Dopamina, mesagerul invizibil: cum funcționează, de fapt, în creier și ce schimbă noua descoperire făcută de cercetători

De ani de zile, dopamina a fost considerată „molecula plăcerii” și un fel de megafon chimic al creierului, responsabil pentru starea de bine, motivație, recompensă și chiar mișcare. Dar o nouă cercetare publicată pe 22 iulie 2025 în revista Science vine să zdruncine această perspectivă clasică. Potrivit studiului realizat de oamenii de știință de la Universitatea din Colorado și Augusta University, dopamina nu acționează doar lent și difuz, așa cum se credea. De fapt, poate acționa și extrem de rapid, în mod localizat, cu o precizie uimitoare.

Această nouă înțelegere a modului în care dopamina comunică cu neuronii schimbă regulile jocului, atât în neurologie, cât și în psihiatrie. Ar putea explica, de exemplu, cum un singur sistem neurochimic poate regla o varietate atât de mare de comportamente – de la controlul motor și memorie până la motivație, somn și boli precum Parkinson sau schizofrenia.

Până acum, teoria predominantă spunea că dopamina funcționează ca un semnal larg răspândit: odată eliberată de un neuron, se difuzează lent și afectează un număr mare de celule din jur, ca un fel de „chemare generală” în creier. Însă noul studiu arată că lucrurile sunt mult mai nuanțate. Dopamina nu doar „strigă” în întuneric, ci și „șoptește” direct către vecini, în milisecunde.

Folosind microscoape speciale și tehnici avansate de vizualizare fluorescentă în timp real, cercetătorii au reușit să observe cum dopamina este eliberată local în creierul șoarecilor vii. Rezultatul? Doar câteva mici zone de pe neuronii învecinați au reacționat imediat, semnalizând o activare precisă, localizată. În schimb, când dopamina era eliberată într-un mod mai larg, răspunsul era mult mai lent și difuz.

Această dublă capacitate – de a acționa atât rapid și localizat, cât și lent și general – oferă o explicație posibilă pentru complexitatea sistemului dopaminergic. Ar putea fi chiar cheia pentru înțelegerea unor tulburări neurologice și psihice care până acum păreau greu de legat de un mecanism singular.

Striatumul, epicentrul plăcerii și al mișcării, e mai complex decât am crezut

Cercetarea s-a concentrat pe neuronii din striatum, o regiune bogată în dopamină situată în partea bazală a creierului. Această zonă este esențială pentru controlul mișcărilor, procesul de recompensare și luarea deciziilor – și este implicată în boli precum Parkinson, schizofrenie, ADHD și adicții.

În boala Parkinson, de exemplu, neuronii dopaminergici care trimit semnale către striatum se degradează progresiv, ceea ce duce la probleme motorii. În tulburări psihice precum schizofrenia, dezechilibrele dopaminergice sunt legate de halucinații, probleme cognitive și comportamente sociale afectate. De aceea, o înțelegere mai profundă a felului în care dopamina operează în această regiune ar putea deschide uși importante către noi tratamente.

Christopher Ford, farmacolog la Universitatea din Colorado și autor principal al studiului, spune că „suntem abia la începutul înțelegerii modului în care disfuncțiile sistemului dopaminergic contribuie la boli precum Parkinson, schizofrenia sau dependența”. Noul model propus – cu semnale rapide, direcționate, pe lângă cele lente și difuze – ar putea clarifica de ce medicamentele actuale funcționează doar parțial și au efecte secundare importante.

Ce înseamnă pentru viitorul medicinei și al tratamentelor neurologice

Această schimbare de paradigmă în înțelegerea dopaminei nu este doar o curiozitate academică. Implicațiile sale pot fi semnificative pentru dezvoltarea terapiilor personalizate în afecțiuni neurologice și psihiatrice. De exemplu, în loc să tratăm bolile bazându-ne doar pe „volumul total” de dopamină din creier, cercetările viitoare ar putea viza modul în care este reglată comunicarea locală – acele „șoapte” care pot influența comportamentul instantaneu.

Ar putea apărea tratamente care stimulează sau modulează doar semnalele rapide, direcționate ale dopaminei, fără a afecta întreg sistemul. Asta înseamnă mai puține efecte adverse și intervenții mai precise în tulburări precum tulburarea bipolară, depresia sau tulburările de anxietate. De asemenea, ne ajută să înțelegem de ce unele persoane răspund diferit la aceleași medicamente: poate nu este vorba doar de câtă dopamină există, ci de cum, când și unde este eliberată.

Un alt aspect interesant este că dopamina din creier se comportă diferit față de cea din sânge. În timp ce în organism are roluri multiple legate de funcționarea organelor și răspunsurile imune, în creier este un mesager mult mai sofisticat, implicat în comportamente extrem de variate – de la somn și memorie, la dorință și motivație.

Pe scurt, dopamina nu este doar un buton de „plăcere” sau un amplificator general al stării de bine, așa cum s-a crezut mult timp. Este o rețea fin calibrată de semnale complexe, rapide și direcționate, care guvernează o gamă largă de comportamente și reacții. Noul studiu deschide uși spre o înțelegere mai profundă a modului în care creierul comunică și reglează funcții vitale – și ar putea transforma modul în care abordăm tratamentele pentru unele dintre cele mai dificile boli ale epocii moderne.