Ce cred cu adevărat oamenii de știință de la NASA despre extratereștri și OZN-uri
De zeci de ani, ideea existenței extratereștrilor și a vizitelor acestora pe Pământ a alimentat teorii, filme și nenumărate dezbateri. În același timp, comunitatea științifică este adesea acuzată că ignoră subiectul sau chiar că ar ascunde dovezi.
Realitatea este însă mai nuanțată: oamenii de știință sunt interesați de posibilitatea vieții extraterestre, dar rămân rezervați când vine vorba de a lega fenomenele aeriene neidentificate (UAP sau OZN-uri) de civilizații din alte lumi, scrie IFLScience.
Consens științific: viața extraterestră e probabilă
Un studiu publicat la începutul lui 2025 de Universitatea Durham a chestionat peste o mie de cercetători, atât astrobiologi, cât și oameni de știință din alte domenii.
Rezultatele au arătat că 86,6% dintre astrobiologi și o majoritate semnificativă a celorlalți respondenți consideră că este foarte probabil să existe viață extraterestră, chiar dacă sub forme simple. Doar mai puțin de 2% au negat această posibilitate, restul adoptând o poziție neutră.
Mai mult, două treimi dintre astrobiologi și aproape 60% dintre cercetătorii din alte domenii cred că, undeva în univers, există viață inteligentă.
Raportat la numărul uriaș de stele și planete din cosmos, aceste procente pot părea chiar prudente. Concluzia este clară: oamenii de știință nu exclud existența altor civilizații, ba chiar majoritatea cred că este inevitabilă.
OZN-urile, între curiozitate și scepticism
În schimb, discuțiile despre OZN-uri rămân încă marcate de reticență. Explicația principală: lipsa unor dovezi solide care să indice că aceste fenomene ar avea origine extraterestră.
Proiecte precum SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) sau METI (Messaging Extraterrestrial Intelligence) se concentrează pe detectarea de semnale din spațiu, nu pe interpretarea obiectelor zburătoare filmate pe Pământ.
Totuși, există și cercetări în această direcție. Un sondaj realizat în 2023 de Universitatea din Virginia, pe un eșantion de profesori universitari cu statut de tenure sau în curs de obținere a acestuia, a relevat că 18,9% dintre respondenți susțin că au văzut personal un fenomen aerian neidentificat, iar aproape 9% au spus că „poate” au experimentat așa ceva.
Relatările anonime incluse în studiu variau de la observații de familie până la episoade trăite în copilărie.
Cu toate acestea, autorii cercetării au subliniat limitele metodologice: respondenții au fost auto-selectați, iar subiectul a generat inclusiv reacții ostile din partea unor academici.
Investigațiile vor continua, în spiritul transparenței. „Misiunea NASA este să caute necunoscutul”, a declarat administratorul Bill Nelson.
În ansamblu, comunitatea științifică și agențiile spațiale tratează subiectul cu seriozitate, dar și cu prudență. Există un interes real de a înțelege aceste fenomene, chiar dacă răspunsul final ar putea să nu fie „sunt extratereștri”.