06 mart. 2024 | 20:51

Noua tulburare întâlnită doar la femeile născute între 1981-1996, acum dovedită ştiinţific. Ce este „Sindromul surorii mari”

ACTUALITATE
Noua tulburare întâlnită doar la femeile născute între 1981-1996, acum dovedită ştiinţific. Ce este „Sindromul surorii mari”

Generația Millenials (cei născuți între 1981-1996) a ironizat multă vreme online „Sindromul surorii mari”: Glumele milenialilor capătă acum validare științifică”, făcând haz de responsabilitățile suplimentare simțite pe măsură ce creșteau ca surori mai mari. Acum, știința pare să le confirme experiența.

Faptul de a avea frați sau surori vine cu provocări unice, indiferent de dimensiunea familiei – rivalitățile frățești sunt un fenomen comun. Cercetările în domeniul comportamentului arată că micile certuri cu frații sau surorile pot avea efecte pozitive de-a lungul vieții, iar studii surprinzătoare indică faptul că adolescenții au un risc mai crescut de probleme de sănătate mentală atunci când au frați sau surori.

Dar cum e să fii anume cea mai mare soră? Multă vreme, frații mijlocii au beneficiat de o anumită simpatie din partea publicului, în timp ce mezinii familiei au fost întotdeauna răsfățați. Însă sora cea mare simte o senzație cronică de neglijare.

De fapt, acesta e sentimentul pe care milenialii l-au exprimat frecvent online, mai ales când își împărtășeau părți din experiența de a crește și regretele referitoare la ce și-ar fi dorit să facă părinții lor diferit. Millennials i-au dat și un nume fenomenului: „Sindromul surorii mari”: Glumele milenialilor capătă acum validare științifică”: Glumele milenialilor capătă acum validare științifică”, descriind tendința fiicelor mai mari de a se maturiza mental și emoțional mai repede decât frații lor, ajutându-și părinții la creșterea celor mici, scrie Goodto.com.

Până acum, această „diagnosă” nu a figurat în sesiuni de terapie sau consiliere – a rămas un simplu fenomen online.

Validarea științifică

Cercetătorii de la Universitatea din California, Los Angeles, în urma unui studiu pe parcursul a 15 ani, au găsit dovezi care sugerează că fiicele întâi născute nu doar se maturizează mai rapid mental, dar și fizic, atunci când mamele lor dau naștere altor copii. Același efect nu a fost observat în cazul fiicelor care nu erau prima născută, nici a fiilor care erau copiii cei mai mari în familie.

Ce se întâmplă, mai precis? Se pare că fiicele cele mari intră într-o formă timpurie de pubertate dacă mamele lor experimentează un nivel ridicat de stres prenatal în timpul sarcinilor ulterioare. Teoria propusă de Molly Fox, cercetătoare și antropolog la UCLA, este că „maturizarea timpurie ar putea-o ajuta pe fiica întâi născută să-și ajute mama să crească cu succes ceilalți copii„.

Această pubertate timpurie este vizibilă fizic prin schimbări precum creșterea pilozității corporale, apariția acneei și aspecte ale „maturizării cognitive”, dar nu include instalarea timpurie a menstruației, subliniază studiul.

Jennifer Hahn-Holbrook, co-autor al studiului și profesor de psihologie la Universitatea din California declară: „Acest proces face ca mama să aibă mai rapid un «ajutor de cuib», facilitând creșterea celorlalți copii în medii provocatoare”. Excelent pentru mamă și frații mai mici, mai puțin entuziasmant pentru fiica cea mare.

„Sindromul” din viața reală

„Sindromul surorii mari”: Glumele milenialilor capătă acum validare științifică” se manifestă în mare parte printr-o senzație copleșitoare de responsabilitate pentru bunăstarea familiei. O astfel de soră mai mare declara pentru The Huffington Post: „Pe vremea când s-a născut frățiorul meu cel mic, când eu aveam aproape 11 ani, mă simțeam copleșită de responsabilitate pentru starea lui de bine. Stăteam lângă pătuțul lui și îl priveam dormind, ca să mă asigur că e în siguranță. Nu că nu-mi credeam mama competentă, dar simțeam că am amândouă datoria de a avea grijă de familie. Ca și cum aș fi fost, la propriu, ‹‹a doua mamă››, nu doar sora mai mare.”

Totuși nu totul lucrează împotriva fiicelor cele mari. Un studiu din 2014 a relevat că surorile întâi născute au șanse mai mari la succes comparativ cu frații sau surorile, iar un studiu din 2012 arăta că persoanele născute primele în familie sunt mai predispuse să dețină roluri de conducere.