Apare o nouă monedă în România, realizată dintr-un material special. Anunțul a fost făcut de BNR, ce valoare va avea
O surpriză pentru colecționari și pasionații de numismatică: Banca Națională a României a anunțat că, începând cu 1 septembrie 2025, lansează o monedă din argint dedicată aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Mihail Oromolu. Noua emisiune face parte din tradiția instituției de a marca prin monede aniversare personalități și evenimente de importanță istorică pentru România.
Se lansează o monedă nouă în România
Piesa aniversară are o valoare nominală de 10 lei și este realizată din argint, materialul ales pentru majoritatea emisiunilor cu tematică istorică sau culturală.
Aversul monedei prezintă imaginea Conacului Oromolu din Păușești-Măglași, județul Vâlcea, alături de inscripția ”ROMANIA” în arc de cerc, stema țării și anul de emisiune – 2025.
Reversul redă portretul lui Mihail Oromolu, guvernator al BNR între 1922 și 1926, precum și numele și anii săi de viață – ”1875–1945”. Monedele sunt protejate în capsule de metacrilat transparent și însoțite de o broșură de prezentare și un certificat de autenticitate redactat în trei limbi: română, engleză și franceză.
Documentele poartă semnăturile guvernatorului BNR și ale casierului central. Tirajul maxim este de 5.000 de exemplare, ceea ce le transformă în piese rare, cu un potențial ridicat de colecționare.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/08/Apare-o-noua-moneda-in-Romania-realizata-dintr-un-material-special.jpg)
BNR pune in circulatie o noua moneda. Sursa foto: bnr.ro
Prețul monedei și modalitatea de achiziție
BNR a stabilit un preț de vânzare de 640 de lei, la care nu se adaugă TVA, acesta incluzând și broșura de prezentare, precum și certificatul de autenticitate. Moneda va putea fi achiziționată prin sucursalele regionale ale Băncii Naționale din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș.
Reprezentanții BNR subliniază că piesa aniversară are putere circulatorie pe teritoriul României, deși, în practică, astfel de emisiuni sunt păstrate de colecționari sau investitori.
Românii, interesați tot mai mult de monede și metale prețioase
Lansarea acestei monede vine într-un context în care interesul românilor pentru aur și argint este în creștere. Conform datelor industriei, vânzările de lingouri și monede din metale prețioase au crescut cu peste 50% în prima jumătate a anului 2025.
Tendința este similară celei de pe piețele internaționale, unde aurul a depășit pragul de 3.300 USD/uncie, atingând un randament de 25% doar în acest an.
”În vremuri dificile, oamenii se refugiază în investiții sigure, și, de milenii, aurul s-a dovedit a fi cea mai sigură investiție”, explică Daniel Văduva, de la Avangard Gold, potrivit economica.net.
Astfel, emisiunile BNR dedicate marilor personalități românești, realizate din argint sau aur, nu au doar valoare culturală, ci și potențial investițional, fiind tot mai căutate de români.