Simona Halep, prima reacție după victoria de la TAS. Ce a spus tenismena
Simona Halep a primit o veste uriașă de la TAS. I-a fost redusă pedeapsa de la patru ani la doar nouă luni. După aflarea verdictului, dubla câștigătoare de Grand Slam a oferit o primă reacție. Iată ce a spus sportiva.
Primele cuvinte ale Simonei Halep după decizia TAS
Simona Halep a câștigat procesul cu ITIA la TAS. Suspendată patru ani în septembrie 2023 pentru dopaj, aceasteia i s-a redus pedepasa la doar nouă luni, după audierile care au avut loc în perioada 7-9 februarie. Decizia tribunalului de la Lausanne, care a fost în unanimitate 3-0, este definitivă. Fostul lider mondial a reacționat după aflarea verdictului.
Sportiva din Constanța a fost sunată de către avocatul ei, Bogdan Stoica, care i-a dat vestea cea mare. Simona Halep s-a arătat extrem de fericită și consideră că acuzațiile au fost scandaloase. De asemenea, ea a declarat că abia așteaptă să revină în circuit, unde nu a mai jucat un meci oficial din 29 august 2022, la US Open.
„De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea.
Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început; și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil. Abia aștept să mă întorc în circuit”, a declarat Simona Halep, potrivit Euronews.
Suspendarea Simonei Halep a expirat
Simon Halep a fost suspendată provizoriu în octombrie 2022, după ce a fost depistată cu roxadustat la US Open. Ulterior, ea a primit o suspendare de 4 ani, în 2023, apoi a atacat decizia la TAS.
Suspendarea de nouă luni a fostului lider WTA a expirat pe 6 iulie 2023, deoarece nu a mai avut dreptul să joace de pe data de 7 octombrie 2022.
Prima competiție la care poate evolua Simona Halep e Miami Open, un turneu WTA 1000 care va începe pe 19 martie. Pentru că nu a mai jucat din august 2022, ea a ieșit complet din clasamentul WTA.
Ce a scris presa internațională
Presa internațională a scris imediat după decizia Tribanalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care i-a redus suspendarea Simonei Halep la nouă luni.
”Suspendare pentru dopaj redusă pentru fosta campioană de la Wimbledon. Dubla campioană de Grand Slam, suspendarea de patru ani a Simonei Halep a fost redusă la doar nouă luni de către TAS.
Acest lucru înseamnă că fostul lider mondial poate reveni pe teren imediat. Românca de 32 de ani s-a temut că, dacă decizia originală s-ar fi menținut, cariera sa s-ar fi încheiat”, a scris BBC.
”Suspendarea lui Halep, redusă de la patru ani la nouă luni. Fostei campioane de la Wimbledon și de la Roland Garros Simona Halep i s-a redus suspendarea de patru ani la nouă luni de către TAS, după o decizie care reprezintă o victorie majoră pentru fostul lider mondial din România”, a notat și Reuters.