Calendar ortodox 11 noiembrie 2025. Sărbătoare mare pentru creștini: este prăznuit Sfântul Mina, ocrotitorul păgubiților
Pe 11 noiembrie 2025, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, considerat protectorul celor păgubiți, al celor care caută dreptate și al celor care au fost nedreptățiți. În aceeași zi sunt pomeniți și Sfinții Victor, Vichentie, Ștefanida și Cuviosul Teodor Studitul. Tot acum își serbează onomastica cei care poartă numele Victor sau Victoria.
Cine a fost Sfântul Mare Mucenic Mina, ocrotitorul păgubiților
Sfântul Mina, de neam egiptean, a fost soldat în armata romană în vremea împăratului Dioclețian (284-305), cunoscut pentru prigoanele împotriva creștinilor. Mărturisindu-și credința, Sfântul Mina s-a retras în pustie, alegând singurătatea și rugăciunea în locul slujirii păgâne.
Potrivit Vieților Sfinților, într-o zi de mare serbare păgână în cetatea Cotuanului, el a coborât din munți, s-a arătat mulțimii și a mărturisit cu tărie: ”Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine.” A fost prins și adus înaintea guvernatorului, căruia i-a spus cu glas tare: ”Eu sunt robul lui Iisus Hristos, Care împărăţeşte în cer şi pe pământ.”
Pentru credința sa neclintită, Sfântul Mina a fost supus la chinuri cumplite și, în cele din urmă, i s-a tăiat capul. Moaștele sale au fost luate de creștini și așezate cu cinste într-o biserică ridicată în numele lui, unde s-au săvârșit numeroase minuni de vindecare și izbăvire. De aceea, Sfântul Mina este cunoscut până astăzi drept ocrotitorul celor nedreptățiți și al celor care își caută bunurile pierdute.
Cine a fost Sfântul Victor, sărbătorit în aceeași zi
Tot pe 11 noiembrie este pomenit și Sfântul Mucenic Victor, ostaș roman din Italia, care a trăit în vremea împăratului Antonim. Refuzând să aducă jertfă zeilor, Sfântul Victor a mărturisit cu îndrăzneală: ”Nu mă voi pleca poruncii împăratului celui muritor, pentru că am pe Împăratul Cel fără de moarte, Dumnezeul și Mântuitorul meu Iisus Hristos.”
Chiar dacă a fost supus la numeroase torturi, foc, otravă și chinuri, el a rămas nevătămat prin puterea credinței. Într-un moment deosebit, o femeie creștină, Ștefanida, impresionată de curajul său, a mărturisit și ea credința, fiind ucisă cu cruzime. Cei doi sunt pomeniți împreună în calendarul ortodox.
Vezi și Postul Crăciunului 2025: când începe, ce nu se mănâncă și când sunt dezlegări la pește!
Ce tradiții și urări se păstrează de Sfântul Mina și Sfântul Victor
Credincioșii obișnuiesc ca în această zi să aprindă lumânări pentru cei păgubiți sau nedreptățiți și să se roage Sfântului Mina pentru protecție și dreptate. Se spune că cei care își pierd bunurile se pot ruga la icoana sa, iar acesta îi ajută să le regăsească.
Tot în această zi sunt sărbătoriți cei care poartă numele Victor și Victoria. Mesajele și urările tradiționale sunt pline de bucurie și binecuvântare:
”La mulți ani, Victor! Să fii sănătos, fericit și înconjurat de oameni dragi.”
”La mulți ani, Victoria! Sfântul al cărui nume îl porți să-ți dăruiască liniște, credință și bucurie.”
Pe 11 noiembrie, credincioșii se adună în rugăciune, cinstind prin post și evlavie pe Sfinții Mucenici Mina, Victor, Vichentie și Ștefanida, modele de credință, curaj și dragoste de Dumnezeu.
Vezi și Când o sărbătorim pe Sfânta Teodora de la Sihla în 2025. Singura româncă trecută în rândul sfinților!