12 iun. 2025 | 12:15

Cadou neașteptat din fonduri europene – vouchere de până la 6.000 de lei pentru fiecare român cu venituri mici. Care sunt condițiile pentru a primi ajutorul de la UE

BANI ȘI CURS VALUTAR
Share
Cadou neașteptat din fonduri europene - vouchere de până la 6.000 de lei pentru fiecare român cu venituri mici. Care sunt condițiile pentru a primi ajutorul de la UE
Vouchere de 6.000 de lei de la UE

Traversăm o perioadă dificilă, cu o inflație ridicată ce pune mare presiune pe puterea de cumpărare a multor familii. În acest context, cu ajutorul fondurilor europene, persoanele social vulnerabile vor fi sprijinite de stat prin acordarea unor tichete valorice substanțiale, ce vor putea fi utilizare pentru achiziționarea produselor de bază necesare unui trai decent.

Cine va beneficia de tichetele de mii de lei din fonduri europene?

Pe lista beneficiarilor regăsim familiile care au copii mici și care sunt în dificultate economică. De exemplu, vor fi sprijinite mamele care au născut după data de 12 aprilie 2024, dar și părinții care au acum copii de cel mult trei luni.

Tichetele pot fi primite și de persoanele aflate în situații vulnerabile: beneficiarii venitului minim de incluziune, persoanele cu dizabilități, femeile victime ale violenței domestice, minorele, persoanele fără acte de identitate, precum și cetățenii străini veniți din zone de conflict.

Voucherele se acordă o singură dată, iar în cazul nașterilor multiple, valoarea poate ajunge până la 6.000 de lei. Este important ca mamele să depună actele necesare în termen de 3 luni de la naștere. Timpul de procesare variază: unele dosare sunt aprobate în aproximativ 30 de zile, însă altele pot dura mai mult, în funcție de verificările realizate de comisii.

Voucherele pot fi oferite și reprezentantului legal al copilului

În familiile în care nu mama se ocupă de creșterea copilului sau copiilor, reprezentantul legal al minorilor este îndreptățit să primească acest ajutor constând în tichete valorice, conform regulilor acestui program care are ca scop incluziunea socială și sprijinirea categoriilor sociale vulnerabile financiar.

Pe ce pot fi cheltuiți banii de pe vouchere?

Conform regulamentului, beneficiarii vor putea achiziționa în baza acestor tichete valorice produse esențiale unui trai decent, strict necesare pentru viața de zi cu zi. Poate fi vorba, de exemplu, despre produse de igienă, de la săpun, șampon, până la produse dedicate îngrijirii femeilor, mai ales în perioada de după naștere.

De ce sunt utile aceste tichete pentru mame și familiile vulnerabile?

Tichetele valorice vin ca un sprijin real într-un moment în care fiecare leu contează. În contextul economic actual, în care prețurile alimentelor și produselor de bază au crescut semnificativ, aceste vouchere pot face diferența între lipsuri și un trai mai decent.

Ele oferă o gură de aer proaspăt mamelor aflate în concediu de maternitate, familiilor cu venituri reduse și celor care se confruntă cu dificultăți majore, ajutându-le să acopere cheltuieli esențiale fără a se îndatora. Mai mult, sprijinul nu este doar financiar, ci și psihologic, oferind un sentiment de stabilitate într-o perioadă incertă.

În plus, tichetele pot contribui la menținerea unei stări generale mai bune de sănătate, deoarece permit achiziționarea produselor de igienă și îngrijire personală, atât de importante în primele luni de viață ale unui copil. Astfel, sunt reduse riscurile asociate lipsei acestor produse, în special în familiile unde veniturile sunt insuficiente. Totodată, faptul că ajutorul vine sub forma unor vouchere valorice elimină riscul ca banii să fie cheltuiți în alte scopuri, asigurându-se că sprijinul acordat ajunge exact acolo unde este nevoie: la copiii nou-născuți și la familiile lor.