29 apr. 2025 | 13:55

A murit Valeriu Tabără. Fostul ministru al Agriculturii avea 76 de ani

Știri social
A murit Valeriu Tabără. Fostul ministru al Agriculturii avea 76 de ani

Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii și o figură marcantă a vieții academice și politice din România, a încetat din viață la vârsta de 76 de ani. Acesta era internat la un spital din Timișoara, din cauza problemelor cardiace cu care se confrunta de ceva vreme, potrivit informațiilor disponibile până în prezent.

Cariera academică și parcursul profesional

Născut la 1 iulie 1949, în comuna Sălciua, județul Alba, Valeriu Tabără provenea dintr-o familie de țărani ardeleni. A crescut pe Valea Arieșului, în mediul rural care avea să-i inspire cariera în agronomie. Școala primară a urmat-o în localitatea natală, continuând apoi studiile liceale la Baia de Arieș.

Citește și: Un alt actor din serialul „Friends” a murit. Avea doar 54 de ani, motivul morţii lui Nicky Katt

După liceu, a urmat cursurile Facultății de Agronomie din Timișoara, unde și-a desăvârșit pregătirea profesională. În 1984, la doar 34 de ani, a devenit doctor în agronomie – un titlu obținut la o vârstă remarcabil de tânără pentru acea perioadă, fiind considerat cel mai tânăr doctorand din istoria USAMV Timișoara. Ulterior, a devenit cadru didactic universitar, avansând de la conferențiar la profesor titular al disciplinei de Fitotehnie – Plante Tehnice.

Citește și: Doliu în lumea filmului românesc! Actrița din filmele „Enigma Otiliei” și „Toate pânzele sus” a murit. Julieta Szönyi avea 75 de ani

Activitatea sa de cercetare s-a desfășurat în cadrul SCDA Lovrin din județul Timiș, unde a condus proiecte importante în domeniul ameliorării grâului și cânepii. Pentru meritele sale științifice, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” i-a acordat medalia de aur, recunoscându-i contribuția la omologarea a două soiuri valoroase de cânepă dioică: Lv110 și Silvana.

A fost de două ori ministru al Agriculturii

Politic, parcursul lui Tabără a fost marcat de mai multe etape. Înainte de 1989, a fost membru al Partidului Comunist Român. După Revoluție, a devenit membru fondator al organizației „Vatra Românească”, iar din 1991 s-a alăturat Partidului Unității Națiunii Române (PUNR), unde a ocupat poziții de conducere – vicepreședinte și apoi președinte al formațiunii. Din 2002, a făcut parte din Partidul Democrat.

Citește și: Doliu în sport: o tânără de 18 ani a murit pe pârtie, în urma unui accident

A ocupat portofoliul Agriculturii pentru prima dată între 1994 și 1996, în guvernul condus de Nicolae Văcăroiu. A revenit în aceeași funcție în 2010, în Guvernul Emil Boc (2). De asemenea, a fost deputat de Timiș în mai multe legislaturi și a condus Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților, precum și comisii speciale privind irigațiile și îmbunătățirile funciare.

În 2012, după o intervenție chirurgicală pe cord, a fost implicat într-un accident rutier grav, în urma căruia a suferit fracturi la ambele picioare. De pe patul de spital, a anunțat retragerea din viața politică.