Se dau bani de la stat acestor români: Ce trebuie să faci pentru a primi 12 milioane de euro
Se dau bani de la stat pentru acești români. Iată ce trebuie să faci ca să îi obții.
Bani de la stat pentru apicultori
Guvernul a adoptat săptămâna aceasta o ordonanţă de urgenţă menită să sprijine sectorul apicol în faţa pierderilor suferite în 2023, provocate de criza din regiunea Ucraina, determinată de agresiunea Rusiei. Valoarea totală a schemei de ajutor de stat este de 59.866.000 de lei, echivalentul a puţin peste 12 milioane de euro.
Potrivit Ministerului Agriculturii, cuantumul propus pentru ajutorul de stat este de 25 lei, adică aproximativ 5 euro, pe fiecare familie de albine. Numărul estimat al familiilor de albine eligibile pentru acest sprijin este de 2.395.856.
Ministerul a anunțat că suma totală acordată pentru fiecare afacere de produse agricole nu va depăși 280.000 de euro.
Condiții de îndeplinit
Pentru a beneficia de sprijinul financiar, crescătorii de albine trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care:
- să dețină la data de 31 decembrie 2023 familii de albine înscrise în baza națională de date apicolă gestionată de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, în exploatații apicole autorizate sanitar-veterinar;
- să nu se afle în lichidare sau faliment la data de 24 februarie 2022, conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului sau, în cazul persoanelor fizice, să nu existe o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 24 februarie 2022.
Așadar, beneficiarii schemei pot fi apicultori persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale, precum și societăți agricole.
Mai exact, termenul pentru depunerea cererilor de înscriere în program este de 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, iar termenul de plată a ajutorului este 30 iunie 2024.