20 mai 2025 | 14:39

A cochetat cu teatrul, a renunțat la Medicină și a croit haine pentru păpuși din cârpe. Giorgio Armani, cel mai bogat creator de modă din lume, și-a clădit imperiul după vârsta de 40 de ani

Special
Share
A cochetat cu teatrul, a renunțat la Medicină și a croit haine pentru păpuși din cârpe. Giorgio Armani, cel mai bogat creator de modă din lume, și-a clădit imperiul după vârsta de 40 de ani
Marele designer italian Giorgio Armani. Foto arhivă

Giorgio Armani nu a visat dintotdeauna la un viitor în lumea modei. Născut pe 11 iulie 1934 în orașul Piacenza, situat la sud de Milano, într-o familie modestă, copilul Giorgio era mai atras de lumea teatrului și își imagina un viitor în medicină.

Copilul visător care confecționa haine pentru păpuși din cârpele vechi din casă

În timp ce fratele său, Sergio, punea în scenă piese improvizate acasă, Giorgio crea costume pentru păpușile-actori din cârpe. Un prim semn al talentului său creativ, chiar dacă, pe atunci, părea doar o joacă de copil.

După terminarea liceului, Armani a ales Medicina și a urmat trei ani de studii universitare în acest domeniu. Totuși, experiența directă din spital, în timpul pregătirii clinice, i-a confirmat că nu era făcut pentru această profesie.

În 1953, a abandonat Medicina și s-a înrolat în armată, moment de răscruce care avea să-l aducă mai aproape de adevărata sa vocație.

Vezi și: Designerul Giorgio Armani și președintele casei de modă Prada, Patrizio Bertelli, ținta unei escrocherii bazate pe inteligență artificială

Primii pași în modă și apariția brandului Giorgio Armani

După ce a fost lăsat la vatră, în 1957, Armani s-a angajat în departamentul de achiziții al celebrului magazin La Rinascente din Milano.

Aici a lucrat ca decorator de vitrine și s-a familiarizat cu lumea modei și a comerțului cu amănuntul. A fost o experiență formativă, în care a învățat nu doar despre stil și estetică, ci și despre dinamica pieței și comportamentul consumatorilor.

La mijlocul anilor ’60, a făcut pasul spre designul vestimentar, fiind angajat de compania Nino Cerruti pentru a crea haine pentru bărbați. Talentul său a devenit tot mai vizibil, iar în 1970 a decis să pornească pe cont propriu, înființând împreună cu prietenul său, Sergio Galeotti, compania Giorgio Armani S.p.A.

Prima colecție a fost destinată bărbaților, urmată la scurt timp de o linie pentru femei – una sofisticată și neobișnuită pentru acea vreme, care nu a captat imediat atenția publicului larg.

Însă Armani nu s-a abătut de la viziunea sa. Cu perseverență și un simț estetic ieșit din comun, a redefinit ideea de eleganță modernă, construindu-și treptat un nume care avea să devină sinonim cu rafinamentul și succesul.

Stilul „deconstruit” și ascensiunea internațională

Giorgio Armani a fost unul dintre pionierii stilului „deconstruit”, un concept care punea accent pe confort, simplitate și funcționalitate, fără a sacrifica eleganța. Sacourile fără căptușeală, liniile fluide și croiala relaxată au devenit semnătura sa distinctivă. Acest stil androgin, adesea neînțeles la început, a cucerit cu timpul întreaga lume.

Armani a fost printre primii designeri care au înțeles puterea colaborărilor cu celebrități. A realizat costume pentru Richard Gere în filmul American Gigolo (1980), moment care i-a adus recunoaștere internațională.

Ulterior, vedete ca Russell Crowe, Ricky Martin, Gwyneth Paltrow, Demi Moore, Penélope Cruz, Michelle Pfeiffer și Jodie Foster au devenit clienți fideli ai casei Armani. Rochiile „de Oscar” purtate de staruri pe covorul roșu au devenit simboluri ale eleganței absolute.

