A luptat în armata austro-ungară, a fost luat prizonier de ruși și aruncat în lagărul din Siberia, timp de cinci ani. Românul Ion Bura s-a călugărit după ce a evadat din Infern

În satul Vinerea, situat în inima Transilvaniei, s-a născut la 21 octombrie 1887 Ion Bura, un om a cărui viață avea să fie marcată de experiențe dramatice și transformări profunde. Destinul său l-a purtat de pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial până în lagărele siberiene, pentru ca, în cele din urmă, să găsească alinare și sens în viața monahală.

Ion Bura a fost înrolat în armata austro-ungară

În contextul tumultuos al începutului secolului XX, tânărul Ion Bura a fost recrutat în armata austro-ungară, fiind concentrat inițial la Orăștie și ulterior trimis la Viena.

A fost înrolat în Regimentul 64 Infanterie, unitate care avea să fie implicată direct în confruntările cu forțele rusești.

Timp de zece luni, Ion a luptat pe front, fiind martor la ororile și devastările războiului. În data de 21 octombrie 1915, soarta i-a fost potrivnică, fiind capturat de trupele rusești și devenind prizonier de război.

Mama Geta, dată „dispărută” de Culiţă Sterp. Unde a găsit-o fiul său, a filmat tot: „Ia uite-o!”

Horoscopul zilei de joi, 13 martie 2025. Atenţia este cuvântul momentului, zodiile în pericol

A fost capturat și închis în lagărele din Rusia, timp de 5 ani

După capturare, Ion Bura, alături de alți prizonieri, a fost transportat în condiții precare către interiorul Rusiei. Călătoria a durat 21 de zile, timp în care au fost înghesuiți în vagoane de marfă și, uneori, obligați să parcurgă distanțe considerabile pe jos.

Destinația finală a fost lagărul din Perm, situat în regiunea Uralilor, unde se aflau deja aproximativ 14.000 de prizonieri.

Viața în lagărul din Perm era deosebit de dificilă. Prizonierii erau cazați în barăci de lemn neizolate, prin care pătrundeau vântul, ploaia și zăpada.

Dormitorul consta în priciuri acoperite cu rogojini, fără lenjerie de pat, iar hainele de pe ei deveneau singura protecție împotriva frigului. Schimbarea hainelor era un lux rar, acestea fiind purtate până la degradare completă.

Munca forțată era o constantă a vieții de prizonier. Ion și camarazii săi erau trimiși în păduri pentru a tăia lemne, în zone greu accesibile pentru a colecta nuiele destinate confecționării coșurilor sau în mine periculoase.

Chiar și cei răniți sau bolnavi erau obligați să muncească, având norme zilnice greu de atins. Neîndeplinirea acestor norme atrăgea pedepse fizice severe din partea gardienilor.

Vezi și: Colonelul care l-a arestat pe Arsenie Boca. Ce făcea părintele înainte de a fi dus la penitenciar: „Era în genunchi”

A promis că va îmbrăca haina monahală dacă va supraviețui și va scăpa din Siberia

Condițiile insalubre și alimentația deficitară au dus la izbucnirea unor epidemii devastatoare, precum tifosul, care făcea zilnic numeroase victime printre prizonieri.

Cei slăbiți fizic sau psihic aveau șanse minime de supraviețuire. Pentru mulți, lagărul reprezenta „ultima stație”, de unde singura evadare posibilă era în mormântul comun.

În fața suferințelor îndurate, Ion Bura și-a găsit alinare în credință. El a făcut un legământ cu Dumnezeu, promițând că, dacă va scăpa cu viață din acest infern, se va dedica vieții monahale. Această promisiune i-a oferit speranță și forța necesară pentru a îndura greutățile zilnice.

Impactul Revoluției Bolșevice asupra prizonierilor

Revoluția din octombrie 1917 a adus schimbări majore în Rusia, afectând și soarta prizonierilor de război. Odată cu încetarea ostilităților, prizonierii au fost informați că vor fi repatriați și au fost urcați în trenuri cu destinația aparentă spre casă.

