”Cărăbușul” lui Constantin Tănase, templul comediei românești. Teatrul lui Năsăilă, construit special ”ca să vadă și să audă toată lumea”
Constantin Tănase s-a născut în 1880 la Vaslui și și-a început cariera ca actor amator. A devenit cunoscut în perioada Primului Război Mondial, când a susținut spectacole pentru soldați. După război, a decis să își creeze propriul teatru, iar Cărăbuș a devenit visul său împlinit.Cu un stil unic, bazat pe satiră fină și umor inteligent, Tănase a devenit una dintre cele mai iubite figuri ale scenei românești. A jucat în peste 200 de spectacole și a scris numeroase texte de revistă. Cupletele sale erau adesea inspirate din realitatea cotidiană, ceea ce le făcea extrem de apreciate de public.
Marele actor Constantin Tănase, sufletul teatrului de revistă
După sfârșitul Primului Război Mondial, Bucureștiul renaștea, iar marele actor Constantin Tănase, ajuns aproape de vârsta de 40 de ani, se afla în fața unei noi etape din viața sa. După ce se recăsătorea cu Virginia Niculescu, o colegă de breaslă, și visa la un teatru al său, un spațiu dedicat revistei românești.
În martie 1919, a participat la o licitație pentru un teren pe strada Academiei, unde se aflaseră teatrele de vară „Amicii Orbilor” și „Ambasador”. Planurile erau mari, iar Tănase a apelat la arhitectul Edmond van Saanen Algi, cel care avea să proiecteze mai târziu Palatul Telefoanelor și Palatul Academiei de Studii Economice.
Condițiile erau dificile, spațiul fiind mai mult lung decât lat, însa arhitectul a găsit soluția potrivită. Când i-a arătat lui Tănase planul, actorul l-a privit atent și a exclamat: „Ai desenat un cărăbuș. Ce-ar fi să-i spunem Cărăbuș?”. Și astfel, teatrul și-a găsit numele.
Teatrul de vară Cărăbuș a fost gândit astfel încât fiecare spectator să poată vedea și auzi clar tot ce se petrece pe scenă. Cum în acea perioadă nu existau amplificatoare de sunet, van Saanen a proiectat scena sub forma unei frize egiptene, pentru o acustică impecabilă.
Inaugurarea și succesul Cărăbușului
Pe 2 iulie 1919, Teatrul Cărăbuș a fost inaugurat cu un eveniment grandios. Publicul bucureștean s-a adunat în număr mare pentru a vedea ce pregătise maestrul comediei.
Baletul era format din 25 de dansatoare, orchestra din 20 de muzicieni, corul avea 40 de cântăreți, iar decorurile erau luxoase.
Primul spectacol, „Pisică pe orez”, scris de Mircea Rădulescu și Constantin Solomonescu, a fost primit cu ropote de aplauze. Cupletul „Cotoiul e pe varză, pisica-i pe orez” a făcut deliciul publicului, demonstrând că Tănase nu și-a pierdut farmecul.
Regizorul Mihai Zirra, care a asistat la inaugurare, își amintea atmosfera:
„În vara anului 1919 am intrat prima oară în arena Cărăbuș și am văzut o grădină cu 2.000 de locuri, toate ocupate. Apoi a început spectacolul: muzică, costume strălucitoare, dansatoare superbe, și la final, un domn cu un nas enorm a primit un tunet de aplauze. Era Tănase.”
Teatrul Cărăbuș, locul satirei politice a Bucureștiului secolului XX
Teatrul Cărăbuș nu a fost doar un loc al comediei, ci și un spațiu pentru satira politică. Unul dintre primele spectacole a fost „Sistem Clayton”, o parodie la adresa Conferinței de pace de la Versailles.
Tănase a folosit cupletul pentru a ironiza situația socială și politicienii vremii. Pe lângă spectacolele de vară, teatrul mergea în turnee prin țara.
Tănase a organizat un vagon special pentru trupa sa, care umplea sălile din toate colțurile României. Iarna, trupa revenea în București și susținea spectacole la Teatrul Eforie sau la Teatrul Tomis.
Cărăbuș nu era doar un teatru static, ci un fenomen itinerant. În timpul iernii, trupa mergea în turnee prin întreaga țară. Spectacolele atrăgeau mii de oameni, iar Tănase devenise deja o figură adorată de public. Trupa avea propriul vagon special pentru transport și era primită cu aplauze oriunde mergea.
Constantin Tănase și-a format o echipă solidă, aducând pe scenă unii dintre cei mai talentați actori ai vremii. Printre cei care au jucat la Cărăbuș se numără Maria Tănase, care și-a început cariera aici, dar și actori celebri precum Horia Șerbănescu, Mircea Crișan și Alexandru Giugaru.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/02/Spectacolele-de-la-Teatrul-Carabus-erau-preferatele-publicului-roman.-Foto-Historia-800x449.jpg)
Spectacolele de la Teatrul Cărăbuș erau preferatele publicului român. Foto Historia
Marile vedete interbelice ale scenei de la Cărăbuș
Pe scena Teatrului Cărăbuș au călcat unii dintre cei mai mari actori ai perioadei interbelice. Printre aceștia, Maria Tănase a impresionat publicul cu vocea sa unicat, adăugând farmec spectacolelor de revistă.
De asemenea, Horia Căciulescu, unul dintre cei mai buni comici ai epocii, și-a perfecționat stilul aici. Artiste celebre precum Elvira Popescu, Elena Zamora, Mia Apostolescu, Lisette Verea, Lizica Petrescu, Lulu Savu și Mia Steriadi au strălucit pe scena de la Cărăbuș.
Celebrul duet Stroe și Vasilache a adus un plus de savoare scenelor de la Cărăbuș, iar Mircea Crișan, cu umorul său acid, a fost una dintre figurile memorabile ale teatrului de revistă.
Un alt nume interesant care a debutat pe scena de la Cărăbuș a fost cel al faimosului Oleg Danovski, Sfinxul Slav care a devenit cel mai mare coregraf și balerin al României.
Declinația și sfârșitul unei epoci
Teatrul Cărăbuș a fost mai mult decât un simplu loc de spectacol. A fost un simbol al umorului românesc, un spațiu unde satirele lui Constantin Tănase au reflectat realitatea timpului său.
După instaurarea regimului comunist, teatrul Cărăbuș a început să fie vizat de cenzură. Satira politică nu mai era permisă, iar spectacolele au fost tot mai controlate.
Constantin Tănase, care continua să critice realitățile vremii, a devenit o țintă a autorităților. Moartea sa subită în 1945 a rămas învăluită în mister, existând zvonuri că ar fi fost asasinat din cauza mesajelor anti-sovietice din spectacolele sale.
Cu toate acestea, spiritul său a rămas viu prin moștenirea teatrului de revistă din România, iar după dispariția sa, Teatrul Cărăbuș a primit numele Teatrul de Revistă Constantin Tănase.
Moștenirea lui continuă să inspire generații de actori și spectatori, amintindu-ne că teatrul poate fi un instrument puternic de reflecție socială și divertisment de calitate.