19 mart. 2024 | 10:47

Probabil cea mai scumpă notă de plată la un restaurant. Câți bani scoți din buzunar ca să cinezi în spațiu

ACTUALITATE
Probabil cea mai scumpă notă de plată la un restaurant. Câți bani scoți din buzunar ca să cinezi în spațiu

Dacă ai jumătate de milion de dolari de cheltuială, îi poți folosi pentru o experiență culinară unică în viață, direct în spațiu.

Aflat la limita atmosferei Pământului, prins de un balon, restaurantul stratosferic este rezultatul colaborării dintre SpaceVIP, cu sediul în New York, și Space Perspective din Florida, descrisă ca „prima companie de experiențe de zbor spațial neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon din lume”.

Probabul cea mai mare notă de plată din lume, pentru o experiență în spațiu

Restaurantul nou-lansat poate primi șase oaspeți pentru a se bucura de preparatele bucătarului cu stele Michelin, Rasmus Munk, de la renumitul restaurant Alchemist din Copenhaga, pentru o ședință unică de șase ore, totul la prețul de 495.000 de dolari, probabil fără bacșiș.

Pornind de la Centrul Spațial Kennedy din Florida, clienții vor ajunge deasupra norilor la bordul navei spațiale Neptune, unde se vor bucura de o masă cu mai multe feluri de mâncare.

„Cu o capsulă presurizată ridicată ușor de un SpaceBalloon, nu o rachetă, nava spațială va duce Exploratorii și se va ridica la 30.500 de metri deasupra nivelului mării, în spațiu, unde vor lua masa privind răsăritul deasupra curburii Pământului”, a declarat SpaceVIP într-un comunicat de presă.

Pentru a se ridica, balonul spațial va fi umplut cu gaz de hidrogen, care este mai ușor decât aerul. Când este complet umflat, balonul uriaș are o înălțime de 200 de metri.

Compania s-a confruntat cu critici

Conform companiei, coborârea va implica eliberarea unei „cantități mici de gaz care se transformă în apă, astfel că vehiculul are emisii aproape zero din punct de vedere tehnic”.

În ceea ce privește mâncarea, meniul precis nu a fost încă dezvăluit, dar se pare că va include „feluri de mâncare inspirate de rolul explorării spațiale în ultimii 60 de ani ai istoriei umane”.

Confruntându-se cu critici în ceea ce privește extravaganța acestei inițiative, compania a apărat ideea susținând că experiențe precum aceasta pot îmbunătăți „literatura spațială”, ceea ce ne-ar putea ajuta să întâmpinăm colectiv provocările existențiale cu care se confruntă specia noastră.

„Participarea sectorului privat în industria spațială accelerează inovația spațială și ne oferă o șansă de a aborda provocările sociale, economice și de mediu critice cu care se confruntă planeta noastră”, insistă SpaceVIP.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele