Când se dă drumul la căldură pe timpul zilei în Bucureşti. Anunţ de la CMTEB
Pe măsură ce toamna înaintează și temperaturile continuă să scadă, tot mai mulți români se întreabă când se va da drumul la căldură în acest sezon. Pornirea sistemelor centralizate de încălzire nu depinde doar de vreme, ci și de îndeplinirea unor condiții tehnice impuse prin lege. Reprezentanții Companiei Municipale Termoenergetica București (CMTEB) au explicat momentul în care căldura ar putea fi furnizată și pe timpul zilei.
Când se dă drumul la căldură în București
Furnizarea agentului termic în sistemele centralizate din România se face în baza Hotărârii de Guvern nr. 337/2018, care reglementează modul de furnizare și utilizare a energiei termice.
Reprezentanții CMTEB au precizat că probele la instalațiile de termoficare au fost deja efectuate, însă căldura este furnizată momentan doar pe timpul nopții.
„Întrucât temperaturile din timpul zilei se mențin peste 10 grade Celsius – zilele trecute chiar în jurul valorii de 20 de grade – iar multe asociații de proprietari nu au deschis încă vanele din subsol, furnizarea căldurii se face doar pe timpul nopții. Solicitarea către producătorii de energie termică este aceea de a crește sarcina termică etapizat, în funcție de evoluția temperaturilor, astfel încât livrarea continuă pe timp de zi va începe odată cu scăderea constantă a acestora”, au declarat reprezentanții CMTEB, potrivit Digi 24.
Ce condiții trebuie îndeplinite pentru pornirea încălzirii
Potrivit Regulamentului pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, modificat prin HG 337/2018, sistemele centralizate pot fi pornite doar după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 18:00 și 6:00, a unor temperaturi medii zilnice de +10°C sau mai mici.
La fel, oprirea încălzirii se face doar după ce, timp de trei zile consecutive, temperatura medie a aerului exterior depășește +10°C, în același interval orar.
Abia după îndeplinirea acestor condiții, operatorii de termoficare sunt obligați să înceapă furnizarea căldurii către consumatorii racordați la rețea.
Termoficare Oradea a început deja sezonul de încălzire
În Oradea, furnizarea agentului termic pentru sezonul rece a început deja la 2 octombrie 2025, după ce, trei nopți la rând, temperaturile medii au coborât sub 10°C.
„Prioritate vor avea punctele termice care alimentează spitale, școli, grădinițe și cămine de bătrâni. În paralel se vor porni și modulele termice montate la nivel de scară de bloc”, a transmis Termoficare Oradea SA într-un comunicat oficial.
Situația din București
La rândul ei, Compania Municipală Termoenergetica București a anunțat, pe 6 octombrie, că a început procesul de furnizare a agentului termic conform graficului stabilit.
„Pentru a asigura o distribuție optimă a căldurii în întreaga rețea, CMTEB a demarat, imediat după îndeplinirea condițiilor legale, o serie de măsuri, printre care pornirea graduală a surselor de furnizare a agentului termic, mărirea debitului și a sarcinii termice pentru centralele aflate în funcțiune și solicitarea către toți producătorii de energie termică de a porni instalațiile începând cu data de 6 octombrie 2025”, se arată în comunicatul companiei.
Astfel, bucureștenii se pot aștepta ca încălzirea în timpul zilei să fie pornită în momentul în care temperaturile vor scădea constant sub pragul de 10°C, conform reglementărilor legale. Până atunci, CMTEB continuă furnizarea agentului termic doar pe timpul nopții, pentru a evita pierderile din rețea și pentru a menține eficiența energetică.