Donald Trump susține că paracetamolul ar putea provoca autism: ”Evitați să luați”. Ce spun experții despre declarațiile președintelui SUA
Președintele american Donald Trump a stârnit luni, 22 septembrie, o puternică controversă după ce a afirmat la Casa Albă că paracetamolul, un analgezic utilizat pe scară largă și considerat sigur, ar fi asociat cu un risc crescut de autism la copii atunci când este administrat în timpul sarcinii. Declarațiile sale, făcute în cadrul unui eveniment dedicat acestei afecțiuni, au fost imediat contestate de experți și autorități medicale, care atrag atenția asupra lipsei de dovezi concludente.
Paracetamolul, ținta unui nou atac la Casa Albă
În cadrul unui anunț făcut luni la Casa Albă, președintele Donald Trump a susținut că ”există o legătură” între utilizarea Tylenol – analgezicul vândut fără prescripție medicală în Statele Unite și care conține paracetamol – și dezvoltarea autismului în timpul sarcinii.
”Evitaţi să luaţi” paracetamol, a repetat insistent preşedintele SUA, îndemnând femeile însărcinate și părinții să nu administreze acest medicament copiilor.
”Deci, nu este bine să luați Tylenol. O spun eu. Nu este bine”, a afirmat Trump, conform BBC.
”Și nu ar trebui să îi dai copilului Tylenol de fiecare dată când primește o injecție”, a adăugat el.
Într-o altă declarație controversată, președintele a spus: ”În alte țări, cum ar fi Cuba, am auzit, nu există Tylenol, deoarece nu își permit să îl cumpere. Ei bine, aproape că nu există cazuri de autism (acolo)”.
Trump a sugerat totodată utilizarea leucovorinei – o formă de acid folic – ca tratament pentru simptomele autismului, un medicament recent reaprobat de FDA pentru o afecțiune asociată cu această tulburare.
Experții avertizează: ”Știința este mult mai nuanțată și incertă”
Afirmațiile liderului american intră în contradicție cu ghidurile medicale actuale. Ingredientul activ din Tylenol, paracetamolul, este recomandat în mod obișnuit femeilor însărcinate pentru combaterea febrei sau a durerilor, fiind considerat mai sigur decât alte analgezice precum aspirina sau ibuprofenul, contraindicate în special în ultimele luni de sarcină.
”Această afirmație nu este deloc nouă”, subliniază David Mandell, profesor de psihiatrie la Universitatea din Pennsylvania.
”Se bazează pe lucrări științifice deja publicate. Este vorba despre o analiză a acestei literaturi științifice și este o analiză greșită”, a adăugat el.
Studiile din ultimii ani au oferit rezultate contradictorii privind o posibilă asociere între paracetamol și tulburările de dezvoltare neurologică, iar cercetătorii atrag atenția că febra în sine – motivul pentru care este administrat medicamentul – poate fi un factor de risc.
Zeci de oameni de știință americani specializați în autism au avertizat recent că a stabili public o legătură directă între acest medicament și autism ar fi ”extrem de iresponsabil și potențial periculos”, semănând ”confuzie și teamă”.
”Știința este mult mai nuanțată și incertă”, au insistat aceștia.
Trump pune sub semnul întrebării vaccinarea sugarilor împotriva hepatitei B
În timpul aceleiași conferințe de presă, Donald Trump a contestat și vaccinarea nou-născuților împotriva hepatitei B, afirmând că ”nu există niciun motiv” pentru imunizarea sugarilor și sugerând amânarea vaccinării până la vârsta de 12 ani.
”Hepatita B se transmite pe cale sexuală. Nu există niciun motiv pentru a vaccina contra hepatitei B un bebeluș care abia s-a născut”, a spus președintele SUA.
Declarațiile sale au fost interpretate ca un ecou al teoriilor anti-vaccinare, într-un context în care diagnosticările cu autism în Statele Unite au crescut semnificativ în ultimele două decenii.
Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, rata autismului la copiii de opt ani era în 2020 de 1 la 36, în creștere de la 1 la 150 în anul 2000.
În urma acestor informații și a articolelor din presa americană, acțiunile grupului farmaceutic Kenvue, care comercializează Tylenol, au scăzut luni la bursă cu peste 6%.
Specialiștii avertizează însă că, în lipsa unor dovezi solide, mesajele alarmiste privind medicamentele utilizate pe scară largă pot dăuna sănătății publice.