Emisiunea Mihaelei Tatu, scurtată cu 30 de minute imediat după lansare. Motivul din spatele acestei decizii neașteptate
Abia lansată pe micul ecran, emisiunea Mihaelei Tatu a fost deja scurtată cu 30 de minute. Motivul din spatele deciziei neașteptate nu ar avea nicio legătură cu vreo schimbare în grila Antena 1, ci ar fi legat direct de performanțele formatului.
Modificări în programul Antena 1 la doar două săptămâni după lansarea emisiunii Mihaelei Tatu. Debutând pe 10 martie în intervalul orar 17:00 – 19:00, emisiunea „În direct cu România”, prezentată de Mihaela Tatu, este difuzată, începând cu 24 martie, de la ora 17:30. Această schimbare a scos-o din competiția directă cu prima parte a Știrilor Pro TV de la ora 17:00.
De ce ar fi fost emisiunea Mihaelei Tatu scurtată cu 30 de minute
Potrivit Pagina de Media, emisiunea „În direct cu România” poziționa Antena 1 pe locul trei în clasamentul audiențelor, fiind devansată de Pro TV și Kanal D.
Conform acelorași date, emisiunea Mihaelei Tatu atrăgea aproximativ 300.000 de telespectatori la nivel național (1,7 rating), în timp ce Știrile Pro TV de la ora 17:00 erau urmărite de 900.000 de persoane. În mediul urban, emisiunea magazin avea o audiență de aproape 170.000 de telespectatori, comparativ cu aproape 500.000 la Pro TV.
Antena 1 a prezentat „În direct cu România” ca fiind „un talk-show care analizează subiecte de actualitate – sociale, economice, culturale și morale – într-o dezbatere dinamică, cu miză reală”.
Formatul emisiunii include o confruntare între două tabere cu opinii opuse, în fața unui juriu format din șapte personalități, care analizează argumentele și stabilesc rezultatul final.
„Niciodată nu mi-am dorit să renunț la televiziune”
Mihaela Tatu a revenit astfel pe micile ecrane într-un rol care i se potrivește perfect: gazda unei dezbateri de amploare, unde adevărul se confruntă cu opiniile unor susținători ai fiecărei tabere.
„Niciodată nu mi-am dorit să renunț la televiziune, pur și simplu a fost un cumul de împrejurări. Probabil că toată această perioadă, de 14 ani, trebuia să existe, tocmai ca să cresc, să dobândesc o altfel de cunoaștere.
După ce mi-am luat acea pauză, mi-am propus ca, atunci când primesc un nou format de emisiune, să fie unul deosebit, care să îmi placă și abia atunci, voi reveni fără să clipesc.
În tot acest timp, au existat multe propuneri, însă niciuna nu mi-a plăcut atât de mult, încât să îi dau curs”, spunea Mihaela Tatu, despre întoarcerea pe micul ecran.
Odată cu această schimbare, Observatorul de la ora 16:00, prezentat de Mihaela Călin, a fost prelungit cu 30 de minute, ceea ce înseamnă că se încheie la ora 17:30.