03 mart. 2025 | 12:59

EXCLUSIV Ludovic Orban, după ce în SUA se conturează varianta retragerii din NATO: Dimensionarea armatei românești s-a făcut în funcție de apartenența noastră la un NATO din care făceau parte și SUA

TEHNOLOGIE, ȘTIINȚĂ & DIGITAL
Share
EXCLUSIV Ludovic Orban, după ce în SUA se conturează varianta retragerii din NATO: Dimensionarea armatei românești s-a făcut în funcție de apartenența noastră la un NATO din care făceau parte și SUA
Ludovic Orban, despre varianta ca SUA să se retragă din NATO (Sursă foto: gov.ro)

Fostul prim-ministru al României, Ludovic Orban, face, în EXCLUSIVITATE pentru PLAYTECH, declarații dure despre Donald Trump și Călin Georgescu. Interviul vine în contextul în care SUA ia în discuție posibilitatea să se retragă din NATO.

Varianta ca SUA să se retragă din NATO, anunțată de Elon Musk pe X (fostul Twitter) a inflamat lumea civilizată. Culmea, nu este prima oară când se discută în mandatele lui Donald Trump despre această posibilitate, în precedenta administrație condusă de miliardarul american fiind puse chiar condiții cu privire la protecția NATO. Pe atunci, Donald Trump cerea statelor europene un minimum de 2% din PIB pentru apărare pentru ca SUA să nu se retragă. Acum, pare-se, condițiile s-au schimbat și vrea un minimum de 5%.

Pentru PLAYTECH, Ludovic Orban a discutat despre viitorul NATO și, implicit, al României, într-un context geopolitic în care SUA nu mai e garantul securității europene, și, implicit, umbrela de protecție nucleară și trupele americane de pe continent se vor evapora.

Ludovic Orban: ”Trump s-a cam izolat în lumea civilizată”

”NATO va continua fără Statele Unite. Sigur că poate continua fără SUA. Nu sunt un expert militar, și, în mod evident, retragerea SUA ar determina niște modificări ale funcționării organizației. De la structura decizională până la finanțarea efectivă, mai ales că Statele Unite sunt principalul finanțator al NATO. Acum (referitor la umbrela de protecție nucleară a SUA, n. red.), în NATO, mai sunt puteri nucleare, Marea Britanie, Franța. Iar Marea Britanie nu merge cu Trump, la modul evident, dovada fiind reuniunea de la Londra, la care a participat și Canada. Practic, Trump s-a cam izolat în lumea civilizată, în grupul de țări democratice occidentale”, susține Ludovic Orban.

Mai mult, fostul premier al României este convins că România trebuie să se miște repede pentru a-și asigura securitatea și, implicit, viitorul.

”În mod evident aș pleda pentru întărirea armatei, investiții mai serioase, dar și pentru creșterea solidarității europene și menținerea NATO”, spune Orban.

Iar pentru asta, sunt câteva obiective necesare de atins. Precizând că, totuși, nu este expert militar, sunt câteva lucruri pe care le vede necesare de pus în practică imediat, mai ales în contextul în care armata României numără doar câteva zeci de mii de soldați profesioniști.

”Dimensionarea armatei se face în funcție de necesități. Iar dimensionarea armatei românești s-a făcut în mod evident în funcție de apartenența noastră la un NATO din care făceau parte și Statele Unite. Dacă se retrage SUA, cu siguranță, vor fi afectate efectivele militare, nivelul de dotare și înzestrare, inclusiv tipul de armament și strategia de apărare. Dar e foarte complicat să spun, cu exactitate, nefiind expert militar, ce ar presupune ca număr de efective și dotări”, explică Ludovic Orban.

Fostul premier nu vrea să audă de stagiul militar obligatoriu

Cu toate acestea, nu ar apela la măsuri precum stagiul militar obligatoriu. Nu crede că ar fi o soluție viabilă, mai ales în contextul în care acum războaiele moderne nu se mai poartă dor prin numărul de soldați disponibili pe linia frontului.

”Nu aș introduce stagiul militar obligatoriu. Războaiele moderne nu se poartă cu carne de tun. Sigur, e nevoie de formarea unui corp de rezervă mai larg. Se și tot străduiesc cei din zona militară să creeze un corp de rezervă, care să aibă un anumit nivel de profesionalism. La o adică poți să te bazezi și  pe o mobilizare mai largă.

