Evoluția omului, în trecut, posibil diferită de ceea ce se știe. Ce au descoperit cercetătorii despre mersul pe două picioare al omului și când s-ar fi dezvoltat el, de fapt?

O nouă cercetare condusă de Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționară din Germania sugerează că strămoșii umani ar fi putut dezvolta mersul biped mult înainte de a părăsi copacii.

Studiul a analizat comportamentele de hrănire ale cimpanzeilor din Valea Issa, Tanzania, și a descoperit indicii că mersul pe două picioare ar fi putut fi inițiat în mediul arboreal, nu doar pe savana deschisă, așa cum s-a presupus tradițional.

Observații interesante asupra cimpanzeilor din Valea Issa

Cimpanzeii din Valea Issa trăiesc într-un tip de habitat mixt, numit savană-mosaic, format din păduri deschise și teren uscat, asemănător cu habitatele timpurii ale homininilor, se arată într-un studiu publicat în Frontiers in Ecology and Evolution.

Ei petrec mult timp în copaci, comparabil cu populațiile care locuiesc în păduri dense, pentru a ajunge la alimente care necesită mai mult timp de procesare, precum semințele din păstăi sau fructele necoapte.

Pentru a se deplasa printre ramuri, cimpanzeii folosesc tehnici diverse: se suspendă, se sprijină de crengi sau chiar merg pe două picioare ținându-se de ramuri pentru echilibru.

Comportamentul arboreal și mersul biped observat la cimpanzei sprijină ipoteza că mersul pe două picioare la strămoșii noștri ar fi putut apărea gradual în copaci, înainte ca aceștia să fie nevoiți să navigheze pe savană.

Evoluția mersului biped la hominizi

Sfârșitul epocii Miocenului (aproximativ 23–5,3 milioane de ani în urmă) a adus transformarea pădurilor în savană deschisă, ceea ce ar fi impus hominizilor să adopte locomotia ortogradă, adică mersul vertical, pentru a se deplasa mai eficient între resursele alimentare mai rare.

Cu toate acestea, lipsa fosilelor din perioada critică 4–7 milioane de ani în urmă face dificilă stabilirea momentului exact al adoptării mersului biped.

Fosilele homininizilor din Miocenul târziu arată că multe specii păstrau caracteristici de viață arboreală, cum ar fi membre superioare relativ lungi și degete curbate.

În plus, analizele danturii și ale izotopilor de carbon indică faptul că aceste specii continuau să se hrănească cu alimente provenind din copaci chiar și în habitate deschise.

Cercetătoarea Rhianna Drummond-Clarke explică: „Sugestia noastră este că mersul nostru biped a continuat să evolueze în copaci, chiar și după tranziția la habitate deschise”.

Astfel, strămoșii umani ar fi „exersat” mersul pe două picioare în copaci, folosind ramurile pentru echilibru, ceea ce le-ar fi oferit abilitățile necesare pentru a supraviețui pe savană și, în final, pentru a coloniza aproape întreaga planetă.

De altfel, perspetiva schimbă radical modul în care înțelegem originile bipedalismului uman și evidențiază rolul mediului arboreal în formarea caracteristicilor fundamentale ale speciei noastre.