Rușii au săpat cea mai adâncă gaură de pe Pământ: Secretele la peste 12 km adâncime ale scoarței terestre, dezvăluite de cercetătorii sovietici
În inima îndepărtată a Rusiei, ascunsă sub un mozaic de fier vechi și beton spart, se află una dintre cele mai fascinante enigme ale cunoașterii umane. Printre rămășițele părăsite, un disc metalic masiv, ancorat ferm în pământ, marchează intrarea spre cel mai adânc abis creat vreodată de om: Gaura Superadâncă de la Kola. Săpată până la adâncimi uluitoare de 12 kilometri în scoarța terestră, această groapă depășește chiar și abisul cel mai profund al oceanului, Groapa Marianelor, și reprezintă vârful ambiției științifice umane, departe de orice scop de extracție a combustibililor fosili.
Proiectul, inițiat de cercetătorii sovietici în deceniul al șaptelea al secolului trecut, a fost alimentat de dorința de a dezvălui misterele ascunse în adâncurile Pământului. „Adevărul este că știm mai puțin despre ce se află sub picioarele noastre decât despre ceea ce se află dincolo de sistemul nostru solar,” remarcă Hank Green într-un episod al SciShow din 2014. Această afirmație capătă un sens profund când privim prin lentila descoperirilor realizate în Groapa superadâncă de la Kola.
După decenii de foraj, care s-au încheiat în 1994 la puțin peste 12 kilometri adâncime, proiectul a revelat aspecte ale Pământului pe care oamenii de știință nu le-ar fi imaginat. Descoperirea apei la aceste adâncimi, anterior considerată imposibilă, a deschis noi perspective asupra modului în care viața și geologia planetei noastre interacționează. La adâncimi de aproape 7 kilometri, fosilele microscopice ale 24 de specii de organisme unicelulare au arătat că viața, într-o formă sau alta, a persistat mult dincolo de limitele presupuse.
De asemenea, forajul a scos la lumină roci vechi de 2,7 miliarde de ani, o descoperire remarcabilă care întărește înțelegerea noastră asupra istoriei geologice a Pământului. Cu toate acestea, această odisee științifică s-a confruntat cu o provocare neașteptată: temperatura la această adâncime a atins 180 de grade Celsius, cu mult peste limitele anticipate, forțând proiectul să se oprească, deoarece echipamentele utilizate ajunseseră la punctul de topire.
În ciuda acestui sfârșit abrupt, legenda urbană care susține că s-au auzit „sunetele iadului” emanând din adâncurile găurii a inflamat imaginația publicului. Relatări despre sunete înfricoșătoare și strigăte de agonie venind din abis au circulat pe larg, deși acestea au fost rapid demontate ca fiind mituri urbane, menite să genereze senzațional. În realitate, niciun dispozitiv de înregistrare nu a fost coborât în groapă, iar temperaturile extreme ar fi făcut oricum imposibilă supraviețuirea unui astfel de echipament.
Astfel, Groapa Superadâncă de la Kola rămâne o mărturie a curiozității umane și a dorinței nesfârșite de a explora necunoscutul, cu descoperiri științifice care deschid noi orizonturi de cunoaștere, departe de orice conexiune cu miturile infernale. În ciuda opririi finanțării în 1995, această săpătură epică marchează cel mai profund punct atins vreodată în scoarța terestră de mâna omului, rămânând un simbol al aspirațiilor noastre științifice.