Ajutor de deces 2025. Cine poate ridica banii şi în cât timp
În toamna anului 2025, ajutorul de deces rămâne una dintre formele importante de sprijin financiar acordate de stat familiilor îndoliate. Acesta este reglementat de lege și se plătește rapid, pentru a acoperi cheltuielile imediate legate de înmormântare.
Cine beneficiază de ajutorul de deces
Ajutorul se acordă în caz de deces:
- al unui asigurat în sistemul public de pensii;
- al unui pensionar;
- al unei persoane care, în ultimele 6 luni anterioare decesului, a avut calitatea de asigurat;
- al unei persoane aflate în concediu pentru creșterea copilului (până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la 3 sau 7 ani);
- al unui membru de familie al asiguratului/pensionarului, care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.
Ajutorul se acordă unei singure persoane care dovedește cu acte că a suportat cheltuielile de înmormântare. Aceasta poate fi soțul supraviețuitor, un copil, un părinte sau orice altă persoană fizică sau juridică. În cazul în care decesul privește un membru de familie al asiguratului sau pensionarului, solicitantul trebuie să fie chiar asiguratul sau pensionarul care a suportat cheltuielile.
Conform legii, în categoria „membru de familie” intră: soțul/soția, copiii (până la 18 ani, sau până la 26 dacă urmează studii), copiii inapți pentru muncă indiferent de vârstă, precum și părinții și bunicii oricăruia dintre soți.
Suma acordată în 2025
Cuantumul ajutorului de deces este egal cu valoarea câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat. Suma exactă este actualizată anual și se plătește integral solicitantului. Anul acesta, suma este de 8.620 lei în cazul decesului pensionarului sau asiguratului) şi 4.310 lei în cazul decesului unui membru de familie neasigurat.
Plata se face în cel mult 3 zile lucrătoare de la depunerea documentelor, prin casa teritorială de pensii competentă:
- la domiciliul decedatului, dacă a fost asigurat sau pensionar;
- la domiciliul solicitantului, dacă este vorba de un membru de familie decedat.
Ajutorul poate fi ridicat în numerar, prin mandat poștal sau virament bancar, iar pe certificatul de deces se va înscrie mențiunea „ACHITAT” sau „PLĂTIT prin virament bancar/mandat poștal”, după caz.
Acte necesare pentru a primi ajutorul de deces
Dosarul trebuie să includă, în principal:
- cererea tip pentru acordarea ajutorului;
- certificatul de deces (original și copie);
- actul de identitate al solicitantului;
- documente care atestă calitatea de soț, copil său părinte;
- dovada cheltuielilor de înmormântare;
- documente care să confirme calitatea de asigurat/pensionar a decedatului sau, după caz, dovada continuării studiilor pentru copiii între 18 și 26 de ani.
Ajutorul de deces poate fi solicitat în termen de până la 3 ani de la data decesului.