Câți bani primesc Dan Alexa și Gabi Tamaș după câștigarea „Asia Express 2025”? Suma premiului I e mai mică decât s-a spus la TV
Finala celui mai intens reality-show al anului, Asia Express 2025, a adus mari emoții și un câștig meritat pentru Gabi Tamaș și Dan Alexa. Cei doi foști fotbaliști au reușit să se impună în fața echipei formate din Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, după o competiție plină de adrenalină și provocări. Totuși, premiul anunțat la televizor nu este suma efectivă cu care cei doi vor pleca acasă.
Câți bani primesc Dan Alexa și Gabi Tamaș la Asia Express 2025
Inițial, s-a vorbit despre un premiu de 35.000 de euro, însă, conform legislației fiscale, această sumă este supusă impozitării. Astfel, potrivit art. 110, alineat 1 din Codul Fiscal 2025, „veniturile sub formă de premii se impun, prin reținerea la sursă, cu o cotă de 10% aplicată asupra venitului net realizat din fiecare premiu”. Prin urmare, statul va reține 3.500 de euro, echivalentul a aproximativ 17.500 de lei. În final, Gabi Tamaș și Dan Alexa vor încasa 31.500 de euro net.
Pe lângă premiul principal, cei doi au beneficiat și de un onorariu săptămânal consistent. Surse din producția emisiunii susțin că fiecare echipă a primit 2.500 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în competiție. Cum traseul din Asia Express a durat mai multe săptămâni, suma totală acumulată de câștigători depășește cu mult premiul net final.
„Am dat tot pentru a câștiga această cursă”
A fost o ediție tensionată și plină de momente neașteptate. În semifinală, echipa formată din Karmen Simionescu și Olga Barcari a fost eliminată, lăsând loc unei finale spectaculoase între cele două echipe de băieți.
După victorie, Gabi Tamaș a declarat emoționat:
„Am dat tot pentru a câștiga această cursă. Eu spun că am făcut istorie. Este ceva extraordinar să câștigi Asia Express. De fiecare dată când purtăm culorile țării, suntem foarte mândri pentru asta. Am zis să le purtăm și în finală, am crezut că ne vor împinge de la spate, să ne mobilizăm.”
La rândul său, Dan Alexa a completat:
„Am fost implicați 100%. Nu credeam niciodată că ajungem aici! Sunt momente unice, suntem fericiți! Asia Express este despre viață, te scoate din zona de confort în care ești obișnuit. Putem spune că suntem fericiți. Am reușit și în altceva în afară de fotbal.”
Astfel, Gabi Tamaș și Dan Alexa nu doar că au câștigat trofeul Asia Express 2025, ci și inimile telespectatorilor, dovedind că ambiția și spiritul de echipă pot depăși orice obstacol.