În 1979, a deschis Giorgio Armani Corporation în Statele Unite, iar în 1982 a devenit al doilea designer, după Christian Dior, care a apărut pe coperta revistei Time, o recunoaștere a impactului său asupra modei globale.

Vezi și: Povestea brandului Hermes. De la copilul orfan șelar din atelierul de tăbăcit pielea la o dinastie de lux și unul dintre cele mai grele nume în modă

Extinderea brandului și influența asupra industriei

De-a lungul decadelor, Giorgio Armani a transformat brandul său într-un veritabil imperiu. Astăzi, Armani Group proiectează, produce, distribuie și vinde nu doar haine, ci și un stil de viață complet: accesorii, ceasuri, bijuterii, parfumuri, produse cosmetice, mobilier și decorațiuni interioare.

Compania numără peste 10.000 de angajați, 12 fabrici de producție și peste 2.500 de magazine în 60 de țări din întreaga lume.

Armani a fost mereu atent la tehnologie și la tendințele emergente. În 2007, a fost primul designer care a transmis live pe internet un show de modă haute couture, în colaborare cu MSN și Cingular.

Tot în acel an, a lansat împreună cu Samsung un televizor LCD de lux și un telefon mobil, extinzându-și astfel brandul în domeniul tehnologiei premium.

Nu doar moda a fost domeniul în care a excelat. A creat uniforme pentru sportivi – de la delegația italiană la Jocurile Olimpice din Torino 2006, până la echipe de fotbal precum Chelsea și cluburi din Australia.

De asemenea, în 2002 a fost numit ambasador al bunăvoinței pentru Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați.

La 90 de ani, designerul este cel mai bogat creator de modă din lume

Cu o avere estimată la peste 13 miliarde de dolari, Giorgio Armani este, la peste 90 de ani, președintele și directorul general al companiei care îi poartă numele. Este și acționarul unic al Giorgio Armani S.p.A., menținând controlul total asupra direcției artistice și strategice a imperiului său.

Cu toate acestea, timpul nu iartă pe nimeni, iar Armani este conștient de necesitatea unui plan de succesiune.

Într-un interviu acordat publicației Corriere della Sera în octombrie 2024, a declarat că nu se vede conducând compania mai mult de doi sau trei ani, dorindu-și o retragere lină:

„Visez la un viitor în care nu mai trebuie să fiu eu cel care spune Da sau Nu”, spunea el.

Deși nu are copii, a construit un plan intern pentru tranziția puterii. Printre posibilii succesori se numără sora sa, alți membri ai familiei implicați în companie, colaboratorul său apropiat Pantaleo Dell’Orco și o fundație caritabilă, ceea ce lasă să se înțeleagă că imperiul Armani ar putea rămâne independent, chiar și într-o industrie dominată de giganți precum LVMH.

Vezi și: Coco Chanel, moda, parfumul și nemurirea. Cum a ajuns fetița orfană crescută de călugărițe cea mai cunoscută creatoare de modă din istorie

Giorgio Armani, o viață dedicată eleganței

Povestea lui Giorgio Armani este una despre viziune, perseverență și transformare. A început prin a croi haine pentru păpuși, a renunțat la Medicina care nu-l reprezenta și a pornit pe un drum riscant, dar care l-a transformat într-un simbol al modei mondiale.

A redefinit eleganța, a pus bazele unui imperiu global după vârsta de 40 de ani și continuă să inspire generații de designeri și antreprenori.

Giorgio Armani nu este doar un designer. Este un arhitect al rafinamentului contemporan, un inovator și un vizionar care a înțeles că moda nu înseamnă doar haine, ci o expresie a identității, a puterii și a stilului de viață. Iar moștenirea sa, cu siguranță, va continua mult după ce el nu va mai fi cel care spune „Da” sau „Nu”.