14 mai 2025 | 17:50

Analistul economic Cristian Păun trage un semnal de alarmă: ”Buza prăpastiei este foarte aproape” VIDEO EXCLUSIV

VIDEO BANI

Cristian Păun, unul dintre cei mai buni analiști economici din România, face predicții nu tocmai favorabile pentru viitorul României. În exclusivitate pentru PLAYTECH, el explică situația complicată în care va fi orice guvernare viitoare. Cu toate acestea, susține profesorul universitar de la Academia de Studii Economice din București, există soluții. Dar, precizează el, doar dacă reforma va fi pusă în practică în regim de urgență.

  • Să zicem că ar putea câștiga Nicușor Dan. Face Guvern PNL, USR, minorități și o parte din PSD? Economic, situația cum ar putea sta?

Oricine ar câștiga puterea în România ar avea fix aceeași problemă. De fapt, aceeași sumă de probleme. De la deficitul bugetar, deficitul comercial, de la inflație până la partea de lipsă de modernitate și de dezvoltare a României. Orice echipă Guvernamentală vine la Palatul Victoria trebuie să aibă ”tatuat pe braț” cuvântul ”Reformă”. Și această reformă nu este o vorbă golită de conținut, este un concept foarte complex și pe care trebuie să îl aplici.

Și nu pentru că ne spune Uniunea Europeană, că ne spune Dumnezeu, sau Trump sau altcineva. Trebuie să facem reformele astea pentru că România trebuie să se modernizeze. România trebuie să țină pasul cu cetățenii săi, cu vremurile, cu ceea ce ne dorim cu toții de la această construcție foarte importantă în vremuri moderne, numită ”stat”.

  • Coaliția politică de guvernare trebuie ”Să țină România deschisă către lumea civilizată”

Și atunci, o coaliție pro-europeană are, în primul rând, avantajul că e pro-europeană și că va continua să țină România deschisă către lumea civilizată. Să o mențină în clubul care contează, clubul țărilor civilizate, avute, bogate. Nu derapăm de la această direcție. Sigur, noi trebuie să facem mai mult decât atât, noi trebuie să facem acea reformă de care vorbeam.

Și atunci, orice coaliție pro-europeană, că include, că nu include, mai multe partide, va trebui să își asume foarte, foarte ferm, o modernizare a României. Iar asta înseamnă o reformă administrativă, mai puține județe, înseamnă mai puține comune, mai puține orașe, mai puține structuri administrative.

”O revizuire completă a tot ce înseamnă agenții și instituții ale statului”

Înseamnă, evident, o privatizare a companiilor de stat sau o închidere a celor care nu mai sunt active sau profitabile. Înseamnă și o revizuire completă a tot ce înseamnă agenții și instituții ale statului, astfel încât, în final, cheltuielile pe care statul, în momentul de față, le derulează din impozitele oamenilor să se reașeze pe cele cinci funcții importante ale unui stat modern. Adică educație, sănătate, apărare, siguranță și justiție.

Să nu ne mai scape printre degete foarte mulți bani pe alte mărunțișuri. Și, până la urmă, acel 30% din PIB pe care noi îl colectăm ca venituri din economia românească, dacă sunt împărțite pe cele cinci direcții, vedem că este mai mult decât suficient să finanțăm consistent. Și, astfel, România devine un stat modern, mult mai apropiat de țările către care aspirăm să le ajungem.

Există vreo soluție în afara măririlor de taxe?

Sigur că există soluție. Iar această soluție presupune cel puțin cinci direcții care trebuie abordate foarte serios, foarte profesionist. Acestea sunt următoarele! Primele două direcții vizează veniturile statului. Care trebuie refăcute, consolidate. Ca să le poți consolida. Trebuie să te îngrijești, mult mai mult de tot ce înseamnă dezvoltare economică.

Atragerea de noi investitori, investitori străini, firme, companii importante din lumea largă care pot produce aici. Avantajul major pe care îl avem în momentul de față este legat de gazul de la Marea Neagră. Acesta ar putea fi un atu de atragere de noi industrii, petrochimie, energie, care să prelucreze acel gaz. Să nu fim tentați să îl vindem, așa cum este el, la export.

A doua direcție vizează fondurile europene. Trebuie neapărat să ieșim din acest blocaj, un blocaj păgubos, de un an și jumătate aproape că nu absorbim nimic din fondurile europene. Asta ar duce la refacerea veniturilor la bugetul statului.

„Cheltuielile statului pot fi îmbunătățite prin reformă”

Celelalte trei direcții vizează partea de cheltuieli. Avem aici cheltuielile statului, care pot fi îmbunătățite prin reformă. Nu tăieri otova de personal, ci însoțite de reforme. Dacă ne putem serios pe treabă vom vedea cheltuieli mai mici la bugetul statului și reașezarea cheltuielilor pe ce trebuie să facă statul. Colectarea la buget, conformarea fiscală e o altă direcție foarte importantă. Presupune un efort mult mai mare de rezolvare a principalei probleme pe care o avem, aceea a gap-ului de TVA, dar nu doar aici avem probleme.

Și, în final, lupta cu evaziunea, contrabanda, contrafacerea și munca la negru. Avem, în continuare, acest fenomen, foarte înfloritor  în România. Și e în primul rând datorită sistemului de justiție pe care îl avem și care e foarte greoi, cu foarte mulți pași, care prescrie foarte multe fapte și care nu recuperează foarte multe atunci când faptele sunt dosvedite în instanță. Trebuie să vedem și aici o mai mare serioazitate, astfel încât până la urmă, colectarea de resurse la bugetul statului să se refacă și această egalitate în fața legii fiscale să domine România în perioada următoare.

România, economic vorbind, cât este de aproape de prăpastie?

Suntem foarte aproape de buza prăpastiei, asta o spun toate agențiile care ne degradează constant în pozițiile pe care le avem și care nu sunt prea încurajatoare. Noi de aflăm undeva între zona de investiții, încredere și zona de completă neîncredere a investitorilor, de junk.

Mai avem o treaptă sau două să fim degradați în acea zonă și perspectivele, din păcate, pe termen mediu, nu sunt de îmbunătățire. Agențiile de rating se uită la ce înseamnă România, ne consideră acolo. Și, mai degrabă ne îndreptăm spre junk decât spre partea superioară a unui asemenea clasament. Deci, buza prăpstiei este foarte aproape și căderea va fi resimțită cu precădere de cetățeanul de rând.

Am mai avut astfel de momente, de căderi, în ultimii 35 de ani și, în general, prin inflație, prin pierderea locurilor de muncă și printr-o economie care nu crează prea multe oportunități – dovadă că foarte mulți au plecat din țară – România a căzut și, încet, încet, apoi, a încercat să se salveze, să se redreseze. La fel va fi și acum.

Adică această cpdere înseamnă o problemă pentru cetățeanul de rând. O problemă pentru români. De aceea, e foarte greu de înțeles de ce prinde foarte mult acest curent suveranist, păgubos, naționalist pentru că, până la urmă, el este antiromânesc. Este împotriva românilor, el va produce efecte împotriva cetățenilor.