22 dec. 2025 | 17:52

Demența la câini, boala tăcută a vârstei înaintate: semnele care nu trebuie ignorate

ȘTIINȚĂ
Demența la câini, boala tăcută a vârstei înaintate: semnele care nu trebuie ignorate
Demența canină este mai frecventă decât pare

Animalele de companie trăiesc astăzi mai mult ca oricând, datorită progreselor din medicina veterinară, nutriției și grijii constante din partea oamenilor. Însă longevitatea vine la pachet cu probleme care, până nu demult, erau asociate aproape exclusiv cu oamenii. Una dintre ele este declinul cognitiv. La câini, această afecțiune poartă numele de sindrom de disfuncție cognitivă, cunoscut și ca demență canină, și este mult mai răspândită decât cred majoritatea stăpânilor.

Boala evoluează lent și discret, ceea ce o face dificil de recunoscut în fazele incipiente. De multe ori, schimbările sunt puse pe seama „bătrâneții” sau a unei simple încetiniri firești. În realitate, vorbim despre o afecțiune neurologică progresivă, comparabilă, din multe puncte de vedere, cu boala Alzheimer la oameni.

Ce este sindromul de disfuncție cognitivă și cum se manifestă

Sindromul de disfuncție cognitivă la câini presupune deteriorarea treptată a funcțiilor cerebrale, afectând memoria, capacitatea de învățare și comportamentul. Primele semne sunt adesea subtile și pot trece neobservate luni întregi. Un câine poate părea dezorientat în spații familiare, poate uita unde se află bolul cu apă sau poate rămâne nemișcat, privind în gol, fără un motiv aparent.

Specialiștii folosesc un acronim ușor de reținut pentru a descrie principalele simptome: DISHA(A). Acesta include dezorientarea, modificări ale interacțiunilor sociale, tulburări ale ciclului somn–veghe, murdărirea locuinței și schimbări ale nivelului de activitate. În unele cazuri, se adaugă anxietatea și agresivitatea, comportamente care pot apărea brusc la un câine anterior calm.

Pe timp de noapte, un câine cu demență poate deveni agitat, poate merge fără scop prin casă sau poate vocaliza excesiv. Ziua, în schimb, doarme mai mult sau pare apatic. Aceste manifestări nu sunt doar dificile pentru animal, ci și extrem de solicitante emoțional pentru stăpâni, care se confruntă cu frustrare, oboseală și sentimentul neputinței.

Cât de răspândită este demența canină și cum se pune diagnosticul

Datele recente arată că demența canină este surprinzător de comună. Unele studii sugerează că până la 60% dintre câinii seniori, în special cei trecuți de 11 ani, prezintă forme mai ușoare sau mai severe de disfuncție cognitivă. Un studiu realizat pe câini de peste șapte ani a indicat că aproape două treimi dintre aceștia aveau semne de declin cognitiv, iar peste 10% se aflau într-un stadiu sever.

Diagnosticul rămâne însă o provocare. Nu există un test unic sau un biomarker clar care să confirme boala în timpul vieții. Veterinarii folosesc scale comportamentale standardizate, precum CADES, CCAS sau CCDR, care evaluează schimbările observate de stăpâni. Aceste instrumente ajută la estimarea severității, dar nu oferă certitudine absolută.

Singura confirmare definitivă este posibilă, în prezent, doar prin analiza creierului după deces. Interesant este faptul că, la câinii cu demență, cercetătorii au identificat acumulări de plăci de beta-amiloid și încurcături proteice, foarte asemănătoare cu cele întâlnite în creierul pacienților cu Alzheimer. Această similitudine a atras atenția comunității științifice asupra câinilor ca model valoros de studiu pentru bolile neurodegenerative umane.

Ce poți face pentru a îmbunătăți viața unui câine afectat

Deși nu există un tratament curativ pentru demența canină, intervenția timpurie poate încetini evoluția simptomelor și poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. Adaptarea mediului este un prim pas esențial. Poți limita accesul la zone periculoase, cum ar fi scările, și poți crea o rutină zilnică previzibilă, care oferă câinelui un sentiment de siguranță.

Plimbările regulate și stimularea mentală sunt la fel de importante. Exercițiile simple, jocurile ușoare și interacțiunea constantă pot ajuta la menținerea activității cognitive. În unele cazuri, medicii veterinari pot recomanda suplimente sau medicamente, precum melatonina pentru reglarea somnului sau selegilina, singurul medicament aprobat oficial în SUA pentru această afecțiune, deși eficiența sa este încă discutată.

În paralel, cercetătorii explorează soluții alternative. Programele de antrenament cognitiv pentru câini seniori, aflate în studiu, urmăresc să stimuleze creierul prin exerciții adaptate vârstei. Aceste inițiative nu doar că pot ajuta animalele, ci oferă și date valoroase pentru înțelegerea demenței la oameni.

Demența canină nu este doar o problemă de comportament sau un efect inevitabil al îmbătrânirii. Este o boală reală, cu impact profund asupra bunăstării animalului și a relației cu stăpânul. Recunoașterea timpurie a simptomelor și abordarea lor cu empatie și informare pot face diferența dintre o bătrânețe dificilă și una trăită cu demnitate. În același timp, studiul acestei afecțiuni deschide perspective importante pentru medicina umană, demonstrând încă o dată cât de strâns sunt legate destinele noastre de cele ale companionilor noștri necuvântători.