Însă, haosul și instabilitatea generate de revoluție au făcut ca aceste planuri să fie abandonate, iar prizonierii au fost redistribuiți în alte lagăre de muncă.

A petrecut trei luni pe drum, ca să ajungă acasă

În fața perspectivei de a rămâne pe termen nedefinit în captivitate, mulți prizonieri au ales să evadeze. Ion Bura, împreună cu un camarad din Sălaj, a decis să-și încerce norocul.

Timp de trei luni, au călătorit printr-o Rusie devastată de război și revoluție, folosind trenuri de marfă sau de călători, mergând pe jos, înfruntând foamea, bolile și pericolele constante.

Epuizați și slăbiți, au reușit să ajungă la Kiev, de unde au găsit mijloace de transport către Cluj. Pentru Ion, sosirea la Cluj a însemnat întoarcerea acasă. De la Șibot, a mers pe jos până în satul natal, Vinerea, unde a ajuns într-o noapte târzie, regăsindu-și familia și comunitatea.

A devenit călugăr și a luat numele de Părintele Ioanichie

După o perioadă de refacere, în care și-a recăpătat forțele și a reflectat asupra suferințelor îndurate, Ion Bura și-a adus aminte de promisiunea făcută în lagăr. Credința care l-a ajutat să supraviețuiască în anii grei de prizonierat trebuia acum să-i ghideze restul vieții. A hotărât, astfel, să renunțe la viața lumească și să îmbrățișeze calea monahală.

A plecat în localitatea Ceptura, din județul Prahova, și s-a stabilit la Mănăstirea Căldărușani, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult ortodoxe din România. Aici, și-a dedicat viața rugăciunii și ascultării, fiind călugărit sub numele de Părintele Ioanichie.

Datorită seriozității și devotamentului său, Ion Bura a fost remarcat de superiorii săi și a fost promovat în diverse funcții monahale. A devenit, la un moment dat, administrator al mănăstirii, având responsabilitatea de a gestiona bunurile acesteia și de a asigura buna desfășurare a vieții monahale.

Anii petrecuți în mănăstire i-au adus liniștea sufletească pe care o căutase după suferințele din război și prizonierat. Aici, a putut să-și găsească pacea, dar și să împărtășească altora lecțiile învățate de-a lungul vieții.

Vezi și: Descoperire senzațională sub pardoseala bisericii lui Arsenie Boca. Secretul ascuns de mănăstirea de la Prislop

S-a retras la Mânăstirea Dealu, lângă Târgoviște

În 1961, regimul comunist din România a început o amplă campanie de închidere a lăcașurilor de cult, iar Mănăstirea Căldărușani nu a fost ocolită de aceste măsuri represive.

Ca urmare, Părintele Ioanichie a fost nevoit să părăsească mănăstirea și să se retragă la Mănăstirea Dealu, aproape de Târgoviște.

Aici și-a petrecut ultimii ani din viață, continuând să se roage și să își îndeplinească îndatoririle monahale.

Pe 27 februarie 1970, la vârsta de 82 de ani, Ion Bura, devenit Părintele Ioanichie, s-a stins din viață, după o existență plină de încercări, dar și de biruințe sufletești.

Niciodată nu și-a pierdut credința în Dumnezeu

Povestea sa, păstrată într-un manuscris din colecția Muzeului din Cugir, este o mărturie a rezistenței umane în fața suferinței și a transformării spirituale prin credință.

Destinul lui Ion Bura este un exemplu al felului în care omul poate găsi puterea de a merge mai departe chiar și după ce a fost supus celor mai grele încercări.

De la soldat al armatei austro-ungare la prizonier în lagărele rusești și, în final, la călugăr devotat, viața lui a fost un adevărat testament al curajului, credinței și puterii de a renaște.

Chiar dacă a fost martor la ororile războiului și ale prizonieratului, și-a găsit, în cele din urmă, pacea într-o viață dedicată lui Dumnezeu.

Astăzi, numele său rămâne viu prin mărturiile sale, fiind un simbol al speranței și al rezistenței sufletești în fața vicisitudinilor istoriei.