Cercetătorii identifică cinci „ere” ale dezvoltării creierului uman: Care este vârsta la care ajungem la maturitate, de fapt

Studiul unui consorțiu internațional de neurocercetare arată că dezvoltarea creierului uman nu este un proces continuu și uniform, ci unul structurat în cinci perioade distincte, separate de patru momente de transformare profundă.

Analiza a aproape 4.000 de imagini cerebrale, de la bebeluși până la persoane în vârstă de 90 de ani, a permis cartografierea modului în care rețelele neuronale se reconfigurează de-a lungul vieții.

Rezultatele arată că aceste „puncte de inflexiune” apar în mod mediu în preajma vârstelor de 9, 32, 66 și 83 de ani, marcând trecerea către noi faze structurale ale creierului. Concluziile oferă o perspectivă nouă asupra modului în care maturizarea și degradarea neuronală se derulează în timp, scrie The Guardian.

Cinci epoci ale creierului: de la copilărie la maturitatea neuronală

Prima fază începe odată cu nașterea și se încheie în jurul vârstei de 9 ani. În această perioadă are loc un proces intens de selecție a conexiunilor neuronale: sinapsele formate în exces în primii ani sunt treptat „rafinate”, supraviețuind doar cele utilizate frecvent.

În paralel, volumul materiei cenușii și al materiei albe crește rapid, iar grosimea corticală atinge valori maxime. Tot acum, forma pliată a scoarței cerebrale își definitivează principalele caracteristici.

Odată depășit pragul de 9 ani, începe etapa adolescenței, care, conform datelor analizate, se extinde până aproape de vârsta de 32 de ani.

În această perioadă, conexiunile interne dintre diferite regiuni ale creierului devin tot mai eficiente, iar materia albă continuă să se dezvolte.

Această reorganizare progresivă este asociată cu îmbunătățirea capacităților cognitive, deși nu reflectă un comportament adolescentin prelungit, ci un ritm particular al maturizării cerebrale.

Momentul considerat cel mai abrupt punct de schimbare este identificat în jurul vârstei de 32 de ani. Aici începe perioada de „maturitate neuronală”, caracterizată printr-o stabilizare vizibilă a arhitecturii interne a creierului.

Rețelele devin mai compartimentate, iar studiile existente plasează în această etapă și un nivel de stabilitate relativă a inteligenței și a trăsăturilor de personalitate.

Cercetătorii observă că factori precum parentalitatea pot contribui la unele modificări, deși acest aspect nu a fost analizat direct în cadrul studiului.

De la stabilitate la declinul conectivității: ce se întâmplă după 66 de ani

După perioada adultă, creierul intră, în jurul vârstei de 66 de ani, într-o etapă de îmbătrânire timpurie. Aceasta este marcată de primele semne consistente de diminuare a conectivității și de degradare a materiei albe, modificări care afectează treptat viteza de procesare și flexibilitatea mentală.

Ultimul prag, estimat în jurul vârstei de 83 de ani, marchează intrarea în faza de îmbătrânire avansată, când declinul rețelelor neuronale devine mai pregnant.

Cercetătorii subliniază că înțelegerea acestor tranziții poate ajuta la identificarea perioadelor în care creierul este mai vulnerabil la factori externi sau interni.

De exemplu, tulburările de sănătate mintală apar frecvent în etapa adolescenței, perioadă în care arhitectura neuronală suferă schimbări rapide și sensibile la mediu.

Aceste noi date oferă un cadru mai clar pentru evaluarea riscurilor, dar și pentru dezvoltarea unor strategii care să susțină sănătatea mentală pe tot parcursul vieții, pornind de la particularitățile fiecărei epoci cerebrale.