Comorile trecutului nu mor niciodată: cum a fost redescoperit un document pierdut de Matei Corvin

Un document vechi de peste 550 de ani, semnat chiar de regele Ungariei, Matei Corvin, și considerat pierdut de peste 130 de ani, a fost descoperit acolo unde nimeni nu mai spera: într-o arhivă județeană, printre mii de pagini vechi și prăfuite. Evenimentul marchează nu doar o descoperire istorică de prim rang, ci și o victorie tăcută a muncii de culise, deseori ignorate, a arhiviștilor din Bistrița-Năsăud. Redescoperirea acestui document de importanță națională dovedește că istoria mai are multe de spus și că, uneori, comoara nu e îngropată, ci pur și simplu uitată într-un dosar.

Descoperirea a avut loc recent, în cadrul procesului de sistematizare și reorganizare a fondurilor documentare deținute de Serviciul Județean al Arhivelor Naționale din Bistrița-Năsăud. Conținutul actului este deopotrivă revelator și emoționant: regele Ungariei cere voievodului Transilvaniei să respecte privilegiile acordate bistrițenilor – o dovadă clară a importanței orașului în secolul al XV-lea și a modului în care coroana ungară interacționa cu comunitățile locale.

Redescoperirea documentului nu este doar o chestiune de patrimoniu, ci și o confirmare a valorii muncii nevăzute pe care o fac zi de zi angajații arhivelor. Într-o epocă în care trecutul pare tot mai îndepărtat și istoria este adesea marginalizată în fața ritmului rapid al prezentului digital, astfel de momente aduc aminte de ce este vital să păstrăm și să cercetăm documentele trecutului.

Actul în cauză datează din anul 1470 și poartă semnătura regelui Matthias Corvinus, cunoscut în spațiul românesc sub numele de Matei Corvin. Regele, una dintre cele mai importante figuri ale istoriei medievale din Europa Centrală, era cunoscut nu doar pentru reformele sale administrative și culturale, ci și pentru implicarea sa activă în gestionarea relațiilor dintre coroana ungară și teritoriile din Transilvania.

Documentul descoperit reprezintă o poruncă regală prin care Matei Corvin cerea voievodului Ardealului să respecte drepturile și privilegiile cetății Bistrița – un centru urban cu tradiție și autonomie în acea perioadă. Acest tip de corespondență regală este extrem de valoros pentru istorici, deoarece oferă informații concrete despre statutul juridic și politic al orașelor transilvănene în Evul Mediu.

Ce este și mai fascinant este faptul că acest act era considerat pierdut de peste 130 de ani. Cercetătorii l-au menționat în diverse surse istorice, însă până acum nu fusese localizat. Redescoperirea sa întărește ideea că multe alte comori documentare zac încă neștiute în arhivele locale, așteptând să fie aduse la lumină de ochiul vigilent al unui arhivist pasionat.

Potrivit Corneliei Vlaşin, șefa Serviciului Județean al Arhivelor Naționale din Bistrița-Năsăud, identificarea documentului a fost rezultatul unei activități sistematice de reorganizare a fondurilor. În contextul Zilei Internaționale a Arhivelor, gestul are o încărcătură simbolică și oferă o imagine clară asupra importanței muncii arhivistice, care, deși discretă, poate rescrie în mod real poveștile trecutului.

Restaurare, conservare și un nou drum pentru un vechi document

Documentul regal va fi trimis la București pentru a fi restaurat. De-a lungul anilor, acesta a suferit deteriorări vizibile: urme de bandă adezivă aplicată direct pe hârtie, care afectează serios calitatea materialului original, precum și un sigiliu regal devenit casant – fragil și extrem de sensibil la manipulare.

Restaurarea va implica o intervenție specializată, menit să conserve atât suportul fizic, cât și eventualele detalii paleografice sau stematice de pe document. După ce procesul de restaurare va fi finalizat, actul va reveni la Bistrița, urmând să fie integrat în fondul de documente medievale și, cel mai probabil, expus permanent într-o vitrină specială. Astfel, publicul larg va putea admira o piesă de istorie autentică, într-un format care o protejează și o pune în valoare.

Această descoperire a fost pusă în lumină într-o miniexpoziție organizată chiar la sediul Arhivelor din Bistrița, unde au fost prezentate și alte documente valoroase: primele cataloage ale gimnaziilor evanghelice și greco-catolice din secolul XIX, protocoale și jurăminte ale funcționarilor publici începând cu anul 1529, dar și un album fotografic din 1929 publicat de Direcția Silvică locală.

Prin această expoziție, arhivele bistrițene au oferit o fereastră rară către trecutul orașului și al regiunii, punând în centrul atenției documente care altfel ar fi rămas ascunse între filele istoriei. Este, într-un fel, o reparație simbolică față de generațiile trecute și o lecție valoroasă pentru cele viitoare.

Importanța descoperirii pentru istoria Transilvaniei și nu numai

Matei Corvin este o figură aparte în istoria Europei Centrale. Născut în 1443, fiu al lui Iancu de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la doar 15 ani. Domnia sa, care s-a încheiat în 1490, a fost marcată de un efort constant de centralizare a puterii, dezvoltarea învățământului și susținerea culturii. Este cunoscut pentru Biblioteca Corviniană, una dintre cele mai bogate colecții de manuscrise din Europa în acea vreme.

Un document autentic semnat de el, găsit în Transilvania, este o sursă istorică deosebită. Nu doar că oferă o fereastră spre relațiile politice ale vremii, dar demonstrează și modul în care regele încerca să mențină ordinea și loialitatea în rândul orașelor transilvănene. Pentru istoricii specializați în perioada medievală a Europei de Est, această descoperire este comparabilă cu găsirea unei piese lipsă dintr-un puzzle care părea complet.

În plus, această descoperire relansează dezbaterea despre cât de multe documente considerate „pierdute” mai așteaptă să fie găsite. Multe dintre arhivele locale din România nu au fost complet digitalizate, iar inventarierea corectă este adesea limitată de lipsa de resurse umane și financiare. Cu toate acestea, astfel de momente oferă speranță și impuls pentru continuarea acestor eforturi.

Mai mult decât o simplă hârtie veche, actul lui Matei Corvin este un simbol al continuității istorice. Arată că memoria colectivă nu este pierdută, ci doar temporar rătăcită. Iar când aceasta revine, ea aduce nu doar informație, ci și emoție, identitate și o legătură profundă cu rădăcinile noastre.

Într-o lume în care informația circulă cu viteza luminii, e fascinant să vezi cum o filă de istorie autentică, scrisă cu cerneală și pecetluită cu sigiliu regal, revine în centrul atenției. Iar lecția cea mai puternică este că trecutul nu dispare niciodată cu adevărat. El doar așteaptă, tăcut și răbdător, să fie redescoperit de cei care au curajul și curiozitatea să-l caute.