REVIEW Bang & Olufsen Beolit 20 – boxa portabilă care continuă 100 de ani de ani de experiențe audio superlative
Bang & Olufsen Beolit 20 continuă seria unora dintre cele mai bune și performante boxe portabile din toate timpurile, după cum zice și producătorului, ”un testament al rădăcinilor” companiei. Modul în care duce însă tradiția mai departe, este cel puțin impresionant.
Muzica este o bucurie, o sursă de emoție, o stare în formă materializată prin sunete și frecvențe care te mângâie sau te răscolesc. Pentru a trăi însă ceea ce și-a propus artistul să creeze implică de foarte multe ori o investiție deloc neglijabilă. Este normal. La fel cum o cină în condițiile perfecte ți se întipărește pe retină și în minte, o soluție audio superlativă îți duce sentimentele stârnite de muzica bună pentru tine la un alt nivel. Nici măcar nu contează dacă vorbim de căști, sisteme audio elaborate din multe piese sau o deloc banală boxă Bluetooth.
Au apus de mulți ani vremurile în care conectivitatea Bluetooth se traducea prin compromisuri legate de stabilitatea conexiunii fără fir, răspunsul în frecvență sau rata de transfer. Cu fiecare iterație a protocolului de comunicații, micile imperfecțiuni par să fi dispărut în totalitate, iar Beolit 20 este cel mai bun exemplu al acestui upgrade radical. Cu un design ce duce mai departe clasicul coș de picnic, această boxă arată la fel de bine în mijlocul naturii, cât și pe terasă sau strecurată în bibliotecă. Este o manifestare sănătoasă a unor principii de design pe care puțini au reușit să le păstreze cu atât de mult respect precum danezii de la Bang & Olufsen, mai ales în contextul soluțiilor audio.
REVIEW Bang & Olufsen Beolit 20 – specificații tehnice
Bang & Olufsen Beolit 20 este o boxă portabilă de înaltă calitate, concepută pentru a oferi un sunet puternic și clar într-un design elegant și compact. Cu o putere totală de 240 de wați, Beolit 20 promite o experiență audio intensă, capabilă să umple spații generoase cu un sunet imersiv. Configurația boxei include un woofer larg pentru frecvențe joase puternice și vibrante, trei difuzoare full-range și două radiatoare pasive pentru bass, asigurând un echilibru perfect între bassul profund, mediile bine conturate și înaltele clare. Cu o dispersie a sunetului de 360 de grade, Beolit 20 permite tuturor celor din încăpere să se bucure de muzică, indiferent de locul în care se află.
Ca un bonus deloc neglijabil, boxa este echipată cu o funcție de încărcare wireless Qi, poziționată pe partea superioară a carcasei. Acest aspect aduce un plus de confort, deoarece permite utilizatorilor să își încarce telefoanele sau alte dispozitive compatibile fără a avea nevoie de un cablu suplimentar. Ca o notă importantă, Beolit 20 permite încărcarea unui dispozitiv în timp ce redă muzică, eliminând astfel nevoia de a întrerupe audiția pentru a-ți alimenta bateria telefonului. Această funcționalitate face ca Beolit 20 să fie o soluție excelentă pentru utilizatorii aflați mereu în mișcare, oferind atât un sunet premium, cât și posibilitatea de a nu alerga după încărcător de smartphone.
Configurarea boxei este simplificată prin intermediul aplicației Bang & Olufsen, disponibilă atât pe Android, cât și pe iOS. După conectarea rapidă prin Bluetooth 4.2, utilizatorii pot personaliza sunetul redat prin intermediul unui egalizator complet ajustabil, permițându-le să regleze frecvențele după preferințele proprii. Egalizatorul din aplicație oferă o experiență audio complet personalizabilă, fie că este vorba despre bass profund pentru o atmosferă intensă, medii echilibrate sau înalte clare și detaliate. Ca referință, împerecherea sub nicio formă nu depinde de instalarea aplicației mai sus menționate. Merge și fără, astfel încât utilizatorii să se poată bucura de muzică imediat.
Beolit 20 este alimentată de o baterie de 3200 mAh, care oferă până la 8 ore de redare continuă pe o singură încărcare, valoarea influențată de volumul audiției. Această autonomie extinsă o face ideală pentru o zi întreagă de muzică, fie că este folosită în interior, fie în exterior. Timpul de încărcare este de aproximativ 3 ore, ceea ce permite o reîncărcare relativ rapidă, pregătind boxa pentru următoarea sesiune de ascultare. În mod evident, o poți folosi și doar la priză dacă vrei. Cu o greutate de 2,7 kg și o curea din piele naturală, Beolit 20 este ușor de transportat, fiind perfectă pentru utilizatorii care doresc o boxă premium și portabilă, fără a compromite calitatea sunetului.
Materialele de construcție ale Beolit 20 sunt de cea mai bună calitate, fiind realizată din aluminiu anodizat, piele tăbăcită vegetal și polimer durabil, ceea ce îi conferă un aspect sofisticat și o rezistență sporită. Designul acestei boxe a fost realizat de Cecilie Manz, cunoscută pentru simplitatea și eleganța pe care le aduce în produsele Bang & Olufsen. Beolit 20 păstrează estetica tradițională a liniei Beolit, dar include și îmbunătățiri moderne, devenind astfel un echipament audio de înaltă calitate, potrivit pentru orice mediu și stil de viață.
