Soldatul care a luptat 30 de ani în al Doilea Război Mondial, pentru că nu a știut că acesta se terminase

Hiroo Onoda, un nume care a rămas în istoria militară a Japoniei, a fost soldatul care a continuat să lupte vreme de 30 de ani în jungla tropicală, fără să știe că al Doilea Război Mondial se sfârșise. Povestea sa este una despre curaj, supraviețuire și determinare, dar și despre izolarea și tragismul pe care o misiune militară o poate aduce. În mijlocul haosului războiului, Onoda a fost exemplul perfect al devotamentului și al încăpățânării unui soldat, convins că își servește patria cu onoare.

Misiunea din Filipine

Staționat pe insula Lubang, Filipine, în decembrie 1944, Hiroo Onoda era tânăr și plin de zel militar. Ordinul său era să distrugă pista de aterizare și facilitățile portuare și să prevină orice încercare de debarcare a forțelor aliate. Împreună cu un grup de soldați de elită, Onoda avea să îndeplinească o misiune vitală pentru Japonia, însă în doar câteva săptămâni de la sosirea sa, un atac al forțelor americane a forțat retragerea în junglă. De aici a început o odisee de trei decenii pentru Onoda, care a refuzat să accepte că războiul se terminase.

În ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial, locotenentul japonez Hiroo Onoda, surprins în imagine circa 1944, a fost staționat pe insula Lubang.

Decenii de izolare și supraviețuire

Când forțele americane și filipineze au capturat insula Lubang în februarie 1945, Onoda și un grup mic de camarazi au fugit în jungla deasă și au început o luptă de gherilă care avea să dureze aproape 30 de ani. În acea perioadă, Hiroo Onoda și ceilalți soldați japonezi rămași au trăit în condiții inimaginabile. Dieta lor consta din nuci de cocos, banane și orez furat, iar uneori reușeau să captureze o vacă rătăcită pentru hrană. Au construit un adăpost rudimentar din crengi și frunze și au înfruntat zilnic amenințarea insectelor, șobolanilor și altor creaturi din junglă. O armată de țânțari venea odată cu fiecare ploaie tropicală, făcând viața lor și mai grea.

Ordinul primit de la comandantul său înainte de plecarea spre Lubang spunea clar: „Nu aveți voie să vă predați sau să vă sinucideți. Poate să dureze trei ani, poate cinci, dar orice s-ar întâmpla, ne vom întoarce după voi.” Hiroo Onoda a luat acest ordin cu maximă seriozitate și a continuat să lupte, convins că Japonia încă era în război. În 1959, guvernul japonez l-a declarat mort, dar Onoda, ascuns în adâncurile junglei, era încă viu, continuând să lupte o bătălie deja pierdută pentru restul lumii.

Cât plătești dacă folosești aerul condiționat pentru a te încălzi iarna? Cum îți afectează factura

Când se aprind luminițele de Crăciun în București în 2024

Refuzul de a accepta sfârșitul războiului

Între 1945 și 1974, Onoda a refuzat să accepte adevărul. Zeci de foaie volante au fost aruncate din avion de către forțele aliate, anunțând încheierea războiului. Scrisori de la familie și fotografii au fost, de asemenea, aruncate în încercarea de a-l convinge să se predea. Însă Onoda, alături de camarazii săi, era convins că toate acestea nu erau decât o formă de propagandă inamică menită să-i înșele. Ei considerau că misiunea lor nu s-a terminat și că Japonia va reveni să îi salveze.

Pe parcursul anilor, Onoda a pierdut toți camarazii săi. Yuichi Aktsu a fost primul care a renunțat și s-a predat în 1949, iar ceilalți doi camarazi, Shoichi Shimada și Kinshichi Kozuka, au fost uciși în confruntări cu autoritățile filipineze. Kozuka a murit în 1972, după ce el și Onoda au încercat să incendieze depozitele de orez ale fermierilor locali, fiind ultimul care a rămas alături de Onoda. După moartea lui Kozuka, Onoda a rămas singur, dar chiar și așa nu a abandonat lupta.

Întâlnirea cu Norio Suzuki: sfârșitul unei odisee

În primăvara anului 1974, Hiroo Onoda a avut parte de o întâlnire neașteptată care avea să îi schimbe viața. Un tânăr student japonez, pe nume Norio Suzuki, călătorea prin lume în căutarea „celor trei lucruri: locul unde se află Onoda, ursul panda și omul zăpezilor”. În mod incredibil, Suzuki l-a găsit pe Onoda în jungla insulei Lubang. Suzuki i-a spus lui Onoda că războiul s-a terminat cu mult timp în urmă, însă Onoda nu a crezut. El i-a spus că se va preda doar dacă primește ordine directe de la comandantul său.

