Lenea, bună sau rea: Ce înseamnă „să putrezești în pat” și cât îți influențează organismul

Dacă nu știi ce înseamnă „să putrezești în pat”, cu siguranță ai experimentat această senzație de lene absolută.

Statul în pat, sport internațional

Jeffrey Gardere, psiholog clinic și profesor la Școala de Științe ale Sănătății de la Universitatea Touro, a declarat pentru Health că statul în pat este cel mai popular printre Gen Z și femei, două grupuri care sunt mai stresate decât aproape oricine altcineva în zilele noastre.

„Societatea noastră tinde să pună prea mult accent pe lene și, în unele privințe, să glorifice faptul că sunt ocupați sau productivi tot timpul”, a declarat Nicole Hollingshead, psiholog și profesor asistent clinic de medicină de familie și comunitară la Centrul Medical al Universității Wexner de la Universitatea de Stat din Ohio, pentru Health.

Nu se poate nega faptul că lenevitul în pat poate fi mai plăcut decât, să zicem, să te forțezi să faci duș, să te duci la muncă și să petreci opt sau nouă ore la birou, dar poate avea și consecințe negative.

Trăim într-o lume agitată și avem nevoie de pauze

„Trăim într-o lume foarte agitată, așa că retragerea, reconectarea cu tine însuți, reîncărcarea bateriilor și reconstruirea unei energii mentale și fizice este întotdeauna un lucru pozitiv de făcut”, a spus Common pentru The Independent.

Nu este doar despre odihna pentru corpul tău, deși acest lucru este în mod incontestabil important. Obținerea de odihnă este crucială pentru o sănătate mentală bună, iar lenevitul în pat oferă o șansă pentru recuperarea mentală.

Poate fi o pauză de la stresul și epuizarea zilnică și „ne pune într-o poziție mai puternică pentru a reevalua obiectivele noastre și pentru a găsi motivația de a le atinge, de a ne gestiona angajamentele și de a explora interesele și hobby-urile personale fără a ne epuiza” a explicat Common.

O zi, sau chiar doar câteva ore în plus, petrecute culcat în pat te pot ajuta să faci față oricărui lucru, de la oboseala cauzată de un proiect dificil la locul de muncă, până la o criză existențială totală. Dar, evident, toate acestea trebuie făcute cu măsură.