30 ian. 2024 | 16:25

Mesaj în lacrimi al Teodorei Stoica, la patru ani de când s-a vindecat de o boală gravă: ”Să îi mulțumiți lui Dumnezeu pentru fiecare zi”

SPORT
Mesaj în lacrimi al Teodorei Stoica, la patru ani de când s-a vindecat de o boală gravă: ”Să îi mulțumiți lui Dumnezeu pentru fiecare zi”

Teodora, fiica lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a suferit de o boală incurabilă și a luptat mult pentru a se vindeca. La câțiva ani de când a scăpat de probleme, aceasta s-a filmat cu ochii în lacrimi și a publicat videoclipul pe rețelele sociale.

Ce mesaj a transmis Teodora Stoica

Teodora Stoica avea doar 25 de ani când a aflat că are metastaze la plămâni și la coloană. A aflat întâmplător, iar medicii au fost șocați când i-au văzut rezultatele testelor. În vara anului trecut, aceasta a vorbit despre chinurile prin care a trecut după ce a aflat diagnosticul în perioada de recuperare.

Fiica lui Mihai Stoica a scăpat de boala cruntă, iar la patru ani de la momentul în care a aflat că s-a vindecat s-a filmat într-o ipostază emoționantă și a distribuit clipul pe rețelele sociale. Teodora Stoica a transmis un mesaj cu ochii în lacrimi.

”Astăzi se împlinesc patru ani de când mi-au venit primele analize bune și cred că ceea ce vreau să spun cu acest video este să nu uitați să îi mulțumiți lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care v-o dă, bună sau proastă… nu contează!”, a spus Teodora Stoica, într-un video postat pe Tik Tok.

@teodorastoicaextra recunoscătoare azi

♬ original sound – Teodora Stoica

”Aveam 25 de ani și era foarte avansat”

În vara anului trecut, Teodora Stoica a vorbit pentru prima dată de boala de care a suferit. Ea a povestit cum a descoperit că are probleme medicale atât de grave.

Mi-a fost foarte teamă să vorbesc despre asta pentru că nu am vrut să dau putere unei boli. Făceam masaj cu masorul de la Steaua, care mi-a spus că am un nodul la gât. Am făcut o puncție și când a venit rezultatul biopsiei am sărbătorit pentru că era benign. Eram convinsă că am rezolvat această problemă…

Doar că el tot creștea! Medicii mi-au făcut o tiroidectomie totală (n.r. îndepărtarea totală a glandei tiroide) pentru că și-au dat seama că era malign. În plus, aveam și metastaze la plămâni și la coloană, la un os… Nu plâng! (…)

Citește și: Cum s-a vindecat fiica lui Meme Stoica. A dezvăluit în premieră tratamentul

Doctorul care a examinat proba a spus: ”Cum se poate așa ceva la o persoană atât de tânără?”. Aveam 25 de ani și era foarte avansat. În ultima zi mergeai și făceai un fel de CT și se vedeau exact resturile. Corpul era galben și resturile de tumoră erau cu maro. La mine se vedea totul maro. Am trecut prin asta… A trebuit să fac iod-ul de două ori, dar se vorbea să-l fac de 6-7 ori. Totuși am scăpat cu două terapii”, a povestit Teodora Stoica, în cadrul unui podcast, în urmă cu șase luni”, a povestit fata oficialului de FCSB, într-un podcast.

Cinci obiceiuri pe care le respectă în fiecare zi

După ce a depășit acel moment de cumpănă, Teodora Stoica (29 ani) și-a schimbat radical stilul de viață. S-a apucat de sport și are o dietă specială. Într-un scurt videoclip, fiica lui MM le-a dezvăluit urmăritorilor săi de pe rețelele sociale care sunt cele cinci obiceiuri din viața sa pe care le respectă în fiecare zi.

”Exerciții de respirație (chiar și cinci minute, după ce mă trezesc, îmi schimbă starea total).

Journaling (mă ajută să îmi fac ordine în gânduri atunci când e haos. Scriu zilnic seara trei lucruri pentru care sunt recunoscătoare).

Citește și: Fiica lui Mihai Stoica a avut un cancer în stadiu avansat. Cum a reacționat managerul general al FCSB când un fan dinamovist a dezvăluit povestea

Dușurile reci (stimulează oxigenarea creierului, îmi întăresc sistemul imunitar, dorm mai bine și mă scot din zona de confort).

Fără ecrane o oră înainte de culacare / niciun ecran în dormitor (creierul nu mai seretă melatonină, adorm greu, nu mă odihnesc cum trebuie dacă văd lumină albastră).

Mișcare zilnică (corpul eliberează endorfine, ajută la reducerea stresului, nu există să am un mood prost nici după o simplă plimbare)”, a transmis Teodora Stoica.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele