22 sept. 2025 | 08:47

Asociațiile de locatari, obligate să ofere acces la filmările video: ce drepturi au locatarii

Social
Share
Asociațiile de locatari, obligate să ofere acces la filmările video: ce drepturi au locatarii
Asociatiile de locatari sunt obligate sa permita accesul la inregistrarile video

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) atrage atenția asociațiilor de proprietari că trebuie să respecte drepturile locatarilor în privința imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Raportul de activitate pe 2024 arată că autoritatea a primit numeroase sesizări și solicitări privind aplicarea Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), iar sancțiunile nu au întârziat să apară.

Imaginile video, un drept garantat pentru locatari

Potrivit ANSPDCP, imaginile video în care apare o persoană reprezintă date cu caracter personal, iar accesul la acestea este garantat de art. 15 din GDPR.

În practică, asociația de proprietari trebuie să confirme existența înregistrărilor și să le furnizeze solicitantului, dar numai după mascarea sau blurarea fețelor altor persoane din cadru.

Refuzul simplu al asociației de a comunica imaginile, invocând prezența altor persoane, ”nu este justificat”, a precizat Autoritatea, deoarece există soluții tehnice clare.

Un caz inclus în raportul pe 2024 arată că o persoană a cerut înregistrările video în care apărea, într-un anumit interval orar. Asociația a refuzat să transmită imaginile pe motiv că apar și alți locatari, iar ANSPDCP a sancționat-o cu avertisment pentru acest refuz.

Publicarea datelor personale pe grupurile de WhatsApp este ilegală

Raportul mai prezintă o sesizare în care o asociație de proprietari a publicat pe grupul de WhatsApp al blocului o cerere adresată asociației, cerere ce conținea nume, prenume și adresă.

Publicarea acestor date ”s-a făcut fără un temei legal și într-un mod nejustificat”, încălcând principiile legalității și minimizării datelor prevăzute de art. 5 și 6 din GDPR.

Mai mult, asociația nu a răspuns cererii persoanei vizate privind accesul la informații, ștergerea datelor și opoziția la prelucrare, încălcând obligațiile prevăzute la art. 12 din regulament.

Această atitudine, combinată cu lipsa implementării măsurilor dispuse anterior de Autoritate, a dus la aplicarea unor amenzi totale de aproximativ 2.486 lei, relatează avocatnet.ro.

Măsuri corective și ghid pentru asociații

Pe lângă sancțiuni, ANSPDCP a impus și măsuri corective: asociația vizată a fost obligată să răspundă în scris persoanei afectate, să își alinieze activitatea la prevederile GDPR, să instruiască personalul și colaboratorii care prelucrează date personale și să răspundă la viitoarele solicitări în termenul prevăzut de lege.

Instituția a reamintit și conținutul ”Ghidului privind prelucrările de date cu caracter personal efectuate de către asociațiile de proprietari”, care arată în ce condiții pot fi prelucrate legal datele locatarilor, cum pot fi evitate practici ilegale precum afișarea datelor la avizier sau utilizarea abuzivă a camerelor de supraveghere și, în final, cum pot fi prevenite sancțiunile.