De ce nu avem amintiri din fragedă pruncie, conform oamenilor de știință. De ce nu îți aduci aminte momente de când erai copil mic sau bebeluș

De ce nu ne amintim primii ani din viață? Aceasta este una dintre marile întrebări ale neuroștiinței, iar oamenii de știință încă încearcă să descifreze acest mister. Fenomenul este cunoscut sub numele de „amnezie infantilă”, termen introdus în 1905 de Sigmund Freud. Deși copiii pot reține evenimente încă de la doi ani, aceste amintiri dispar pe măsură ce îmbătrânim.

Ce spun cercetătorii despre memoria timpurie

Inițial, se credea că creierul copiilor mici nu este suficient de dezvoltat pentru a stoca amintiri durabile. Însă, studiile din anii 1980 au arătat că bebelușii pot recunoaște evenimente și persoane pentru perioade scurte de timp. De exemplu, un copil de doi ani își poate aminti cu lux de amănunte o întâmplare petrecută cu câteva luni înainte.

Atunci, de ce acele amintiri dispar? Profesoara Cristina Alberini, expertă în neuroștiințe la Universitatea din New York, susține că memoria infantilă este stocată în creier, dar nu este accesibilă conștient.

Cercetările ei sugerează că hipocampul, partea creierului responsabilă pentru formarea amintirilor pe termen lung, se află într-o continuă dezvoltare în primii ani de viață. Astfel, în timp ce copilul acumulează experiențe, hipocampul se reorganizează, iar amintirile timpurii sunt „șterse” pentru a face loc unor noi informații.

Horoscop zilnic 27 martie 2025. Zi karmică pentru aceste trei zodii. Schimbări pe toate planurile

De ce miroase urât în baie chiar dacă e curat. Cauze ascunse pe care mulți le ignoră

Cultura și limbajul influențează memoria

Studiile arată că vârsta la care apar primele amintiri variază în funcție de cultură. De exemplu, cercetătoarea Qi Wang de la Universitatea Cornell a descoperit că americanii își amintesc evenimente încă de la 3,5 ani, în timp ce chinezii au primele amintiri mai târziu, în jur de 4 ani.

Această diferență se explică prin faptul că, în culturile vestice, memoria autobiografică este mai individualistă, iar părinții pun accent pe povestirea evenimentelor personale. În schimb, în culturile asiatice, memoria este mai colectivistă, iar conversațiile despre trecut sunt mai vagi, ceea ce duce la o întârziere în apariția primelor amintiri conștiente.

Un alt exemplu este cel al maorilor din Noua Zeelandă, unde copiii își amintesc primele experiențe mai devreme, în jur de 2,5 ani. Aceasta se datorează tradiției orale puternice și a conversațiilor detaliate despre evenimentele trecute.

Amintiri reale sau iluzii?

Un alt factor care influențează amintirile timpurii este limbajul. Psihologii susțin că experiențele din primii ani sunt stocate sub formă de imagini și emoții, iar abia când copilul învață să vorbească poate atașa cuvinte acestor imagini mentale.

Totuși, acest proces poate duce și la formarea unor amintiri false. Studiile arată că multe persoane susțin că își amintesc evenimente dinainte de vârsta de doi ani, dar, de fapt, aceste „amintiri” sunt informații reconstruite din poveștile părinților, fotografii sau filmări.

Un exemplu celebru este cel al psihologului Jean Piaget, care era convins că își amintea cum, la doi ani, o dădacă l-a salvat de la o răpire. Mai târziu, dădaca a recunoscut că totul fusese o invenție, iar amintirea lui Piaget se baza, de fapt, pe relatările părinților săi.

Ce rol joacă memoria infantilă în viața adultă?

Chiar dacă nu ne amintim conștient primii ani de viață, aceste experiențe au un impact puternic asupra dezvoltării noastre. Emoțiile și lecțiile învățate în copilărie rămân „întipărite” în subconștient și ne influențează personalitatea, modul în care reacționăm la stres sau relațiile interpersonale.

Neurocercetătorii cred că amintirile timpurii funcționează ca niște „schele” pentru viitoarele experiențe. Ele nu dispar complet, ci sunt integrate în structura creierului și ajută la formarea identității.

Așadar, deși nu ne putem reaminti primii ani de viață, acele experiențe sunt fundamentale pentru cine suntem astăzi. conform The Guardian.