”Cine spune Bazaca, spune viață, haz, bucurie!”. Istoria celei mai îndrăgite străzi din Bucureștiul interbelic, un colț de Rai care a dispărut subit

Bucureștiul interbelic era un oraș plin de contraste, un amestec de tradiție și modernitate, de bazar oriental și influențe occidentale. În mijlocul acestui peisaj urban plin de viață se afla strada Bazaca, una dintre cele mai pitorești și mai îndrăgite artere comerciale ale Capitalei. „Cine spune Bazaca, spune viață, haz, bucurie!”, se scria în paginile revistei „Realitatea Ilustrată”, iar această frază definea perfect atmosfera vibrantă a acestui loc, unde negustorii iscusiți își atrăgeau clienții printr-o combinație de prețuri accesibile, mărfuri variate și talentul inegalabil al negocierii.

Originea străzii Bazaca și legătura cu Anastasie Bezaca

Strada Bazaca a fost unul dintre ultimele refugii pitorești ale Bucureștiului, un loc în care se simțea pulsul autentic al orașului, până când a fost ștearsă de pe hartă, lăsând în urmă doar amintiri și pagini de istorie.

Deși începuturile străzii Bazaca sunt învăluite în mister, un lucru este sigur: numele său derivă din cel al lui Anastasie Bezaca, un personaj influent al începutului de secol XIX. Acesta a fost secretarul principelui Prozorovsky, generalul-șef al armatei ruse în timpul războiului ruso-turc (1806-1812).

După terminarea războiului, Bezaca s-a stabilit în București, unde a devenit unul dintre cei mai înstăriți oameni ai orașului, conducând cancelaria imperială a Principatelor Române.

Horoscopul zilei de duminică, 23 martie 2025. O zodie va primi o veste ce îi poate schimba viitorul

Cum scapi de praful din casă. Un amestec simplu îți lasă mobila imaculată și împiedică depunerea particulelor de murdărie

Potrivit unor surse istorice, Bezaca ar fi achiziționat mai multe prăvălii pe strada care ulterior i-a purtat numele, în timp ce altele susțin că ar fi construit un han de tip pasaj, similar cu actualul Hanul cu Tei.

Indiferent de varianta reală, este cert că prezența lui a influențat dezvoltarea acestei zone, iar numele său, preluat și transformat de bucureșteni, a devenit sinonim cu unul dintre cele mai animate locuri ale orașului.

Vezi și: Strada Lipscani, cea mai celebră uliță a Centrului Vechi din Capitală: de la ”buricul târgului” negustorilor din Lipsca la artera preferată a protipendadei bucureștene

Un bazar efervescent și extrem de animat în inima Capitalei

Strada Bazaca a fost, timp de mai bine de un secol, unul dintre cele mai aglomerate și diverse locuri din Capitală. Nu era un loc destinat elitei, ci o arteră comercială a oamenilor de rând, unde veneau țăranii de la periferii, slujitoarele boierilor și negustorii ambulanți în căutare de chilipiruri.

Bazaca devenise un adevărat bazar, unde se negocia aprig fiecare bănuț și unde cumpărătorii erau ademeniți de o ofertă copleșitoare de mărfuri.

Printre produsele care se găseau pe Bazaca se numărau țesături de tot felul, de la cele mai ieftine la mătăsuri fine, stofe, stambă, accesorii diverse și alte articole care atrăgeau cumpărătorii.

Atmosfera de pe stradă era unică, descrisă de jurnaliștii vremii ca un loc unde „dacă ai intrat, nu mai știi pe unde ai venit și pe unde trebuie să ieși”.

Pânzeturile și stofele expuse la vedere dădeau impresia că străzile erau împânzite de culoare și textură, iar vânzătorii își etalau cu măiestrie marfa, însoțindu-și ofertele de urări și expresii de bun augur:

„Să o purtați sănătoasă!”
„E o stofă de o frumusețe rară!”
„Pentru dumneavoastră, am făcut un preț special!”

Negustorii de pe Bazaca, maeștrii negocierii și ai comerțului

Un alt element care făcea strada Bazaca specială era caracterul negustorilor săi. Aceștia erau renumiți pentru talentul lor de a convinge cumpărătorii, dar și pentru un simț al umorului aparte.

Cei care frecventau Bazaca trebuiau să fie pregătiți pentru negocieri intense, căci aici nu se vindea la metru, ci la „cot”, unitate de măsură folosită în mod tradițional de negustorii orientali.

Această tehnică nu era lipsită de capcane: vânzătorii își foloseau îndemânarea pentru a trage de material în așa fel încât „cotul” să fie mai mic decât ar fi trebuit, totul fiind acompaniat de fraze meșteșugite, menite să convingă cumpărătorul că a făcut o afacere excelentă.

Un exemplu savuros despre acest mod de a face comerț a fost relatat de jurnalista Daria Luca, care descria strada Bazaca ca fiind echivalentul paradisului negustoresc pentru servitoare și doamne de condiție modestă:

„Du-te, soro, și târguiește în Bazaca. Acolo e mai ieftin ca oriunde! La magazine, în Carol, plătim și chiria și geamurile alea mari!”

Vezi și: Istoria Hanului Galben din Mahalaua Dracului, cel mai rău famat loc din București. Zona periculoasă care l-a inspirat pe pictorul Ștefan Luchian

„La Vulturul de mare cu peștele în gheare”, vedeta străzii bucureștene

Pe strada Bazaca se afla și faimosul magazin de pânzeturi „La Vulturul de mare cu peștele în gheare”, care a intrat în legendă datorită denumirii sale inedite. Proprietarul său, Th. Athanasiu, s-a săturat de numele banale ale magazinelor de epocă și a optat pentru unul care să atragă atenția.

Inspirația sa a venit din alte nume ciudate ale Bucureștiului interbelic, precum „La Cămila de Aur”, „La trei chiftele” sau „La trei ochi sub plapomă”.

Dispariția străzii Bazaca și modernizarea care a șters un simbol interbelic

În anii ’30, modernizarea Bucureștiului a devenit o prioritate pentru autorități, iar strada Bazaca nu a scăpat de acest proces. Deși un reporter al vremii scria în 1933 că Bazaca „nu poate să dispară” deoarece era „o cutumă a Capitalei”, realitatea a fost alta.

În 1937, autoritățile au decis să demoleze această stradă pentru a face loc bulevardului I.C. Brătianu și noilor construcții moderne.

Istoricul George Potra a surprins în scrierile sale ultima fază a existenței Bazacai:

„Zidurile roase pe la colțuri lăsau să se vadă cărămizile cele înguste, caracteristice construcțiilor de altădată. Treptele de piatră de la intrarea fiecărei prăvălii, de atâta tocire, nu mai aveau forma inițială, ci erau scobite la mijloc, ca niște adevărate copăi.”

În octombrie 1937, publicația Ilustrațiunea Română anunța cu tristețe că strada Bazaca va dispărea curând:

„În curând și acest ultim refugiu al pitorescului oriental va fi ras de pe suprafața pământului.” Și așa s-a întâmplat.

Astăzi, strada Bazaca mai trăiește doar în amintirile celor care au prins ultimele sale zile de glorie și în paginile istoriei Bucureștiului interbelic. Un colț de rai comercial, plin de viață și culoare, a fost șters definitiv, făcând loc unei noi epoci urbane, mai ordonată, dar și mai lipsită de acel farmec de neînlocuit.

Vezi și: Podul Mogoșoaiei, locul de promenadă al elitei bucureștene. Constantin Brâncoveanu a pavat drumul către moșia sa cu triunchiuri de copac