformele trebuie să trimită datele către ANAF
Uniunea Europeană a impus ca marile platforme de închiriere – precum Airbnb sau Booking – să trimită către autoritățile fiscale naționale toate datele despre proprietarii care își listează imobilele în scop turistic.
România, prin ANAF, a început deja să trimită notificări către aceștia. Multe dintre apartamentele oferite turiștilor nu au fost niciodată verificate și nu dețin certificarea de la Ministerul Turismului, deși sunt listate de ani de zile online.
”Te poţi lista şi fără această autorizare de la ministerul turismului. Totul cade în responsabilitatea proprietarului de a se autoriza şi a declara veniturile din regim hotelier”, a explicat Elena Alexandru, administrator de apartamente în regim hotelier, potrivit observatornews.ro.
Statul încearcă acum să recupereze sumele pierdute printr-o fiscalizare riguroasă. Proprietarii care încep să plătească taxele vor fi obligați să își alinieze prețurile cu piața reglementată, ceea ce va duce la eliminarea concurenței neloiale față de operatorii care plătesc deja taxe.
Turism mai sigur, dar și mai scump
Ministrul Turismului, Bogdan Ivan, promite un sistem de clasificare care să protejeze turiștii și să aducă mai multă transparență în sistem:
”Ai nevoie când te cazezi să ai o anumită standardizare, să ai un ranking de la 1 la 5, în funcţie de suprafaţă, accesibilitate, imobil, tocmai pentru a nu fi păcălit.
Şi persoanele fizice, care gestionează imobile pe aceste platforme, să poată să fie auditabile. Am dezvoltat un sistem prin care ei încarcă toate datele şi primesc automat această clasificare.”
Peste 7.500 de unități de cazare și-au emis certificarea de la Ministerul Turismului în ultimul an. Se estimează însă că numărul real al apartamentelor închiriate este mult mai mare, iar diferențele dintre datele declarate oficial și numărul real de turiști intră în vizorul autorităților.
Venituri mari, dar și obligații fiscale
Noile reglementări îi vor obliga pe proprietari să-și declare veniturile și să plătească impozit. Chiar și așa, închirierea în regim hotelier rămâne profitabilă.
După plata taxelor, un apartament închiriat 60% din timp cu 100 de euro pe noapte poate aduce 21.000 de euro pe an. Comparativ, închirierea pe termen lung, cu 700 de euro pe lună, aduce aproximativ 8.000 de euro anual.
Pentru turiști, înseamnă mai multe opțiuni sigure, certificate și standardizate. Pentru stat, înseamnă venituri recuperate. Iar pentru proprietari – un nou mod de a fi în legalitate, fără riscuri.