Câți copii are Serghei Mizil. Una dintre fiice l-a făcut bunic și seamănă perfect cu el
Serghei Mizil, care va împlini 72 de ani în câteva zile, continuă să surprindă publicul prin energia și umorul său. Concurent la Asia Express alături de Mara Bănică, acesta își trăiește viața intens și rămâne o figură apreciată. Puțini știu însă că omul de afaceri nu este doar tată, ci și bunic, având două fiice din căsătorii diferite.
Serghei Mizil are două fiice din două căsătorii
Serghei Mizil are două fete, fiecare dintr-o altă căsătorie. Prima sa născută este Smaranda, despre care el spune că i-a moștenit caracterul puternic. Deși tatăl său e mereu prezent în showbiz, Smaranda a ales o viață discretă.
Ea apare ocazional în postările lui Serghei Mizil pe rețelele de socializare sau la emisiuni în care este invitată, dar preferă să rămână în afara luminii reflectoarelor. Smaranda este contabil-șef la Metrorex, este divorțată și are un băiețel, făcându-l astfel bunic pe cunoscutul om de afaceri.
Ana Mizil, mezina cu un parcurs academic impresionant
Cea de-a doua fiică, Ana Mizil, provine din actuala căsătorie a lui Serghei Mizil cu Cora. Tânăra este caracterizată de tatăl ei drept o fire mai rebelă, dar cu realizări notabile. Ana Mizil are un masterat în sociologie la Facultatea de Sociologie și Științe Sociale și este doctorandă în Științele Comunicării la Universitatea București.
De asemenea, tânăra a fost implicată în numeroase ONG-uri din țară și a lucrat ca asistent manager la Fundația Universitară Carol I din București, devenind ulterior expert sociolog în proiectul ”Fii parte la diversitate”. Mezina familiei a ajuns în atenția publicului când a suferit un accident în urma căruia și-a pierdut un deget.
Viață discretă pentru fiicele unui tată celebru
Ana Mizil nu este căsătorită și nu are copii, însă concurentul de la Asia Express și-ar dori foarte mult să devină din nou bunic.
”Vreau să-și facă o familie și Ana, să facă un copil. Familie nu prea mă interesează! Să aibă și ea un copil”, declara acesta, acum ceva timp, pentru Antena Stars.
În timp ce Serghei Mizil se bucură de notorietate și de apariții publice, fiicele sale au preferat discreția și carierele lor, alegând să trăiască departe de ochii presei.