17 ian. 2024 | 10:09

Zverev, acuzat că și-ar fi bătut iubita cu origini românești, înfuriat la Australian Open: ”Le pasă să atragă click-uri”

SPORT
Zverev, acuzat că și-ar fi bătut iubita cu origini românești, înfuriat la Australian Open: ”Le pasă să atragă click-uri”

Alexander Zverev (26 de ani, locul 6 ATP), unul dintre cei mai cunoscuți jucători de tenis din circuitul profesionist, nu are parte de liniște pe plan personal. El va fi judecat pentru violență domestică împotriva fostei iubite cu părinți români, iar la Australian Open a fost întrebat despre acest lucru.

Zverev, nervos când a fost întrebat despre scandalul legat de Brenda Patea

Prezent la Australian Open, Zverev s-a calificat în turul secund după ce a trecut de compatriotul său Dominik Koepfer,  scor 4-6, 6-3, 7-6 (3), 6-3. În runda următoare, neamțul se va duela cu Lukas Klein, un slovac venit din calificări, care a trecut azi de Soonwoo Kwon (7-6, 4-6, 7-6, 6-3).

La conferința de presă, de marți, Zverev a fost luat la întrebări de unul dintre jurnaliști, dar nu pe probleme de tenis. Zverev va fi judecat în Germania pentru agresiune fizică asupra fostei iubite, Brenda Patea, mama copilului lor, care are origini române. Tribunalul a decis, în octombrie 2023, să-l condamne la plata unei amenzi în valoare de 450.000 de euro, dar Zverev a făcut recurs, iar acum va urma un proces public.

Brenda Patea și Alexander Zverev / Foto; Instagram-@brendapatea

Incidentul, care a avut loc în mai 2020 va fi judecat acum într-un proces care va începe în luna mai 2024. Cazul lui Zverev, care a mai fost acuzat și în trecut de agresiune fizică, va fi judecat la Berlin. Procesul se va întinde pe mai multe luni, mai, iunie și iulie. Pentru moment au fost stabilite 8 zile de audieri (31 mai, 7 iunie, 11 iunie, 18 iunie, 21 iunie, 5 iulie, 12 iulie și 19 iulie), potrivit BBC, dar judecătorul poate cere suplimentarea numărului.

Despre acest subiect a fost întrebat Zverev la Australian Open de către un jurnalist, mai ales că jucătorul face parte și din Consiliul Jucătorilor ATP. Sportivul s-a enervat și a reacționat iritat.

Citește și: Un jucător din top 10 ATP a primit verdictul, după ce și-a bătut fosta iubită, cu origini românești. „A maltratat fizic o femeie”

Zverev: ”Nu există niciun semn de întrebare”

Jurnalist: Pot să întreb despre procesul din Germania? Crezi că este oportun să continui în Consiliul Jucătorilor ATP atâta timp cât acel dosar este în desfășurare?

Zverev: De ce nu ar fi?

Jurnalist: Ei bine, evident că există un semn de întrebare despre procesul tău, iar instanța va decide.

Zverev: Nu xistă niciun semn de întrebare.

Jurnalist: Ai încrederea colegilor tăi de a continua în acel rol?

Zverev: Da, cred că da. Adică, cred că da. Nimeni nu mi-a spus nimic. Nu am de ce să nu cred asta.

Jurnalist: Sunt unii oameni în jur care spun că nu ar trebui să joci deloc, darămite să fii într-o poziție de conducere. Ce părere ai despre asta?

Zverev: Cum ar fi? Jurnaliștii spun asta! Unii cărora le pasă mai mult să scrie despre poveste și să atragă click-uri, decât despre adevăr”.

În toamna anului trecut, fotomodelul Brenda Patea a povestit ce i-ar fi făcut Alexander Zverev.

A fost un amestec de rușine, teamă față de avocații lui Zverev și grijă pentru copil. De aceea am amânat cu un an depunerea unei plângeri.

Citește și: A fost operat de cancer, a făcut chimioterapie, iar 27 de ani s-a impus în primul turneu de tenis. Povestea de film a britanicului Ryan Peniston

Alexander era un om gelos. Îmi controla mereu telefonul și un singur like pe Instagram era suficient. Furia lui se transforma în violență. În mai 2020, pe când ne aflam într-un apartament în Berlin, Zverev m-a lipit de perete și mi-a pus mâna în gât”, a spus Brenda Patea.

Alexander Zverev și Brenda Patea sunt părinții unei fetițe

Alexander Zverev și Brenda Patea au format un cuplu în perioada 2019-2020 și au împreună o fetiță. Despărțirea a fost destul de abruptă, iar femeia nu a fost de acord să împartă custodia cu jucătorul german.

Brenda Patea este cu patru ani mai mare decât Alexander Zverev și a participat la al 12-lea sezon din „Next Top Model”, ediţia de Germania, iar acolo a recunoscut că tatăl ei este din România.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele