02 feb. 2025 | 18:00

Ciolacu și Antonescu, critici dure la adresa lui Călin Georgescu: „Economia nu crește prin firul divin”

Știri social
Ciolacu și Antonescu, critici dure la adresa lui Călin Georgescu: „Economia nu crește prin firul divin”

Premierul Marcel Ciolacu și Crin Antonescu au lansat atacuri directe la adresa lui Călin Georgescu în cadrul Congresului PSD, criticând viziunea acestuia despre economie și democrație. Liderii social-democrați au respins ideile izolaționiste și au reafirmat importanța apartenenței României la lumea occidentală.

Ciolacu: „România produce de opt ori mai mult decât în epoca Ceaușescu”

În discursul său, Marcel Ciolacu a evidențiat progresul economic al României, susținând că țara nu trebuie să se întoarcă în trecut. Premierul a subliniat că economia nu poate funcționa pe bază de „fir divin”, ci prin investiții, fonduri europene și seriozitate.

„Astăzi producem de opt ori mai mult decât în perioada lui Ceaușescu. Unde vor unii să ne ducă înapoi? Ce s-ar întâmpla dacă, după alegeri, am alunga toți investitorii din România? Oare ar putea industria calului să compenseze închiderea uzinelor Dacia și Ford și zecile de mii de șomeri? Suntem pregătiți să stăm din nou la cozi pentru vize doar ca să putem merge într-o vacanță în Europa?” a declarat Ciolacu.

Citește și: Victor Ponta și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale: „Punem România pe primul loc”

El a condamnat ferm orice încercare de a contesta apartenența României la lumea occidentală:

„Este o erezie mizerabilă să te îndrepți către înțelepciunea rusească în loc să sprijini viitorul european al țării”, a mai spus premierul.

Citește și: Un jurnalist demontează erorile științifice făcute de Călin Georgescu: „În primul rând este ‘tabelul’ lui Mendeleev, nu ‘tabloul’, pentru că Mendeleev nu era pictor”

Antonescu: „Călin Georgescu, un Petrache Lupu cu ambiții geopolitice”

Crin Antonescu a ironizat discursul lui Călin Georgescu, comparându-l cu un predicator al unor viziuni utopice și fără soluții concrete.

„Noi toți avem de ales între discursul falsei icoane făcătoare de minuni, care anunță că partidele vor dispărea. Dispariția partidelor înseamnă dispariția democrației. Acest Petrache Lupu cu ambiții geopolitice nu spune ce se întâmplă mai departe”, a afirmat Antonescu.

Fostul lider PNL a subliniat că partidele politice sunt esențiale pentru protejarea democrației și că nu există un model alternativ viabil pentru o guvernare stabilă. În continuarea discursului, Crin Antonescu a afirmat că România se află în cea mai bună situație economică și geopolitică din istorie, iar cei care contestă parcursul european al țării ignoră beneficiile progresului.

Citește și: Reacția oficialilor de la Ministerul Afacerilor Externe privind declarațiile lui Călin Georgescu legate de Ucraina: ”Teze ale propagandei rusești”

„Românii sunt astăzi cu adevărat europeni. Însă constat că unor geopoliticieni din jurul maestrului le-a rămas Europa prea mică. Noi trebuie să răspundem clar dacă vrem să dărâmăm casa sau doar să așezăm lucrurile în ordine”, a spus Antonescu.

Congresul PSD a oferit ocazia clarificării unor aspecte, iar mesajele transmise de Marcel Ciolacu și Crin Antonescu sugerează că liderii partidului își poziționează clar partidul împotriva oricărei mișcări care contestă apartenența României la Uniunea Europeană.