28 iun. 2025 | 16:41

Calcule pentru bursele elevilor și studenților – „în Italia și Germania doar 10-15% dintre copiii unei clase iau bursa, la noi procentul e de 30%”

BANI ȘI CURS VALUTAR
Share
Calcule pentru bursele elevilor și studenților -
Ce se va întâmpla cu bursele elevilor și studenților

O linie de acțiune pe care o va urma statul în perioada următoare vizează și schimbarea sistemului pentru bursele școlare. Pentru a face economii la buget, dar și pentru a crește performanța și eficiența acestui sistem de sprijin pentru elevi și studenți, Guvernul urmează să adopte o serie de măsuri.

Despre acestea a vorbit sâmbătă ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Conform oficialului, bursele elevilor și studenților din România ar fi ajuns să fie cele mai generoase din Uniunea Europeană, dar acest lucru nu mai este sustenabil în contextul economic actual. Concret, ministrul a explicat că fondurile pentru burse au crescut de la mai puțin de un miliard de lei în 2022 la 6,4 miliarde de lei în 2025, o creștere uriașă care, spune el, nu mai poate fi ignorată atunci când statul trebuie să-și facă bine calculele.

Fondul de burse ar trebui redus, dar e posibil ca nimeni să nu se atingă de bursele sociale

Noi trebuie să reducem fondul de burse. Orice poate fi tăiat în momentul acesta. Trebuie să te gândești de unde tai, dacă trebuie să reduci fondul de burse. Argumentul meu a fost că bursele sociale trebuie păstrate chiar dacă fondul este uriaș încă. Nu uitați, fondul de burse sociale pe care încerc să îl protejez pentru 2026 singur este mai mare decât toate bursele pe care le am avut în 2022„, a punctat oficialul.

Pe scurt, Daniel David vrea o redimensionare a sistemului de burse, dar cu grijă și logică: bursele sociale ar putea rămâne neatinse, pentru că ele îi ajută pe copiii care chiar au nevoie ca să meargă la școală. În schimb, bursele de merit ar putea fi ajustate, pentru că, la noi, ajung să fie date și la 90% dintre elevii unei clase, în timp ce, în Germania sau Italia, doar 10-15% dintre elevi primesc astfel de sprijin.

Școala riscă să devină o fabrică de note mari doar pentru obținerea burselor

Ministrul atrage atenția că școala riscă să devină o fabrică de note mari doar pentru obținerea burselor, iar asta nu este normal. În plus, el a subliniat că ar fi incorect să tai din burse, dar să lași intacte subvențiile partidelor politice — dacă se face reducere, ar trebui făcută echitabil. Cu alte cuvinte, sistemul de burse trebuie ajustat pe criterii raționale și raportat la realitatea economică a României, ca să nu devină o povară nesustenabilă.

„‘Față de 2022, unde fondurile pentru bursă, atât în preuniversitar cât și în universitar sau luate împreună, erau sub un miliard, în 2025 am ajuns la 6,4 miliarde. Deci avem un sistem de burse extrem de generos, cel mai generos din Uniunea Europeană.

N-ar fi o problemă, putem să spunem: ‘Ok, noi ne permitem și vrem să dăm aceste burse’, dar în condițiile în care te confrunți cu o criză economică și ai un sistem de burse care a explodat în ultimii doi ani, ești obligat să te uiți la redimensionarea acestor burse.

Eu am spus că sunt două criterii pe baza cărora vom face această redimensionare: un criteriu rațional, altfel spus cât este normal prin raportare la bunele practici europene (…) , și doi – cât își permite țara. Eu vă spun că modelul pe care îl discutăm, care încă nu este bătut în cuie, modelul pe care îl discutăm de a asigura burse sociale pentru toți copiii care au nevoie pentru a putea participa într-un învățământ obligatoriu, repet pentru toți care vor fi și vor avea nevoie din punct de vedere social, vom avea aceste burse”, a afirmat David la Digi 24.