Dar stagiul militar obligatoriu este desuet, nu are nicio utilitate în creșterea nivelului de siguranță. Știu că se discută în multe țări, iar dezangajarea SUA din NATO dă naștere la o dezbatere amplă. Iar soluțiile nu sunt la îndemână, pe masă, ci trebuie căutate de fiecare stat european. Mai ales că realitatea este că Statele Unite funcționau ca garant al securității europene. Ăsta e adevărul, iar acum… Vom vedea. Dar trebuie să fim pregătiți pentru orice situație. Cine și-ar fi imaginat o asemenea schimbare radicală în politica externă americană”, mai spune fostul premier.

”Trump nu știe istorie”

Când vine vorba de felul în care Donald Trump s-a comportat, recent, chiar în Biroul Oval (episodul Zelensky) și ce spune despre statele europene care, de la cel de-al doilea război mondial și până acum au fost aliate fidele ale SUA, Ludovic Orban este mai dur.

”E rău că (lucrurile s-au schimbat, n. red.) în relațiile internaționale. În diplomație nu doar faptele și deciziile lasă urme adânci, ci și declarațiile sau poziționările lasă urme care se vindecă greu. Toate ieșirile lui Trump sunt… De exemplu, declarația pe care a dat-o că are relații bilaterale cu state din Uniunea Europeană, dar că UE este adversarul SUA și că s-a înființat special împotriva Statelor Unite. Asta a spus Trump, e incredibil. Asta înseamnă că nu cunoaște istorie sau că se face că nu știe. Eu cred că nu știe, totuși. Uniunea Vamală, care a stat la baza UE, s-a făcut cu încurajarea americană, susțineau proiectul, mai ales că și susținea interese americane, americanii erau pentru comerț liber, cum e normal și firesc.

Iar declarațiile lui Trump, susține Orban, pot indica și ale lucruri. Inclusiv ca SUA, prin poziționarea anti-Ucraina, să renunțe la sancțiunile împotriva Rusiei, doar de dragul de a restabili relațiile cu Kremlinul. ”Vor renunța la sancțiuni SUA. Dar important este să mențină celelalte state sancțiunile. Oricum nu neapărat sancțiunile au determinat reducerea capacității de luptă a Rusiei. Important e să îi susținem pe ucrainieni, au nevoie reală de armament și de finanțare”, mai zice Ludovic Orban.

Ce spune de Călin Georgescu

”Trăim vremuri ciudate. Și din contextul politic actual din România. Îl susținem pe Nicușor Dan, e cea mai bună soluție, e singurul care îl poate bate pe nebun. Nu e cert, dar e singurul care are șanse împotriva lui Călin Georgescu. Cred că electoratul prooccidental se va mobiliza. Măcar de frică. Frica păzește pepenii, este o vorbă. Totuși e un pericol real, mai ales în contextul geopolitic și undele de șoc de până acum. Orice om care are scaunul la cap vede că România are nevoie de un președinte care să nu se ducă pe dorința pe care o are Rusia și pe care se pare că Trump o acceptă și anume sfera de influență din estul Europei. Trebuie un președinte care să lupte contra unei asemenea perspective”, mai spune Ludovic Orban.

În altă ordine de idei, apropierea SUA de Rusia a fost comentată greșit, susține Orban de consilierul pe politică externă al președintelui interimar Ilie Bolojan. Cristian Diaconescu, căci despre el este vorba, a sugerat că am putea fi în fața unei noi Yalta, celebrul moment în care marile puteri și-au împărțit sferele de influență în lume.

”Nu e o noua Yalta. E chiar o prostie ceea ce a spus Cristi Diaconescu, dacă eram în locul lui Bolojan îl dădeam afară instant. S-a vorbit despre așa ceva o singură dată, prin 2022, de către Pescov (purtătorul de cuvânt al Kremlinului, n. red.), care a spus într-un anumit context… Nu s-a mai pomenit despre asta, iar Diaconescu a dezinformat opinia publică din România, dar și internațională, că s-ar fi discutat așa ceva la Riad subiectul acesta. Ceea ce nu e adevărat, au infirmat toți. A comis o gafă monumentală”, a precizat Ludovic Orban, fostul premier al României.