Ce este 3I/Atlas, obiectul interstelar care a generat speculații cum că ar fi o navă extraterestră. Valentin Grigore, președintele Societății Astronomice Române dezminte zvonurile: „E doar la nivel de speculă”. EXCLUSIV
Cometa 3I/ATLAS descoperită recent a stârnit numeroase teorii în mediul online, inclusiv aceea că ar putea fi o navă extraterestră. Valentin Grigore, președintele Societății Astronomice Române de Meteori, dezminte ferm aceste zvonuri și explică, pentru Playtech, că obiectul are toate caracteristicile unei comete.
De ce cometa 3I/ATLAS nu poate fi o navă extraterestră
De la fascinație științifică la teorii conspiraționiste e doar un pas, și cometa 3I/ATLAS l-a făcut rapid. Descoperită pe 1 iulie 2025 de telescopul ATLAS din Chile, această cometă interstelară este al treilea obiect de acest fel confirmat după ‘Oumuamua și 2I/Borisov. Într-o lume digitală în care senzaționalul se viralizează instant, unii au început să speculeze că ar putea fi, de fapt, o navă spațială extraterestră, idee avansată de astrofizicianul Avi Loeb de la Harvard.
Dar specialiștii nu se lasă păcăliți. L-am contactat pe Valentin Grigore, care ne-a explicat clar că „nu este vorba de așa ceva”. Toate observațiile de până acum arată că 3I/ATLAS are o traiectorie normală pentru o cometă interstelară. Ea vine din afara Sistemului Solar și îl va părăsi, fără să devină captivă.
„E, într-adevăr, o cometă mai specială, pentru că, pur și simplu, vine din afara Sistemului Solar și îl va părăsi. Cum ne dăm seama? Traiectoria ei în momentul ăsta nu se închide.
Deci este doar o trecere prin Sistemul Solar, o traiectorie care nu se închide. Este o hiperbolă. Practic, are o viteză foarte mare, neobișnuită pentru un corp din Sistemul Solar, unde trebuie să ai o anumită viteză ca să poți să rămâi, ca să nu ieși din sfera atracției gravitaționale.
E la prima trecere prin Sistemul Solar. E doar trece prin sistemul solar și nu devine captivă. Obiectele acestea mici, din emisii foarte mici, cum sunt cometele, sunt influențate de atracția gravitațională a Soarelui, care este foarte puternică. Se învârt în jurul Soarelui pe orbite mai puțin sau mai mult alungite. De obicei, au formă de elipsă”, ne-a spus Valentin Grigore.
„Are o viteză mult mai mare decât au cometele în mod normal”
Astronomul a explicat că o parte din speculații se datorează vitezei neobișnuit de mari a cometei. Structura sa prezintă o coamă, un nucleu și chiar o coadă, care va fi vizibilă pe măsură ce se va apropia mai mult de Soare.
„Cometa asta are o viteză mult mai mare decât au cometele în mod normal. Bineînțeles, orbita ei va fi influențată puțin, pentru că trece pe lângă Soare – dar nu foarte aproape. Trece destul de departe. Dar este o cometă și structura ei a fost pusă în evidență de diverse imagini, inclusiv de pe telescopul spațial.
Acesta a fost îndreptat spre cometă și se vede structura ei. Are o coamă, are poate și un fel de început de coadă. Bănuiesc că, odată cu trecerea timpului, se va mai dezvolta și coada. Ea apare mai târziu, când, apropiindu-se de Soare, se activează mai mult materia din structura cometei, datorită vântului solar”, a menționat Valentin Grigore.
Traiectoria și miturile despre nave spațiale
Nici trecerea cometei pe lângă alte planete nu are vreo legătură cu vreo „strategie” extraterestră. Orice cometă poate urma o traiectorie asemănătoare, mai mult sau mai puțin. Exemple clare sunt cometele Halley și Encke.
„Într-adevăr, unii au speculat faptul că are viteza atât de mare și, dacă vine din afara Sistemului Solar, ‘poate să fie o navă spațială’. În al doilea rând, au zis că trece pe lângă planete, deci traiectoria este făcută în acest fel încât să le viziteze.
Nu are nicio treabă. Orice cometă poate să treacă pe lângă planetele respective în drumul ei, mai mult sau mai puțin. Cel care a făcut speculația asta făcea observații, avea cunoștințe. Dar a pus și el chestia asta în circulație și, bineînțeles, că lumea s-a aprins. Și imaginația unora a luat-o razna. Cum poate o navă să fie atât de mare și, eventual, ce ar fi trebuit să facă ca să nu se vadă că e navă?”, a afirmat astronomul.
Cometa 3I/ATLAS nu va fi spectaculoasă pe cerul nostru
Chiar dacă 3I/ATLAS a atras atenția publicului, specialistul subliniază că nu există loc pentru teorii ale conspirației. În plus, fiind la o distanță considerabilă, cometa nu va fi un fenomen spectaculos pe cerul nostru.
„Din păcate, pentru noi, trece la o distanță foarte mare de Soare, trece și la o distanță foarte mare de Pământ și va fi într-o poziție puțin favorabilă. Nu putem să spunem acum care este structura ei internă mai amănunțită, să ne dăm seama de compoziție, de ce fel de material e acolo, dar în acest moment se comportă ca o cometă.
Nu va fi o cometă spectaculoasă pe cerul nostru. Nu ne vom bucura de o imagine interesantă, accesibilă nouă. Dar ceva se va întâmpla în septembrie, octombrie. Vom vedea atunci. Concluzia, dacă vreți, bazată pe tot ce înseamnă observația asupra cometei, ca traiectorie și compoziție, care se poate observa în acest moment, ne arată că are structură cometară.
Pentru cei care îi susțin altceva, deocamdată e doar la nivel de speculă pentru rating. Să ne informăm și să fim la curent cu tot ce se mai întâmplă. Pentru că e clar, nu putem să spunem altceva decât ceea ce există”, a încheiat Valentin Grigore.