Creierul care ne surprinde: proteina Alzheimer „toxică” atinge niveluri record în creierele nou-născuților sănătoși

Descoperirile recente legate de o proteină asociată cu boala Alzheimer ar putea schimba complet felul în care înțelegem dezvoltarea creierului uman și originile demenței. Este vorba despre p-tau217, o formă modificată a proteinei tau, considerată până acum un semnal clar al degradării neuronale. Însă un nou studiu arată că nivelurile acestei proteine sunt uriașe în creierele bebelușilor sănătoși — mult mai mari decât în ale pacienților cu Alzheimer.

Această revelație vine ca o lovitură pentru dogmele medicale stabilite de zeci de ani. Studiul condus de Universitatea din Göteborg, în colaborare cu cercetători internaționali, a analizat mostre de sânge de la peste 400 de persoane – de la nou-născuți la vârstnici cu Alzheimer – și a scos la iveală un model biologic total neașteptat.

Pentru a înțelege impactul acestor rezultate, trebuie să știi ce face de fapt proteina tau. În mod normal, tau ajută neuronii să își mențină structura internă și permite comunicarea eficientă între celule – un proces esențial pentru memorie și funcționarea cognitivă. Dar în Alzheimer, tau este modificată chimic și devine p-tau217. În această formă, proteina se aglomerează și formează încurcături în interiorul neuronilor, ducând la moarte celulară și pierderi de memorie.

Timp de decenii, cercetătorii au crezut că niveluri ridicate de p-tau217 indică în mod automat o boală neurodegenerativă. Însă rezultatele acestui nou studiu arată că bebelușii, în special cei născuți prematur, au cele mai ridicate niveluri de p-tau217 dintre toate grupele de vârstă testate. Și totuși, acești copii sunt sănătoși.

Nivelurile scad brusc în primele luni de viață, rămân extrem de scăzute la adulții sănătoși și cresc din nou la persoanele cu Alzheimer – dar fără să atingă vârfurile observate la nou-născuți. Asta înseamnă că p-tau217 nu este în mod inerent periculoasă. Dimpotrivă, se pare că joacă un rol crucial în formarea conexiunilor neuronale în primele etape ale dezvoltării creierului, în special în regiunile responsabile de mișcare și simțuri.

Răsturnare de paradigmă în cercetarea Alzheimer

Una dintre cele mai importante consecințe ale acestei descoperiri ține de modul în care interpretăm testele de sânge pentru p-tau217. În 2024, autoritățile americane au aprobat folosirea acestor teste ca instrument de diagnostic pentru demență. Dar dacă bebelușii sănătoși pot avea niveluri record de p-tau217, devine clar că valoarea crescută nu înseamnă automat boală.

Mai mult, se deschide o întrebare fascinantă: cum poate un creier atât de tânăr să tolereze o cantitate uriașă de p-tau217 fără să sufere daune? Ce mecanism de protecție există în creierul infantil și dispare (sau se alterează) la bătrânețe?

Dacă cercetătorii vor reuși să descifreze acest mister, s-ar putea ajunge la tratamente complet noi pentru Alzheimer. În loc să lupte împotriva efectelor toxice ale p-tau217, terapiile viitoare ar putea încerca să reactiveze sau să imite acele mecanisme naturale de protecție observate la nou-născuți.

Descoperirea mai zdruncină și teoria dominantă conform căreia p-tau217 crește doar după acumularea unei alte proteine, numită amiloid. Nou-născuții nu au acumulări de amiloid, dar au totuși p-tau217 în cantități uriașe. Asta înseamnă că cele două proteine nu acționează neapărat în tandem, iar dezvoltarea demenței ar putea avea cauze complet diferite de cele asumate până acum.

Lecții din creierul bebelușilor: cheia pentru prevenirea demenței?

Noul studiu nu vine complet din senin. Experimente anterioare pe șoareci și studii pe neuroni fetali au arătat și ele că nivelurile de tau ating un vârf în perioada timpurie a dezvoltării și apoi scad dramatic. Acum, aceste modele sunt confirmate și la oameni.

Totul sugerează că proteina p-tau217 are un rol natural, esențial, în construcția arhitecturii cerebrale. Întrebarea critică este: ce se întâmplă mai târziu în viață, de o transformă dintr-un „inginer” al creierului într-un distrugător?

Răspunsul ar putea sta la baza unei revoluții în tratamentul Alzheimer, dar și în înțelegerea procesului natural de îmbătrânire a creierului. Dacă reușești să înțelegi cum funcționează acest echilibru chimic în perioada neonatală, poate poți preveni sau întârzia degenerarea cognitivă la bătrânețe.

Această cercetare propune o schimbare de perspectivă radicală: poate că nu toate proteinele asociate cu boala sunt intrinsec toxice. Poate că problema nu e prezența lor, ci modul în care corpul le gestionează în diverse etape ale vieții. Creierul unui bebeluș ar putea să dețină, în mod ironic, cheia pentru menținerea sănătății mintale la vârsta a treia.