REVIEW Bang & Olufsen Beolit 20 – experiență de utilizare
Beolit 20, din momentul în care ai scos-o din cutie și ai pornit-o, intră automat în modul de împerechere. Este destul de masivă, dar ușor de transportat dintr-o parte în alta. În opinia mea, greutatea generoasă și materialele folosite la construcție amplifică sentimentul de trăinicie al produsului, nu pare în niciun moment că te va lăsa la greu, iar când va ajunge să dobândească patina trecerii timpului, experiența audio va fi cu atât mai impresionantă. Având în vedere istoria, tradiția și garanția cu care vine la pachet orice produs Bang & Olufsen, nu este o exagerare să afirmi că ar putea fi ultima boxă Bluetooth pe care o vei achiziționa. Acest aspect justifică și o parte semnificativă din preț, faptul că danezii se mândresc dintotdeauna cu durata de viață a gadgeturilor lansate pe piață în ultima sută de ani.
Din aplicația de mobil Bang & Olufsen poți să vezi câtă baterie mai are boxa, o poți împerechea rapid cu o altă boxă Beolit 20 sau Beolit 17 pentru o experiență stereo, îi poți schimba numele care apare ca dispozitiv Bluetooth și poți defini particularitățile egalizatorului. Cu alte cuvinte, în funcție de câtă răbdare ai, poți fi cât se poate de precis în definirea experienței audio pe care ți-o dă boxa. Aproape de fiecare dată însă, mai ales în cazul produselor pe care le testez, prefer să nu mă joc prea mult acolo. Interesant este să vezi cât de ”corecte” sunt valorile implicite, mai ales că, probabil, peste 90% dintre utilizatori nu modifică niciodată respectivul detaliu.
Să trecem însă la cel mai important aspect, experiența de audiție, cu mențiunea că rareori cuvântul ”experiență” s-a potrivit mai bine. To Conquer Pain with Love de la Mariam The Believer începe cu niște joase ca de orgă de la 1900 ce sunt redate cu emoție care îți ridică părul pe mână, mai ales la volum înalt. Sub nicio formă, niciodată, nu încape loc de distorsiuni, chiar și la maxim. Tot în ceea ce privește joasele, dar de altă natură, Smash & Grab de la Billy Flynn of Bethnal Green, după primele 30 de secunde, introduce în ecuație o tobă a cărei profunzime este greu de redat cu un asemenea impact emoțional. Pare un pumn în piept în cel mai pozitiv mod cu putință, te bagă în poveste.
Blue Sky & The Painter de la Bastille mi se pare fascinant pe Beolit 20 din pricina instrumentelor care intră în ecuație unul câte unul, într-o progresie cât se poate de naturală până la un tablou de spațialitate în care închizi ochii și vezi toată orchestrația în fața ochilor. Există o ordine în haos care nu este posibilă pe nicio boxă de dimensiuni reduse din cauza limitărilor legilor fizici, iar Bang & Olufsen pare să ignore cu entuziasm acele limitări, iar Beolit 20 este doar cel mai recent exemplu al acestor abilități ”supranaturale”. Ce vreau să spun este că sunetul nu este închis, strâns, ștrangulat, nu pare că vine dintr-o cutie. Îți umple camera, aspect foarte evident și în cazul Stormy Monday de pe cel mai recent album de la Slash.
Ascultă La Mira de Francesco Gabbani și vezi efectiv fiecare apăsare de clapă a pianului în fața ochilor de către artist în timp ce își spune povestea. Nu este ușor să dai această emoție printr-o boxă Bluetooth, aș spune chiar aproape imposibil, mai ales la volum mare. Se aude tare, fără compromisuri, strălucitor, dar fără o stridență aiurea. Puternic, dar fără să deformeze intenția autorului de dragul impactului. Este un echilibru discret, dar cum a reușit deja cu versiunile anterioare de Beolit, Bang & Olufsen te provoacă cu acest model să-ți asculți muzica din nou, să cauți valențe care ți-au scăpat în trecut sau, cel mai important, emoții pe care probabil că nu le-ai mai trăit.
REVIEW Bang & Olufsen Beolit 20 – concluzie
Este ușor să te îndrăgostești de lucruri de calitate, de experiențe care îți stârnesc emoție, de creații care prin natura lor spun o poveste elaborată. Trebuie doar să ai timp să o asculți, iar Beolit 20 spune o poveste foarte frumoasă. La un preț de aproximativ 2.200 de lei în această perioadă, nu este o achiziție de impuls, dar nici nu ar trebui să fie. Sunt de părere că este genul de cadou pe care îl faci de la tine către tine, să-ți faci ”lumea” mai frumoasă. Dacă muzica joacă un rol important în viața ta și ar trebui să joace în cazul fiecăruia dintre noi, această boxă te ajută să respecți ”ce a vrut să zică autorul”. Are o viață lungă, o autonomie mai mult decât suficientă pentru sesiunile din mijlocul naturii, iar dacă mai ai în vedere și că îți încarcă telefonul wireless, te scapă și de bătaia aceea de cap în aceiași bani. Cel mai important motiv pentru care valoarea de achiziție a Bang & Olufsen Beolit 20 nu este exagerată, în opinia mea, ține de sunet. Experiența audio cred în mod autentic că este una fără cusur și nu contează dacă ești fan rock, hip hop sau muzică clasică, va fi cu siguranță o bucurie să-ți privești cu alți ochi piesele preferate, indiferent unde te afli.
Poți achiziționa boxa Bluetooth Bang & Olufsen Beolit 20 de la Altex.