Norio Suzuki s-a întors în Japonia și a reușit să convingă autoritățile să-l aducă pe Maiorul Taniguchi, fostul comandant al lui Onoda. Pe 9 martie 1974, Taniguchi a venit personal în Lubang și i-a spus lui Onoda că Japonia pierduse războiul și că el trebuie să se predea. Onoda, în uniforma sa ponosită, cu pușca încă funcțională și sabia intactă, s-a predat oficial. Era ultima sa zi de soldat activ. Primele cuvinte ale lui Onoda, exprimate cu o profundă uimire și dezamăgire, au fost: „Am pierdut cu adevărat războiul! Cum au putut să fie atât de slabi?”.

Imaginea îl înfățișează pe Hiroo Onoda predându-se comandantului său, Maiorul Taniguchi. Această scenă a rămas una memorabilă, intrând în istorie.

Întoarcerea în Japonia și deziluzia

Onoda a fost întâmpinat ca un erou național la întoarcerea în Japonia, dar realitatea pe care a găsit-o nu corespundea cu imaginea țării pentru care luptase. Japonia modernă, tehnologizată și pacifistă, era foarte diferită de națiunea imperială pe care o cunoștea. Dezamăgit de ceea ce a găsit, Onoda a decis să se mute în Brazilia, unde a trăit în liniște și izolare pentru restul vieții sale.

După ce s-a predat, Onoda și-a refăcut viața, devenind o vedetă a televiziunilor și ziarelor, povestindu-și experiențele. În cele din urmă, el a murit în 2014.

Moștenirea și controversele din jurul poveștii lui Onoda

Experiența sa a fost publicată în memoriile sale, „No Surrender: My Thirty-Year War”, care au devenit rapid un bestseller. Povestea lui Onoda a atras atenția internațională și a inspirat numeroase lucrări de artă, inclusiv filmul epic „Onoda: 10,000 Nights in the Jungle”, regizat de Arthur Harari, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes în 2021. Filmul a fost aclamat de critici, dar a stârnit și controverse, în special pentru modul în care portretizează experiența filipinezilor și impactul acțiunilor lui Onoda asupra comunității locale.

Cineasta filipinezo-australiană Mia Stewart a anunțat că lucrează la un documentar care să ofere o perspectivă filipineză asupra evenimentelor, încercând să redea vocile celor afectați de prezența lui Onoda pe insulă. Mai mult, regizorul german Werner Herzog urmează să publice un roman inspirat din viața lui Onoda, intitulat „The Twilight World”, care explorează complexitatea psihologică a unui om prins între ideologia războiului și realitatea izolării sale.

Imaginea îl are în centrul său pe Hiroo Onoda predându-se, un eveniment relatat pe larg de presa din întreaga lume.

Interpretări diferite ale poveștii

Povestea lui Onoda continuă să fie interpretată în moduri diferite, unii văzându-l ca pe un simbol al devotamentului militar, alții considerându-l un exemplu al absurdității războiului și al naționalismului extremist. Actele sale de violență împotriva localnicilor filipinezi, inclusiv atacurile de gherilă și uciderea a aproximativ 30 de oameni, au fost adesea minimalizate în relatările populare, dar ele rămân o parte importantă a moștenirii sale complexe.

Naoko Seriu, profesor asociat la Universitatea de Studii Străine din Tokyo, consideră că filmul lui Harari încearcă să echilibreze portretizarea lui Onoda, arătând atât devotamentul său, cât și consecințele violente ale acțiunilor sale. „Filmul arată că Onoda era temut și urât de locuitori”, spune Seriu. „Aceste scene nu măsoară cruzimea faptelor, dar pot stârni îndoieli și pot tulbura publicul, invitându-l să reflecteze”.

Ultimul soldat

Hiroo Onoda a rămas în istorie ca unul dintre ultimii soldați japonezi care au continuat să lupte după încheierea oficială a războiului. Alături de el, alți soldați precum Teruo Nakamura și Shoichi Yokoi au refuzat să accepte capitularea Japoniei și au rămas ascunși în diverse părți ale Asiei. Însă povestea lui Onoda este cea mai cunoscută datorită duratei și intensității izolării sale, precum și a devotamentului său neclintit față de ordinele primite.

Povestea lui Hiroo Onoda nu este doar despre curaj și perseverență, ci și despre tragismul unui om prins între promisiunile războiului și realitatea schimbătoare a lumii. Lupta sa de trei decenii a devenit un simbol al devotamentului și al nebuniei războiului, dar și al modului în care credința oarbă într-un ideal poate separa un om de restul lumii. Temele sale de război, naționalism și perseverență sunt la fel de relevante și astăzi, iar lecțiile sale continuă să inspire și să tulbure generațiile care îi descoperă povestea.