Laurette, dezvăluiri despre relația cu Ion Țiriac după opt ani. Minciuna care l-a făcut pe miliardar să renunțe: ”A fost greșeala mea”
Laurette a vorbit, în premieră, despre relaţia sa cu Ion Ţiriac. Aceasta a recunoscut că s-a iubit cu miliardarul în urmă cu opt ani și a dezvăluit și de ce s-a terminat povestea de dragoste.
De ce s-a despărțit Ion Țiriac de Laurette
În 2016, miliardarul a fost surprins în compania modelului Laurette Atindehou (40 de ani), la plajă, în Mamaia, însă cei doi nu au oficializat niciodată relația. Mai mult, chiar și după ani buni, ea a păstrat tăcerea în ceea ce privește acest subiect, singura informaţie pe care a confirmat-o legat de cadourile primite de la Ion Ţiriac a fost când acesta i-a oferit o maşină din parcul său auto pentru filmarea unui videoclip.
După opt ani de la despărțirea de miliardar, Laurette a vorbit despre relația pe care a avut-o cu Ion Țiriac și a mărturisit că a răsfățat-o ca pe o regină. Fostul model a dezvăluit și motivul pentru care miliardarul a pus punct poveștii de iubire și a recunoscut că ea a fost de vină.
„A fost un vis care s-a împlinit, dar a fost greșeala mea, recunosc pentru prima dată. A fost greșeala mea, pentru că trebuia să fiu mult mai sinceră! Am greșit, da! Trebuia să spun asta, sunt uite așa, așa… de acolo mi s-a tras. A fost vorba de o terță persoană. Dacă eu eram sinceră, nu se termina.
Nu, nu am jucat la două capete, dar nu am spus adevărul de frică să nu pierd persoana respectivă. Dar nu a fost bine, regret! Dar, pot să spun acum că am jucat la cel mai înalt nivel”, a declarat Laurette Atindehou, la podcastul ”Tare de Tot”.
”Mai bine plâng pe un iaht la Monaco decât într-o căruță la tataie la țară”
Laurette, care în prezent este logodnica fostului fotbalist al lui Dinamo, Magaye Gueye, a mai spus că relaţia cu Ion Țitiac a fost una specială, și, în ciuda faptului că s-a mai iubit și cu alţi milionari celebri de la noi, fostul tenismen ocupă un loc special în sufletul ei. Și asta pentru că a făcut-o să se simtă „Regina reginelor” alături de el.
”Sunt foarte materialistă! Îmi plac milionarii, domnule! Ce vrei, dacă-mi plac? Pot să zic că nu-mi plac? Nu neapărat milionarii! Îmi plac bărbații…acum iar o să-mi iau hate. Îmi plac bărbații cu situație. Îmi place să mă simt bine. Ai văzut cum se simte o femeie în preajma unui milionar, unui bărbat cu bani? E altceva, parcă sunt ai ei chiar dacă nu sunt ai ei.
Vezi și: Care e, de fapt, prenumele lui Ion Țiriac. Acesta a dezvăluit ce scrie în pașaport
Parcă înflorești, îți dă o energie bună. Parcă viața e mai frumoasă. Vrei să te mint că nu e frumos? Vrei să fim ipocriți? Mai bine plâng pe un iaht la Monaco decât într-o căruță la tataie la țară. Serios, acum, hai să fim serioși. Nici eu n-am ajuns la milionari direct, am cunoscut și d-ăia, și d-ăia, dar nu rezonez. Tot acolo top îmi place.
Era frumos cu avionul privat, te dădeai jos, te lua cu mașina cu șofer. Era frumos. E foarte greu de accesat: trebuie să fii frumoasă, deșteaptă, să știi să vorbești, să știi să taci atunci când trebuie, să știi să glumești, să ai simțul umorului. Oamenii de afaceri sunt foarte stresați și tu trebuie să arunci așa câte o pastilă, să știi să te faci plăcută, să fii jovială”, a adăugat Laurette.
Potrivit site-urilor de specialitate, Ion Țiriac are o avere estimată la două miliarde de dolari.
S-a căsătorit la penitenciar
Fosta asistentă TV a fost căsătorită cu milionarul Ciprian Nistor. Cei doi și-au unit destinele în 2017, în penitenciarul Jilava, unde omul de afaceri executa o pedeapsă de 15 ani, fiind condamnat pentru evaziune fiscală. Bărbatul i-a cerut, însă, divorțul după doar un an și patru luni de mariaj.
”Am fost căsătorită cu un milionar. Suntem într-o relație ok acum. Am rămas cu o casă de la el. Cu fostul m-am dus fericită și am semnat divorțul. Dacă stăteam, poate eram acum milionara. El mi-a cerut divorțul”, a mai spus vedeta în cadrul podcastului.
Laurette a avut o relație şi cu afaceristul Mihai Ștefan, cu care are o fetiță, Serena Luce Maria (13 ani).