Descoperire uimitoare sub 9 metri de apă, lângă o coastă franceză. Misterul zidului vechi de 7.000 de ani care îi pune pe arheologi în dificultate

La vest de Bretania, acolo unde Atlanticul lovește una dintre cele mai periculoase zone de navigație din Franța, o echipă de scafandri a dat peste ceva ce nu ar fi trebuit să fie acolo: o „bară” perfect rectilinie de piatră, scufundată la circa 9 metri adâncime, în largul insulei Sein. Ce părea inițial doar o anomalie pe hărțile subacvatice s-a dovedit a fi cea mai mare construcție preistorică aflată sub apă descoperită vreodată în Franța – un zid uriaș, vechi de aproximativ 7.000 de ani.

Descoperirea a fost făcută în 2022 de arheologii de la Société d’archéologie et de mémoire maritime (SAMM), care au coborât exact pe coordonatele indicate de geologul Yves Fouquet, după analize LiDAR și date batimetrice ale platoului submarin Chaussée de Sein. Într-o zi cu mare aproape perfect liniștită – un rar moment de „fereastră” într-o zonă cu curenți de până la 7 noduri – scafandrii au văzut sub ei o linie de granit ieșind din nisip, acoperită de alge, dar foarte precisă ca aliniament, notează CBS News.

Un zid megalitic uriaș, cu zeci de monoliți

Studiul publicat în International Journal of Nautical Archaeology descrie un complex de structuri de piatră situate la 7–9 metri sub nivelul actual al mării, datate între 5800 și 5300 î.Hr., adică la finalul mezoliticului și începutul neoliticului.

Cea mai impresionantă construcție, denumită TAF1, este un zid de circa 120 de metri lungime, în medie 20 de metri lățime și până la aproximativ 2 metri înălțime, care traversează o vale submarină. Zidul este făcut din blocuri de granit suprapuse, iar pe creasta lui se ridică peste 60 de monoliți și dale verticale, unele de până la 1,7 metri înălțime, dispuse uneori în două rânduri paralele.

Horoscop miercuri, 17 decembrie: ziua deciziilor importante și a clarificărilor necesare

Zodiile pentru care totul se schimbă începând cu 16 decembrie 2025. Au parte de tot ce au visat până acum

Alte structuri – TAF2A, TAF2B și TAF3 – au o arhitectură similară, iar în 2024 scafandrii au identificat încă patru ziduri mai mici (YAG1, YAG2, YAG3B, YAG3C), care par să închidă depresiuni sau văi mai mici de pe fundul mării. Unul dintre acestea, YAG3C, este un zid de circa 50 de metri lungime, din monoliți mici, puși la aproximativ un metru distanță, uneori în două-trei linii paralele.

Estimările arheologilor arată că doar pentru TAF1 și TAF2A au fost mutate circa 4.300 de tone de rocă – un efort colectiv uriaș pentru comunități de vânători-culegători de acum 7.000 de ani, ceea ce sugerează o societate extrem de bine organizată și cu tehnici avansate de construcție pentru epocă.

Cadre surprinse la 9 metri adâncime cu structura descoperită de cercetători, în largul insulei Sein, în Bretania. (Foto: International Journal of Nautical Archaeology)

Diguă, capcană pentru pești sau începutul unui mit despre orașe scufundate?

Funcția exactă a acestor ziduri rămâne un mister. Specialiștii cred că structurile mai mici ar fi putut funcționa ca „fish weirs” – capcane pentru pești, construite în zona de țărm, acolo unde mareea venea și se retrăgea. În schimb, zidurile mari, precum TAF1, depășesc dimensiunile cunoscute pentru asemenea capcane și ar fi putut avea și un rol de protecție împotriva valurilor sau al creșterii nivelului mării.

Astăzi, întregul complex se află la aproape 2 kilometri vest de insula Sein, sub apa Atlanticului. În perioada în care au fost ridicate aceste structuri, nivelul mării era însă mult mai jos, iar zona era probabil un țărm activ, locuit și exploatat intens pentru pescuit.

Interesant este că, în Bretania, folclorul local vorbește de secole despre o „cetate scufundată” în vestul golfului Douarnenez, la doar câțiva kilometri de Sein. Arheologii nu merg atât de departe încât să spună că au găsit „orașul dispărut”, dar sugerează că amintirea unui teritoriu prosper, pierdut sub ape din cauza creșterii rapide a nivelului mării, ar fi putut alimenta astfel de legende transmise din generație în generație.

Pentru moment, zidul de la Toul ar Fot și „rețeaua” de structuri din jur rescriu începuturile arhitecturii monumentale din Europa de Vest și deschid un nou capitol în arheologia subacvatică: ce alte urme ale unor societăți uitate mai stau ascunse pe fundul mărilor de azi?