31 mai 2024 | 09:23

Locuri de muncă noi pentru români: Gigantul care va deschide o fabrică în țara noastră

ACTUALITATE
Locuri de muncă noi pentru români: Gigantul care va deschide o fabrică în țara noastră

O companie britanică cu experiență în industria spațială și de apărare a încheiat recent un parteneriat cu firma românească Bluespace Technology pentru a deschide o fabrică în România.

Oficialii celor două companii au fost prezenți la Expoziția Internațională Black Sea Defense & Aerospace (BSDA) din București, unde au semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU).

Conform memorandumului, cele două companii vor colabora în proiectarea, dezvoltarea și integrarea capacităților de ecranare electromagnetică și TEMPEST în soluții containerizate, cu un accent deosebit pe industria militară.

Ce obiective are noul parteneriat

Parteneriatul are ca obiectiv explorarea oportunităților de colaborare pentru a oferi soluții complete clienților militari, acoperind domenii în care expertiza și produsele celor două companii se completează reciproc.

Directorul de vânzări al Marshall pentru Europa, Lee Doherty MBE MA, a vorbit despre importanța acestei colaborări, cu emfază pe motivația companiei de a investi în România pentru a sprijini creșterea locurilor de muncă, dezvoltarea expertizei locale și creșterea exporturilor.

În cadrul parteneriatului, cele două companii plănuiesc să dezvolte rapid un prototip de soluție containerizată militară și să discute posibilitatea înființării unei unități de producție în România.

Directorul general al Bluespace Technology, Constantin Pintilie, și-a exprimat entuziasmul față de acest parteneriat și a vorbit despre importanța colaborării între cele două companii pentru a atinge obiective comune și a contribui la dezvoltarea industriei.

Marshall, o companie cu reputație

Marshall este recunoscută pentru portofoliul său diversificat de afaceri în sectoare precum aerospațial și apărare, distribuție controlată termică, abilități și formare profesională, și proprietăți imobiliare.

Cu o prezență extinsă în Marea Britanie, Europa, America de Nord și Orientul Mijlociu, Marshall angajează în prezent aproximativ 2.000 de persoane.

Acest parteneriat reprezintă o oportunitate semnificativă pentru industria de apărare și spațială din România și marchează o nouă etapă în colaborarea dintre companiile internaționale și cele locale pentru dezvoltarea tehnologică și economică a țării.

Nu în ultimul rând, reprezintă șansa multor locuri de muncă noi pentru români.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele