Cum și-a format Pământul primul mare rezervor de apă: studiul care explică originea oceanelor și apariția vieții

Un nou studiu realizat de cercetători chinezi aduce clarificări importante asupra uneia dintre cele mai vechi întrebări ale științei planetare: de unde a provenit apa de pe Terra și cum a reușit planeta să o păstreze suficient timp pentru a permite apariția vieții.

Concluziile sugerează că Pământul a dispus, încă din primele sale etape, de un mecanism intern extrem de eficient de stocare a apei, scrie revista Science.

Potrivit cercetării, publicate într-una dintre cele mai prestigioase reviste științifice, mantaua profundă a Terrei nu a fost doar un strat inert de rocă topită, ci a funcționat ca un uriaș rezervor subteran.

Procesul ar fi avut loc la scurt timp după formarea planetei, când suprafața era dominată de oceane de magmă, iar condițiile păreau incompatibile cu orice formă de viață.

Horoscop miercuri, 17 decembrie: ziua deciziilor importante și a clarificărilor necesare

Zodiile pentru care totul se schimbă începând cu 16 decembrie 2025. Au parte de tot ce au visat până acum

Care este rolul mantalei inferioare în stocarea apei primordiale

Echipa de la Institutul de Geochimie din Guangzhou, aflat sub coordonarea Academiei Chineze de Științe, a analizat comportamentul unui mineral-cheie din mantaua inferioară: bridgmanitul.

Acesta este cel mai abundent mineral din interiorul Pământului, dar până recent era considerat relativ neimportant în ciclul apei, din cauza presupusei sale capacități reduse de a reține molecule de apă.

Folosind experimente de laborator care au simulat condițiile extreme din adâncurile Terrei – presiuni enorme și temperaturi ce pot depăși 4.000 de grade Celsius, cercetătorii au demonstrat contrariul.

În mediile foarte fierbinți, bridgmanitul devine surprinzător de eficient în captarea apei rezultate din răcirea magmei. Cu alte cuvinte, exact în perioada în care Pământul era cel mai ostil la suprafață, interiorul său putea „încuia” cantități semnificative de apă.

Rezultatele indică faptul că mantaua solidificată ar fi putut izola un volum de apă echivalent cu o fracțiune considerabilă din oceanele actuale ale Terrei. Chiar și la estimarea minimă, cantitatea stocată ar fi fost suficientă pentru a influența decisiv evoluția geologică și climatică a planetei.

De la adâncuri la suprafață: drumul apei spre o planetă locuibilă

Un aspect esențial al acestui mecanism este faptul că apa nu a rămas blocată definitiv în adâncuri. Pe parcursul a miliarde de ani, procesele tectonice și activitatea vulcanică au permis eliberarea treptată a apei din mantaua inferioară către suprafață. Erupțiile vulcanice timpurii ar fi jucat un rol crucial în acest transfer lent, dar constant.

Această degazare internă ar fi contribuit la formarea oceanelor primordiale și la stabilizarea unui ciclu al apei la scară planetară. În absența unui astfel de „rezervor tampon”, apa ar fi putut fi pierdută rapid în spațiu, mai ales în condițiile violente ale Sistemului Solar timpuriu, marcate de impacturi frecvente cu asteroizi.

Studiul oferă astfel o perspectivă nouă asupra transformării Terrei dintr-o masă incandescentă de magmă într-o planetă albastră, capabilă să susțină viața.

Mai mult, descoperirea are implicații care depășesc granițele planetei noastre. Dacă mecanisme similare există și pe alte corpuri telurice, atunci șansele ca planete aparent sterile să ascundă rezerve interne de apă ar putea fi mai mari decât se credea.

Prin înțelegerea modului în care Pământul și-a conservat apa în cele mai timpurii faze ale existenței sale, cercetătorii obțin indicii valoroase nu doar despre trecutul planetei noastre, ci și despre condițiile necesare apariției vieții în alte colțuri ale Universului.