Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea „personalului umflat” – marele plan al Guvernului privind reforma administrativă după 2028
Guvernul de la București are în plan eficientizarea administrației locale inclusiv printr-o posibilă reformă generală, ce ar putea include și comasări de primării, dar și reduceri de personal acolo unde în urma analizelor se va constata că lucrează prea mulți oameni. În alte părți, spune premierul Ilie Bolojan, ar putea fi nevoie de angajări, pentru a se ajunge la un volum optim de lucru și la eficiență. Totuși, deși există viziune și deschidere pentru astfel de schimbări, ele vor fi discutate de-abia în anii viitori, iar o posibilă trecere la fapte ar putea fi făcută de-abia peste trei ani.
Marea reformă administrativă va începe cu o analiză amplă
În cadrul unei conferințe de presă susținute recent, premierul Ilie Bolojan a precizat faptul că reforma va începe cu o analiză detaliată a personalului din primării, subliniind că în multe cazuri există o „umflare a personalului”, care va necesita ajustări. În acest sens, se va aplica un set de noi norme pentru personalul din administrația locală, adaptate realităților fiecărei unități administrativ-teritoriale, având în vedere numărul de locuitori și nevoile locale.
„Unele primării au personal prea mult, în timp ce altele au personal insuficient. Vom ajusta structurile pe baza unei analize obiective și flexibile, ținând cont de realitățile fiecărei localități,” a explicat Ilie Bolojan.
Aceasta va implica, în mod cert, reducerea numărului de angajați în zonele unde personalul este excesiv.
Bolojan a menționat că, pentru a sprijini aceste modificări, flexibilitatea financiară va fi esențială, iar primăriile vor putea ajusta grila de salarizare și organigramele în funcție de bugetul alocat de stat.
Discuțiile despre posibile comasări de primării vor începe în 2026–2027
Referitor la reducerea numărului de primării și la reorganizarea administrativă a țării, premierul a subliniat că, deși discuțiile pe acest subiect vor începe în perioada 2026–2027, implementarea unei eventuale comasări a unităților administrative nu va fi posibilă înainte de 2028.
„În ceea ce privește reducerea numărului de unități administrative, prin comasări, fuziuni etc., aceasta ar putea deveni un subiect serios de discutat după ce acest prim pachet este pus în practică. Oricum, în toate țările în care s-au făcut astfel de fuziuni, ele s-au aplicat la final de mandat, pentru mandatul următor.
Așadar, chiar dacă aceste lucruri s-ar discuta în perioada următoare, aplicarea lor, foarte probabil, nu s-ar putea face decât în 2028.
Din punctul meu de vedere, e bine să ne concentrăm pe ceea ce suntem cu toții de acord astăzi, pe ce este necesar și generează efecte imediate. Avem și o presiune de timp. Iar după ce evaluăm cum funcționează administrația, putem discuta în 2026–2027 și despre ceea ce ați menționat: o a doua componentă de reformă, reducerea numărului de unități administrative”, a spus premierul.
Premierul a confirmat că reforma fiscală va include și revizuirea impozitării proprietății, un aspect esențial al pachetului legislativ ce va fi elaborat de un grup de lucru. Acest grup va începe activitatea săptămâna viitoare și va lucra la detaliile implementării, cu scopul de a veni cu propuneri concrete în a doua jumătate a lunii iulie.